Publicat: 15 Martie, 2019 - 13:48

Declaraţii de presă susţinute de preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi secretarul general al PPE, Antonio Lopez - 15 martie 2019

Ludovic Orban

Sărut mâna! Bună ziua!

Avem bucuria de a-l avea ca oaspete al Partidului Naţional Liberal pe unul dintre cei mai importanţi lideri ai Partidului Popular European, Antonio Lopez Isturiz, secretarul general al PPE. În cadrul discuţiilor pe care le-am purtat am abordat mai multe teme importante şi am să încep cu o temă care nu era inclusă pe agendă, dar fiind pe agenda publicului din România o voi evidenţia.

Se ştie că Spania este un exemplu de succes în privinţa dezvoltării accelerate a infrastructurii de transport, atât în privinţa transportului rutier, mă refer la autostrăzi, cât şi în privinţa dezvoltării transportului feroviar. La ora actuală, aproape toate oraşele importante ale Spaniei sunt conectate pe reţele de transport feroviar rapid. Am discutat despre acest exemplu de succes şi ce anume am putea prelua în România pentru a putea aplica acest sistem prin care infrastructura de transport s-a dezvoltat într-un ritm accelerat.

Printre temele abordate am abordat colaborarea dintre Partidul Popular European şi Partidul Naţional Liberal pe toată perioada campaniei electorale în alegerile pentru Parlamentul European, coordonarea mesajelor, pregătirea răspunsurilor celor mai potrivite la provocările şi aşteptările cetăţenilor din ţările Uniunii Europene, de asemenea, colaborarea extrem de apropiată între liderii partidelor care compun Partidul Popular European în fiecare ţară din Uniunea Europeană.

Am pregătit evenimentul de mâine care este cel mai important eveniment găzduit de Partidul Naţional Liberal, reuniunea Partidului Popular European şi a liderilor locali şi regionali ai Partidului Popular European, un eveniment la care vor participa peste 150 de primari, preşedinţi de regiuni din ţări ale Uniunii Europene, de asemenea, vor participa peste 3000 de aleşi locali ai Partidului Naţional Liberal, ne bucurăm de prezenţa domnului secretar general, domnul Antonio Lopez Isturiz şi, de asemenea, de prezenţa preşedintelui României şi de prezenţa viitorului preşedinte al Comisiei Europene, candidatul PPE, şi anume Manfred Weber.

Evident, am abordat subiecte importante pentru România cum sunt evoluţia MCV şi am prezentat obiectivul nostru ca MCV să înceteze prin punerea în practică a recomandărilor Comisiei Europene şi a Comisiei de la Veneţia.

DE asemenea, am abordat procedura de alegere a procurorului şef european, şi mai ales derularea ulterioară a acestei proceduri. I-am mulţumit încă o dată domnului secretar general pentru suportul extrem de important pe care l-a oferit conducerea Partidului Popular European şi grupul parlamentar al Partidului Popular European pentru susţinerea candidatului român şi de asemenea, am solicitat ca acest sprijin să se menţină astfel încât deciziile luate la nivelul Parlamentului European, în Comisia LIBE şi în Comisia CONT, de asemenea, evaluarea independentă a candidaţilor care au plasat candidatul român pe primul loc, să fie susţinută extrem de serios astfel încât să avem garanţia că Laura Codruţa Kovesi va ajunge procuror şef al Parchetului european.

Antonio Lopez Isturiz

Bună dimineaţa!

Cred că acum trei săptămâni am fost în Bucureşti şi am spus că pentru Partidul Popular European, România este prima.

De aceea sâmbătă vom avea cel mai mare eveniment din campania PPE, aici, la Bucureşti. Şi ne menţinem promisiunea, aceasta trebuie să fie o campanie conectată cu candidaţii locali şi regionali. Vrem să aducem Bruxelles-ul mai aproape cu realităţile de la nivel local. De aceea, sute de politicieni din toată Europa se vor reuni aici, în România, pentru a vorbi despre lucruri care chiar sunt interesante pentru oameni.

De aceea am avut oportunitatea şi plăcerea de a discuta cu domnul Ludovic Orban despre această chestiune importantă, transportul şi infrastructura. Ca un politician spaniol sunt foarte mândru de felul în care s-a dezvoltat infrastructura de transport în Spania de-a lungul anilor şi ştiu că putem face acelaşi lucru în România.

