Publicat: 25 Februarie, 2014 - 10:22
Share
Delegația Permanentă a Partidului Național Liberal se va reuni în ședință marți, începând cu ora 19,00. Şedinţa are loc în contextul în care PNL a ameninţat că va ieşi de la guvernare.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a averizat, duminică, că miniştrii PNL îşi vor da demisia din Guvern, dacă propunerile PNL referitoare la componența Guvernului nu vor fi acceptate luni.

"Noi nu am dat niciun ultimatim. Domnul Ponta a spus că aşteaptă până luni propunerile noastre şi noi i-am spus, la rândul nostru, că ştie propunerile noatre şi că aşteptăm până luni să fie puse în practică. Nu le punem în practică, punem noi capăt acestei chestiuni, pentru că noi nu putem să stăm la nesfârşit în acest joc, pentru că noi nu am jucat un joc, nu am vrut să rupem USL şi că dăm vina pe PSD. (...) PSD pune capăt USL pentru că nu-l vrea pe Klaus Iohannis şi pentru că nu-i rămâne timp să pornească un candidat la Preşedinţie şi porneşte o campanie făţişă că m-am aliat cu Traian Băsescu", a declarat Crin Antonescu, în emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de Pro TV.