17 august 2022

Selecţie pentru „Tabăra de vară pentru cercetaşi” – Predeal 2022

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia informare şi relaţii publice, lansează astăzi, 10 mai, concursul naţional pentru selecţia participanţilor la cea de-a XIV-a ediţie a Taberei de vară pentru cercetaşi – „Fii cel mai bun! Fii la înălţime!”.

Activitatea este organizată în parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi Asociaţia de Caritate din Armata României „Camarazii”.

La ediţia din acest an, organizată la Predeal, în perioada 3 – 10 iulie, cu sprijinul Statului Major al Forţelor Terestre, se pot înscrie elevii care sunt, la momentul desfăşurării concursului, în clasele a VI-a şi a VII-a.

Din cele 32 de locuri disponibile, 4 vor fi ocupate de elevi instituţionalizaţi, cu rezultate foarte bune la învăţătură, selecţionaţi cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie şi 4 de elevi cu situaţie socială defavorizată, selectaţi cu sprijinul Asociaţiei de Caritate din Armata României „CAMARAZII”. Celelalte 24 de locuri (12 echipe) sunt scoase la concurs.

Concursul de selecţie a participanţilor la tabără se desfăşoară într-o singură etapă, doar prin intermediul Internetului, în perioada 10-17 mai 2022. Echipele formate din câte doi elevi vor trebui să completeze un formular de înregistrare şi să răspundă la 30 de întrebări.

Întrebările concursului sunt formulate din materiale publicate pe site-urile: www.mapn.ro, www.armataromaniei.ro, www.nato.int, http://europa.eu, www.mae.ro şi acoperă domenii precum: Armata României, NATO, UE, participarea militarilor români în misiuni internaţionale şi cariera militară.

În perioada 18-24 mai 2022, juriul competiţiei va evalua răspunsurile trimise de fiecare echipă şi va întocmi clasamentul concursului pe baza punctajului obţinut.

Detaliile cu privire la organizarea taberei, condiţiile şi regulile de participare, precum şi datele de contact pot fi obţinute de pe pagina web: www.mapn.ro/tabara.

Biroul de presă

Sursa foto: MApN