Publicat: 25 Septembrie, 2017 - 14:00
Share

Fostul deputat Sebastian Ghiță a fost achitat luni de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în dosarul privind finanțarea ilegală a clubului Asesoft Ploiești.

Magistraţii instanţei supreme l-au achitat pe fostul deputat Sebastian Ghiţă pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani. De asemenea, l-au achitat şi pe fostul primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Decizia nu e definitivă.

"Vă solicităm să dispuneţi condamnarea acestora la pedeapsa închisorii orientată spre maximul prevăzut de lege", a spus procurorul.

De asemenea, a fost solicitată şi obligarea celor doi la plata în solidar a 1,5 milioane lei către Primăria Ploieşti şi confiscarea sumei de peste 900.000 de lei de la Bădescu şi a celei de 1,1 mil lei de la Ghiţă.

Sebastian Ghiță se află în Serbia, de unde autoritățile române încearcă să îl aducă în țară.

DNA susţine că, în cursul anului 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar al municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, cu încălcarea prevederilor legale, la instigarea lui Sebastian Ghiţă, ar fi acordat clubului sportiv Asesoft Ploieşti, susţinut de acesta din urmă, o finanţare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local, în suma de 1.500.000 lei. Pentru alocarea acelei finanţări, Iulian Bădescu ar fi pretins şi primit de la Sebastian Ghiţă, prin intermediul unei societăţi comerciale controlate de omul de afaceri, o casă de locuit situată în municipiul Ploieşti, în valoare de 1.041.600 de lei, sumă din care Bădescu ar fi suportat personal doar 124.000 de lei.