Publicat: 28 Octombrie, 2012 - 12:45
Share

Un televizor cu plasmă, recuperat anul trecut din locuinţa unui hoţ, a fost furat din nou. De data asta, împreună cu un al doilea televizor şi un calculator. Se presupune că autorii ar fi aceiaşi.

Unul sau mai mulţi hoţi, deocamdată neidentificaţi, au pătruns Sâmbătă noaptea în sediul organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal Galaţi

 Reprezentanţii filialei au constatat dispariţia a două televizoare cu plasmă şi a unui calculator. De asemenea, hoţii au distrus şi un automat de cafea, aflat în sediu, din care au scos caseta cu monede.

Este al treilea furt din sediul PDL Galaţi, penultimul fiind comis în noiembrie anul trecut când prada a fost un televizor. La vremea respectivă, autorii au fost prinşi de poliţiştii de la Investigaţii Criminale, dar se pare că n-au mai ajuns după gratii.

Acesta este motivul pentru care deputatul PDL Mircea Toader presupune că s-ar putea ca autorul sau autorii ultimului furt să fi recidivat.

"E a treia oară când se fură din sediul partidului. Cred că e acelaşi hoţ care de data asta nu s-a mai mulţumit cu un singur televizor. Acum le-a luat pe toate, ba chiar a spart şi automatul de cafea şi uşa garajului", a afirmat parlamentarul.