22 octombrie 2021

Sector 5: Proprietarii de terenuri, obligaţi să îndepărteze ambrozia până pe 30 iunie

Distribuie pe rețelele tale sociale:

„Proprietarii de terenuri au obligaţia de a aplica metodele de prevenire, combatere şi distrugere a acestei buruieni până la data de 30 iunie, conform legii. Dacă în urma controlului efectuat în perioada 1 iulie-15 iulie nu vor fi luate măsurile specifice de combatere, proprietarii de terenuri vor primi un avertisment. Dacă după al doilea control se constată că aceştia nu s-au conformat, agenţii Poliţiei Locale Sector 5 îi vor sancţiona cu amendă contravenţională ce pleacă de la 1.000 lei şi poate ajunge la 5.000 de lei, în cazul persoanelor fizice, respectiv de la 10.000 lei la 20.000 lei în cazul persoanelor juridice”, se arată într-un comunicat al primăriei.

Proprietarii de terenuri au obligaţia de a înştiinţa în scris autoritatea locală după efectuarea acestor lucrări.

În urma controalelor efectuate de către Poliţia Locală Sector 5, mai mulţi proprietari de terenuri au fost înştiinţaţi cu privire la infestarea terenurilor cu ambrozie. Acestora li s-au recomandat mai multe metode pentru combaterea infestării cu ambrozie, iar pentru mai multe informaţii li s-a pus la dispoziţie şi numărul de telefon al Direcţiei pentru Agricultură a Municipiului Bucureşti, menţionează sursa citată.