Publicat: 28 Septembrie, 2017 - 21:09
Share

Secretarul de stat Alexandru Victor Micula a participat, la 28 septembrie 2017, la București, la ședința Consiliului Director al Comisiei Fulbright Româno-Americane, care s-a desfășurat în prezența domnului Hans G. Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, co-președinte onorific al Consiliului.

Pe agenda reuniunii s-au aflat subiecte referitoare la activitatea derulată de Comisie în perioada februarie-septembrie 2017, proiectele avute în vedere până la finalul acestui an, precum și acordarea granturilor pentru anul universitar 2018-2019. De asemenea, membrii Consiliului Director au discutat despre marcarea aniversării, în 2018, a 25 de ani de la înființarea Comisiei în România.

Secretarul de stat român a exprimat susținerea Ministerului Afacerilor Externe pentru o viziune coerentă, pe termen lung, de acordare a burselor de studii, atât pentru cetățenii români, cât și pentru cei americani, astfel încât să fie acoperite domenii de interes pentru ambele state și să fie asigurată dezvoltarea unei rețele de parteneriate universitare și profesionale. În acest context, a fost subliniată importanța contactelor interinstituționale și a proiectelor de colaborare din cadrul Grupului de lucru pe dimensiunea educației, științei, cercetării-inovării, tehnologiei și culturii sub egida Task Force-ului România-SUA, inclusiv din perspectiva posibilității ca aceste inițiative să fie sprijinite prin intermediul Programului Fulbright.

Înființat în 1946, la inițiativa senatorului J. William Fulbright, Programul Fulbright este principalul program internațional de schimburi în domeniile educației și științei derulat de guvernul SUA.

Începând cu 1992, Programul este administrat în România de Comisia Fulbright Româno-Americană, condusă de un Consiliu Director ai cărui co-președinți onorifici sunt ministrul afacerilor externe al României și șeful misiunii diplomatice a Statelor Unite ale Americii la București.