25 iunie 2022

Seară duhovnicească – „Crucea Tinereţii”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Duminică, 27 martie 2022, Organizaţia Tinerilor din Sibiu vă invită la o seară duhovnicească cu titlu „Crucea Tinereţii”. Evenimentul va începe în Catedrala Mitropolitană din Sibiu cu slujba Vecerniei care va începe la 18:00 şi va fi urmată de un cuvânt de învăţătură al părintelui Vasile Ioana, parohul bisericii „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi” din Bucureşti. În continuare, de la ora 20:00, în Aula „Mitropolit Ioan Meţianu” a Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu, tinerii sunt invitaţi la un dialog cu invitatul.

Părintele Vasile Ioana, un suflet cald şi apropiat tuturor, este unul dintre cei mai îndrăgiţi părinţi duhovniceşti în rândul tinerilor, căci el însuşi este un centru din care strălucesc raze ale tinereţii sufleteşti. Mereu prezent în viaţa tinerilor şi a enoriaşilor, Părintele este adeseori şi invitatul diverselor emisiuni radio şi TV în care dezbate teme de actualitate.

Totodată, părintele Vasile Ioana este şi autorul cărţii „Cartea Familiei”, una din cele mai vândute cărţi despre familie la ora actuală în România, în care oferă cititorilor o busolă spre o viaţă trăită în iubire şi bună înţelegere.

Tinereţea este perioada vieţii plină de idealuri, căutări, bucurii sau dezamăgiri şi trăiri puternice. Cu toate acestea se întâlneşte sufletul tânăr, în drumul său spre vederea sinelui şi a complexităţii frumoasei vieţi cu Dumnezeu şi cu cei din jur, după cum spunea şi părintele Vasile: „În iubirea Lui nemărginită, Dumnezeu ne oferă toată libertatea şi ne aşteaptă să venim de bună voie pe calea Lui. În copilărie, adolescenţă şi tinereţe, omul foloseşte, în general, acest dar al libertăţii pentru a se descoperi pe sine, a se bucura de frumuseţea vieţii”.

Părintele Vasile Ioana ne va vorbi despre acest frumos dar al tinereţii, dar şi despre faptul că ea presupune o „cruce” responsabilă care trebuie purtată atent şi cu delicateţe.

Conferinţa poate fi urmărită şi LIVE pe canalul de youtube şi pe pagina de facebook a celor de la Doxologia şi a Organizaţiei Tinerilor din Sibiu.

Intrarea este liberă!