Această infrastructură a ajutat ca turismul în Spania să se dezvolte foarte mult, în ultimii doi ani am avut 70 de milioane de turişti. Şi un lucru interesant, avem aproape un milion de români care trăiesc în Spania. Cred că este timpul ca românii şi spaniolii să aibă împartă această experienţă prin diaspora românească din ţara mea. 

Aceşti oameni sunt esenţiali în ţara mea, românii au ajutat la dezvoltarea economică a ţării mele şi pot să facă acest lucru acum şi în România.

Ceea ce vrem noi este ca Bruxelles şi Europa să ajute în acest sens prin fonduri, să asigure mijloacele prin care românii care locuiesc în Spania să poată să ajute şi la dezvoltarea acestei frumoase ţări, România.

Pentru asta avem nevoie de cei mai buni oameni, de cei mai buni oameni leşi. De aceea m-am bucurat când am văzut lista PNL. M-am bucurat să văd un amestec de oameni profesionişti şi de oameni care au lucrat cu mine în Parlamentul European. Am văzut numele lui Siegfried Mureşan, Daniel Buda, Cristi Buşoi. Sunt membrii interesanţi ai Parlamentului European cu care am lucrat foarte bine în ultimii cinci ani, împreună cu alţii care sunt foarte bine văzuţi aici, în România, şi mi se pare foarte bine că locul unu pe listă este ocupat de un om specializat în comunicare.

Candidatul numărul unu, Rareş Bogdan, care va fi mâine alături de noi la eveniment arată legătura pe care vrea să o facă PNL între Bruxelles şi România, comunicarea dintre acestea două. Nu este numai important numai să o faci, este important şi să o spui. Aşa că este nevoie de oameni specializaţi în comunicare în această domeniu. Felicitări, cred că aceasta este o opţiune foarte bună!

Întreaga echipă a Partidului Popula European este astăzi şi va fi mâine aici împreună cu candidatul nostru Manfred Weber. Aşa cum v-am spus, acum 3 săptămâni, România este o prioritate cheie pentru noi toţi în Partidul Popular European. În aceste zile vom discuta cu Ludovic Orban şi leadershipul Partidului Naţional Liberal despre cum să administrăm foarte bine, nu doar campania, dar şi perioada de după campanie. Atunci când PPE va deveni, aşa cum spun toate sondajele din nou, primul partid din Parlamentul European.

Trebuie să vedem cum putem folosi această influenţă de către membrii PNL în PPE, în cel mai bun interes al ţării. Avem un exemplu bun pentru colaborarea noastră şi este vorba de susţinerea doamnei Laura Codruţa Kovesi, pentru funcţia de procuror european. Este foarte important şi PPE prin intermediul membrilor săi PNL a fost conştient că sprijinim şi încurajăm un candidat foarte bun. Se pare că Guvernul socialist din România nu gândeşte acelaşi lucru şi sunt în stare să meargă împotriva candidatului naţional. Nu am văzut asta niciodată în Spania. Noi nu atacăm candidaţii pentru că sunt socialişti populari şi aşa mai departe, îi sprijinim. Eu l-am sprijinit pe preşedintele Parlamentului European acum mai mulţi ani pentru că era bine, era bine pentru Spania.

Când vor pune socialiştii ţara pe primul loc şi ideologia pe locul doi, îi întreb. Toţi trebuie să facem acelaşi lucru. Uniunea Europeană trece acum printr-un moment foarte dificil şi cetăţenii se aşteaptă de la noi să punem ţara pe primul loc şi ideologia pe locul doi şi este foarte important sa apărăm imaginea României la Bruxelles. De aceea Partidul Popular European are un angajament, să ajute preşedinţia europeană prin intermediul României, atâta vreme cât nu este folosită pentru campanie de către Guvern, ci ca o adevărată reprezentare a tuturor cetăţenilor români.

Cer din nou Guvernului să sprijine societatea civilă, profesioniştii. Preşedinţia română a Consiliului Uniunii este totuşi şi o preşedinţie pentru români. Este o oportunitate fantastică pentru cetăţenii români să cunoască mai bine Uniunea Europeană şi Partidul Popular European va fi acolo pentru a ajuta.

Acum ne confruntăm cu momente dificile, dar Partidul Popular European este gata să preia conducerea din nou, aşa cum am făcut-o din 1999, şi sper ca poporul român să voteze pentru lista PNL. Cred că este o listă foarte bună şi profesionistă şi în PPE avem nevoie de cât mai mulţi membri ai Partidului Naţional Liberal pentru a apăra România şi pentru a apăra poporul român la Bruxelles şi în instituţiile europene.

