6 octombrie 2022

Şedinţa comună a Parlamentului României şi a Parlamentului Republicii Moldova

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Şedinţa comună a Parlamentului României şi a Parlamentului Republicii Moldova (Chişinău, 18 iunie 2022)

Sâmbătă, 18 iunie a.c., va avea loc, la Chişinău, şedinţa comună a Parlamentului României şi Parlamentului Republicii Moldova.

Din partea Parlamentului României vor participa preşedintele Senatului, Florin Vasile Cîţu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, senatori şi deputaţi.

În cadrul vizitei delegaţiei Parlamentului României în Republica Moldova este prevăzută şi o ceremonie de depunere de coroane de flori de către preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

La finalul şedinţei, va fi adoptată o Declaraţie comună a celor două Parlamente.

Preşedinţii Parlamentelor României şi Republicii Moldova, Florin-Vasile Cîţu, Marcel Ciolacu şi Igor Grosu vor susţine o conferinţă de presă, după adoptarea declaraţiei comune.

Programul vizitei în Republica Moldova a delegaţiei din cadrul Parlamentului României pentru participarea la şedinţa comună a Parlamentului Republicii Moldova şi a Parlamentului României

18 iunie 2022

9:25- 9:30 Ceremonia de depunere a coroanelor de flori de către preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului României
Florin – Vasile Cîţu, preşedintele Senatului
Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor
Locaţie: Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt

10:00 – 13:00 Şedinţa comună a Parlamentului Republicii Moldova şi a Parlamentului României

13:15 – 13:40 Conferinţa de presă a preşedinţilor Parlamentului Republicii Moldova şi ai Parlamentului României
Igor Grosu
Florin – Vasile Cîţu
Marcel Ciolacu
Locaţie: parterul Palatului Republicii

14:45 – 15:00 Fotografia comună
Locaţie: holul etajului 1 al Palatului Republicii