22 septembrie 2021

Șeful Statului Major General din Georgia se află în vizită în România

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, s-au întâlnit luni, 28 iunie, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, cu şeful Statului Major General al Forţelor Armate ale Georgiei, generalul-maior Giorgi Matiashvili. Oficialul militar georgian efectuează, în perioada 27-29 iunie, o vizită în România, la invitaţia şefului Statului Major al Apărării.

Pe timpul discuţiilor, cei trei oficiali au subliniat importanţa relaţiilor militare româno-georgiene şi progresele înregistrate de Georgia în procesul de implementare a reformelor în domeniul securităţii şi apărării. Ministrul român a manifestat deschidere pentru o mai bună cooperare pentru sporirea securităţii în regiunea Mării Negre şi a reiterat sprijinul pentru proiectele euro-atlantice ale Georgiei: „Doresc să transmit felicitări partenerilor noştri georgieni pentru progresele făcute în implementarea Pachetului substanţial NATO-Georgia (SNGP). Intensificarea dialogului dintre NATO şi Georgia este un element-cheie în zona Mării Negre, caracterizată în continuare de evoluţii complexe”, a declarat ministrul Ciucă. Nicolae-Ionel Ciucă a reasigurat partea georgiană de faptul că „România va continua să sprijine procesul de reformă a sistemului de apărare al Georgiei, oferind experienţa dobândită în procesul de aderare la NATO”.

Discuţiile dintre şefii Apărării s-au axat pe îmbunătăţirea colaborării în domeniul apărării, prin participarea, în continuare, la exerciţiile anuale organizate în Georgia (Agile Spirit) şi România (Platinum Eagle), cooperarea în cadrul Unităţii Multinaţionale Logistice Integrate cu Specific de Infrastructură de Logistică (IEL-MLU) şi accesul militarilor georgieni la programele de pregătire asigurate prin Centrele de Perfecţionare în armă şi unităţile de învăţământ universitar ale Armatei României.

„Suntem angajaţi în dezvoltarea relaţiilor deja tradiţionale pe care le avem cu Forţele Armate Georgiene, partenerii noştri de încredere din Caucaz. Militarii români şi georgieni sunt prezenţi la evenimentele de instruire comune în domeniile terestru şi al forţelor pentru operaţii speciale. Ca state riverane Mării Negre, avem interesul comun de a asigura securitatea şi stabilitatea în această regiune. Cooperarea bilaterală şi în cadrul NATO-Georgia rămân reperele constante şi solide pentru întărirea parteneriatului dintre cele două armate, precum şi pentru îmbunătăţirea climatului regional de securitate”, a afirmat generalul-locotenent Daniel Petrescu.

În programul din România a delegaţiei militare, conduse de şeful Statului Major General al Forţelor Armate ale Georgiei, au fost incluse vizite la comandamentul Diviziei Multinaţionale Sud-Est şi la Direcţia Generală pentru Armamente.