Publicat: 18 Noiembrie, 2019 - 08:45
Share

Discursul public privitor la economia națională se concentrează preponderent asupra așa-ziselor vedete – sectorul, industria auto, sectorul bancar. Deși are o pondere considerabilă în

economie și îndeplinește o funcție vitală de coordonare între consum și producție, sectorul comerț nu constituie de regulă un subiect de dezbatere sau analiză. Sectorul comerț joacă un rol esențial pentru formarea PIB, pentru dinamica generală a pieței muncii, sau pentru evoluția inegalităților socioeconomice.

Fundația Friedrich Ebert împreună cu Syndex România lansarea studiului ”Sectorul comerț în România –un bilanț după trei decenii de transformări”. Studiu oferă o evaluare a situației actuale a sectorului comerț din România și a transformărilor prin care acesta a trecut pe parcursul ultimelor decenii. Plecând de la o analiză extinsă a importanței macroeconomice a sectorului dintr-o perspectivă comparativă, studiul urmărește transformările prin care a trecut sectorul, de la explozia micului comerț la începutul anilor 1990 la primele investiții străine la sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000 și până la consolidarea poziției marilor multinaționale în perioada post-criză. Totodată, studiul analizează performanțele economice și financiare ale principalilor jucători din retail în ultimii ani, felul în care este distribuită valoarea adăugată creată de aceste companii, precum și  situația salariaților din acest sector, din punct de vedere al pieței muncii, al condițiilor de muncă și al remunerării.
22 noiembrie 2019, Hotel Intercontinental, sala Coralle, Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 4, București

Program

10.00                    Cafea de bun venit 

10:15                     Cuvânt de deschidere
                                                         
Victoria Stoiciu, Friedrich-Ebert-Stiftung România

10:30                          Prezentarea studiului Sectorul comerț în România –un bilanț după trei decenii de transformări, de către  Ștefan Guga, Marcel Spătari, Syndex România, autori 

11:30                     Discuții și dezbateri pe marginea studiului

Moderator: Victoria Stoiciu, Friedrich-Ebert-Stiftung Romania    

12:30                     Prânz 

 

Tag-uri Geo: