Publicat: 16 Aprilie, 2020 - 17:23
Share

Șeful executivului este joi după-amiază la sediul Ministerului Afacerilor Interne, unde are loc o ședință de lucru cu ministrul Marcel Vela și cu responsabili din conducerea instituției. Potrivit unor surse, la întâlnire participă și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Ședința de la sediul Ministerului Afacerilor Interne are loc la scurt timp după ce parlamentarii au încuviințat, în ședință online, cu majoritate de voturi, solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de prelungire a stării de urgenţă cu încă 30 de zile.

Parlamentarii au aprobat decretul privind prelungirea stării de urgenţă, însă nu au renunţat la condiţiile impuse de PSD.

Astfel, executivul va trebui să prezinte un raport săptămânal cu activităţile luate pentru combaterea pandemiei de coronavirus, iar la 60 de zile de la încetarea stării de urgenţă, Curtea de Conturi va verifica modul în care au fost făcute achiziţiile publice.

Din totalul celor 439 de parlamentari care şi-au exprimat votul, 404 au votat decretul, în timp ce 29 au votat împotrivă, iar 5 s-au abţinut.

ALDE şi Pro România nu au susţinut aprobarea prelungirii stării de urgenţă.