Mulţumesc foarte mult!

(Care este opinia dv. pentru protestul civic de astăzi?)

Ludovic Orban

Noi avem ca prioritate dezvoltarea infrastructurii de transport, atât infrastructura de transport rutier cât şi infrastructura de transport feroviar, infrastructura de transport aerian şi infrastructura de transport fluvial.

Cred că majoritatea zdrobitoare a primarilor noştri susţin acest protest care va avea loc la ora 12:00, şi de altfel noi am şi dat exemple aducând practic o premieră în istoria României, şi anume încercând să forţăm construcţia autostrăzii Unirii autostrada Tg. Mureş - Iaşi - Ungheni, adoptând o lege în Parlament. La ora actuală există o lege în Parlament, pe care Guvernul este obligat să o pună în practică. Acest protest este extrem de important, pentru că vine după 5 ani de zile, dacă nu chiar 6 ani de zile în care toate marile proiecte de infrastructură au stagnat şi deşi avem la dispoziţie multe miliarde de euro pentru a finanţa aceste proiecte de dezvoltare a infrastructurii de transport, Guvernul nu face nimic pentru a folosi aceşti bani europeni pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din România.

Ca atare, suntem solidari cu acest protest şi protestăm alături de ei şi întreaga noastră acţiune politică este pentru susţinerea prioritizării acestor proiecte de dezvoltare a infrastructurii de transport.

Antonio Lopez-Isturiz

Îmi aduc aminte cu mulţi ani în urmă când am început în Spania să construim aceste autostrăzi, la acel moment nu a fost bine primit acest lucru de către oamenii de la protecţia mediului şi a fost o dezbatere foarte vie şi în Spania, după acest lucru nimeni nu protestează pentru că avem o dezvoltare economică extraordinară nu numai datorită turismului, ci si datorită acestei reţele de autostrăzi, nu numai în interiorul Spaniei, ci şi cele care ne conectează cu Europa. De acest lucru are cu adevărat nevoie România. Aici, dimpotrivă, oameni protestează pentru că îşi doresc autostrăzi. Oamenii nu ar trebui să protesteze pentru că vor autostrăzi. Acestea ar trebui să fie deja făcute cu fondurile europene care sunt aici şi ar trebui să fie o prioritate. Multumesc!

(În legătură cu Fidesz. Când se va lua o decizie, dacă PNL a hotărât cum va vota şi dacă cumva va afecta viitoarea preşedinţie a Comisiei Europene în privinţa popularilor?)

Ludovic Orban

Partidul Naţional Liberal nu a luat încă o decizie. Există o comunicare în momentul de faţă cu partidul condus de Viktor Orban, în care există o solicitare extrem de fermă de revizuire a tuturor poziţiilor care contravin principiilor şi valorilor europene, care contravin principiilor şi valorilor promovate de Partidul Popular European.

Aşteptăm să vedem rezultatul acestor discuţii şi vom lua o poziţie în momentul în care vom şti foarte clar dacă partidul din Ungaria revine în cadrul firesc, normal al Partidului Popular European sau dacă continuă să acţioneze împotriva unor valori, împotriva unor principii, împotriva unor decizii care sunt luate la nivelul Partidului Popular European. Când vom ştii rezultatul acestor discuţii vom lua decizia şi decizia noastră va fi cunoscută public.

Antonio Lopez-Isturiz

Această dezbatere despre Fidesz şi Viktor Orban demonstrează încă o dată că Partidul Popular European este un partid democratic. Avem aceste dezbateri, nu ca alţii care nu ţin nicio dezbatere deloc.

Pot să vă spun acum că premierul Ungariei a trimis scrisori de scuze pentru toată lumea, dar partidele noastre trebuie să decidă în reuniunile lor politice dacă sunt în regulă sau nu cu acest lucru. Nu depinde de preşedinte, de aceea nu suntem socialişti, depinde de membrii partidelor noastre într-un vot secret, care va avea loc la Bruxelles şi nu pot să vă spun care va fi rezultatul final. Viktor Orban face paşi pentru a îmbunătăţii situaţia şi pentru a-şi cere scuze. Vom afla daca membrii partidelor noastre sunt de acord sau nu cu aceasta.

Ludovic Orban

Şi oricum răspunsul este, indiferent de decizia care se va lua, nu există niciun dubiu în privinţa capacităţii Partidului Popular European că va câştiga alegerile pentru Parlamentul European.

Tag-uri Institutii: