Publicat: 21 Octombrie, 2013 - 18:25

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru Roşia Montană, Darius Vâlcov, a anunţat, luni, amânarea dezbaterilor până miercuri.

Deputaţii din Comisia specială au solicitat amânarea dezbaterilor în contextul în care trebuie să participe la dezbaterea moţiunii simple depuse de PPDD, din plenul Camerei Deputaţilor.

Darius Vâlcov a declarat că membrii Comisiei lucrează pe proiectul de lege venit de la Guvern, pentru care se va da un vot de admitere sau de respingere.

Preşedintele Comisiei Roşia Montană a mai declarat că, din punctul său de vedere, PSD nu are nicio problemă să se facă o altă comisie şi să se discute pe o altă lege, a minelor, aşa cum doreşte PNL, atâta timp cât există acceptul din partea celor două Camere ale Parlamentului.