Publicat: 23 Mai, 2019 - 14:22
Share

Primăria Sectorului 2 demarează un amplu program GRATUIT de reabilitare a lifturilor în blocurile de locuinţe din sector. În acest sens, Consiliul Local Sector 2 a aprobat deja documentul cadru Program de investiţii "Reabilitarea ascensoarelor din blocurile reabilitate termic în scopul creşterii eficienţei energetice a acestora", program care se adresează atât blocurilor anvelopate termic, cât şi celor aflate în diverse stadii de execuţie a lucrărilor. 

Programul se adresează, într-o primă etapă, asociaţiilor de proprietari a blocurilor de locuinţe reabilitate termic până la 31 decembrie 2018 şi cele înscrise în programul local multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe din Sectorul 2 aflate în diverse stadii de reabilitare

Lucrările de intervenţie care se pot realiza în cadrul acestui program prevăd:

- repararea/înlocuirea mecanismelor de acţionare electrică a ascensoarelor de persoane, în baza unui raport tehnic de specialitate

- repararea/înlocuirea componentelor mecanice, a cabinei/uşilor de acces, a sistemului de tracţiune, cutiilor de comandă şi troliilor. 

"Am decis să extindem programul de reabilitare termică a blocurilor din Sectorul 2 cu acest program de reabilitare gratuită a ascensoarelor ca parte componentă a creşterii eficienţei energetice a imobilelor de locuit. Din discuţiile avute cu membrii comunităţii, a reieşit că lucrările de reabilitare a lifturilor sunt cu atât mai necesare cu cât acestea s-au deteriorat destul de mult în timp şi nu mai prezintă siguranţă în exploatare. Astfel, venim în întâmpinarea nevoilor locuitorilor prin realizarea lucrărilor fără costuri suplimentare pentru asociaţiile de proprietari", a declarat Mugur Mihai Toader, primarul Sectorului 2.

Edilul a precizat că lucrările de reabilitare a lifturilor din blocurile de locuinţe anvelopate termic se vor desfăşura în termen de aproximativ o lună. Primarul a explicat că a luat în calcul şi oferirea de sprijin de specialitate necesar persoanelor greu deplasabile, care locuiesc la etajele superioare ale imobilelor, pe perioada lucrărilor de reabilitare termică a ascensoarelor. Astfel, bucureştenii în vârstă, care stau la ultimele etaje ale blocurilor, vor fi ajutaţi de o echipă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 2, atunci când aceştia au nevoie. 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: