Publicat: 11 Februarie, 2019 - 10:01

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea anunţă organizarea selecţiei pentru studenţii care doresc să desfăşoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei, pe perioada vacanţei de vară (minim 2 luni).

Menţionăm că pot participa studenţii cu vârsta cuprinsă între 18 - 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii şi care au cunoştinţe bune/foarte bune de limba germană.

Pentru anul 2019, sunt disponibile 30 de posturi în domeniul hotelier - gastronomic, în gastronomia de sistem (fast-food), în producţia industrială şi în domeniul serviciilor.

Studenţii care au domiciliul în Tulcea sau sunt înregistraţi la o instituţie de învăţământ superior din acest judeţ, se pot adresa consilierului EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea, str. Grigore Antipa nr. 10, în vederea înregistrării dosarelor.

Înregistrarea se va desfăşura până pe data de 14.02.2019 (inclusiv), în intervalul luni - joi, orele 09.30 - 15.30 şi vineri, orele 09.30 - 12.30.

Informaţii suplimentare referitoare la condiţiile de mediere, documentele necesare înregistrării dosarelor, precum şi instrucţiunile privind completarea acestora, pot fi solicitate la numărul de telefon 0240 512 298 sau pot fi găsite pe site-ul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea, www.anofm.ro.