7 august 2022

Șef Serviciu Stabiliri Prestaţii în cadrul Casei Judeţene de Pensii Braşov, anchetat de către DNA

Distribuie pe rețelele tale sociale:

BULETIN DE PRESĂ

Biroul de Informare şi Relaţii Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupţie în luna iulie 2022, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:

1. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Braşov au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

– TÎRCOLEA DANIELA DELIA, la data faptei şef Serviciu Stabiliri Prestaţii în cadrul Casei Judeţene de Pensii Braşov, în sarcina căreia s-a reţinut comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată,

– persoană fizică, în sarcina căreia s-a reţinut comiterea infracţiunii de complicitate la dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

La data de 17 august 2020, inculpata Tîrcolea Daniela Delia, în calitatea menţionată mai sus, ar fi primit de la o persoană foloase necuvenite pentru a-şi exercita cu celeritate atribuţiile de serviciu. Concret, inculpata ar fi făcut demersuri pentru ca, în mai puţin de o lună de zile, persoana respectivă să intre în posesia deciziei de acordare a pensiei pentru limită de vârstă.

Ulterior, în acelaşi context, inculpata Tîrcolea Daniela Delia ar fi acceptat promisiunea venită de la aceeaşi persoană, de a-i remite ulterior şi alte foloase necuvenite, în schimbul actelor pe care urma să le îndeplinească în legătură cu recalcularea pensiei.

Precizăm că bunurile respective, remise cu titlu de mită de către beneficiarul pensiei (în prezent decedat) ar fi fost cumpărate de persoana fizică, inculpată în prezenta cauză, care ar fi avut reprezentarea faptului că acestea urmau să fie date mai departe, ca şi folos necuvenit, unui funcţionar public.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Braşov cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

2. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, avocat în cadrul baroului Teleorman, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut, în esenţă, următoarea stare de fapt:

În perioada vara anului 2020 – 17 decembrie 2020, inculpatul împreună cu un consilier juridic, au pretins şi ulterior acesta din urmă a primit de la o persoană (martor în cauză), în două tranşe, suma totală de 25.000 euro, din care 2.500 euro i-au revenit inculpatului.

Pentru banii respectivi inculpatul şi consilierul i-au creat martorei convingerea că acesta din urmă îşi va trafica influenţa pe care a pretins că o are, prin intermediul a patru angajaţi ai unui serviciu de informaţii, asupra unor persoane cu funcţie de decizie şi le va determina să o angajeze pe martoră într-o funcţie de procuror la o unitate de parchet din municipiul Bucureşti.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, la data de 16 iunie 2022, procurorii anticorupţie au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu consilierul juridic pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În prezenţa apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv:

– 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost înaintate la Tribunalul Bucureşti.

3. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a doi inculpaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni de: participaţie improprie în forma complicităţii la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (comise în forma autoratului şi a instigării).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada 2015-2018, în contextul implementării proiectului – „Pensiunea turistică Bârsana”, cei doi inculpaţi ar fi pus la dispoziţia beneficiarului mai multe documente false şi inexacte (care atestau efectuarea unor lucrări la obiectivul de mai sus), pe care acesta din urmă le-ar fi depus fără vinovăţie la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.).

Aceste demersuri ar fi avut ca rezultat obţinerea pe nedrept, de către beneficiar, a unor fonduri nerambursabile în cuantum de 9.374 lei şi încercarea de a obţine suma de 234.925 lei (aferente Cererii de plată nr. 2) din fondurile UE.

În cauză nu s-au dispus măsuri asiguratorii, deoarece beneficiarul proiectului a restituit suma de bani obţinută în condiţiile de mai sus.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Maramureş.

4. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa au dispus sesizarea instanţei de judecată, în baza dispoziţiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei a inculpaţilor:

DUDNIC CAROLINA, la data faptelor comisar şef de poliţie în cadrul în cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, în sarcina căreia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de:
– permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii,
– acces ilegal la sistem informatic,

Persoană fizică, în sarcina căreia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de:
– instigare la folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permitere accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii,
– instigare la acces ilegal la sistem informatic.

În acordurile de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 27 iulie 2020, inculpata Dudnic Carolina, în calitatea menţionată mai sus, la instigarea celuilalt inculpat, ar fi accesat fără drept baza informatizată de date privind evidenţa persoanelor din cadrul MAI şi i-ar fi transmis acestuia datele de identificare ale unui om de afaceri.

În prezenţa apărătorilor aleşi, inculpaţii au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora, respectiv un an închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Dosarele de urmărire penală privindu-i pe inculpaţi împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Constanţa.

5. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Craiova au dispus sesizarea instanţei de judecată, în baza dispoziţiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei a trei inculpaţi în sarcina cărora s-a reţinut comiterea unor infracţiuni de: fals material în înscrisuri oficiale (comise în forma autoratului şi a instigării) şi favorizarea făptuitorului.

În acordurile de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În contextul campaniei agricole din 2013, cei trei inculpaţi ar fi pus la dispoziţia unei persoane mai multe documente false, prin aceste demersuri ajutând-o pe aceasta să creeze aparenţa îndeplinirii condiţiilor necesare obţinerii pe nedrept a unui sprijin financiar de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură şi implicit să îngreuneze tragerea la răspundere penală a beneficiarului fondurilor.

Precizăm că persoana beneficiară a fondurilor nerambursabile a fost trimisă în judecată de către procurorii anticorupţie în cursul lunii decembrie 2020 (comunicat nr. 6 din „buletinul de presă – decembrie 2020 (partea a doua – fonduri europene)” – https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=10171 ).

În prezenţa apărătorilor aleşi, inculpaţii au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, cuprinse între un an cu amânarea aplicării pedepsei şi un an şi trei luni cu suspendarea executării pedepsei şi interzicerea unor drepturi.

Dosarele de urmărire penală privindu-i pe inculpaţi împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Dolj.

Cu referire la toate cauzele anterior menţionate, facem precizarea că trimiterea în judecată şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Menţionăm că toate comunicatele au fost întocmite în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Sursa foto Facebook DNA