Publicat: 13 Februarie, 2019 - 19:08

Ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, s-a deplasat miercuri  în județul Constanța pentru  o ședință de lucru cu autoritățile locale pe problematici care țin de domeniile ape și păduri.

Demnitarul a fost însoțit de secretarul de stat pentru Păduri, Daniel Coroamă, de directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, și directorul Direcției Păduri și Dezvoltare Forestieră din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor (MAP), Dan Achim

Din partea autorităților locale, la întâlnire, au participat președintele Consiliului Județean, Marius Horia Țuțuianu, prefectul județului Constanța, Dumitru Jeacă, subprefectul județului, Ionuț Done, precum și directorul general al RAJA Constanța, Felix Stroe. De asemenea, la ședință au mai participat directorul Direcției Silvice Constanța, Ion Bogdan, directorul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral, Hristu Uzun, precum și alți specialiști din domeniile ape și păduri.

Cei prezenți au discutat apecte privind investițiite MAP care se vor derula în anul 2019 pe raza județului Constanța, acestea referindu-se la înființarea perdelelor forestiere pe autostrăzile A2 și A4, realizarea de drumuri forestiere, proiectul finanțat prin POIM – „Reducerea eroziunii costiere (2014-2020)”, precum și aspecte privind situația de eroziune accelerată a falezei pe raza localității Costinești.

Ministrul Ioan Deneș a cerut factorilor responsabili stabilirea unor termene clare atât, în ceea ce privește începerea plantării perdelelor forestiere pe terenurile expropriate în baza hotărârilor de guvern aprobate în toamna anului trecut, precum și în ceea ce privește demararea lucrărilor de refacere a stăvilarelor Edighiol și Periboina, a falezei din Constanța în zona Cazinoului și a extinderii plajelor în Mamaia, Eforie și în zona Mangalia.

Reprezentanții autorităților locale l-au asigurat pe ministrul Ioan Deneș că vor acorda tot sprijinul necesar, astfel încât investițiile pe care MAP le derulează pe raza județului Constanța să se realizeze respectând termenele stabilite, conform calendarului și fondurilor alocate pentru acest an.

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: