28 noiembrie 2021

Semnalizarea locurilor de parcare trebuie să respecte prevederile HCL nr.123/2021

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Reamintim cetăţenilor că în luna aprilie 2021 a fost aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare a parcărilor publice din municipiul Constanţa care prevede semnalizarea locului de parcare prin marcaje speciale, indicatoare şi panouri informative. Modalitatea de semnalizare a locurilor de parcare s-a schimbat. Cetăţenii sunt rugaţi să respecte prevederile din regulament, pentru a evita sancţiunile.

Dispozitivele pentru semnalizarea locurilor de parcare trebuie să respecte caracteristicile prevăzute în Anexa 2 din HCL nr.123/2021, respectiv plăcuţele vor fi confecţionate din tablă neagră de 2 mm, vopsite cu grund şi vopsea galbenă. Inscripţionarea se va face cu vopsea de culoare neagră cu caractere de 3 cm iar sintagma „rezervat” va fi boldată. Sub numărul de autorizaţie se va lipi o bandă reflectorizantă de 5/33 cm. Plăcuţele vor fi realizate şi montate de către orice entitate autorizată în acest sens şi vor fi montate la intrarea pe locul de parcare, conform schiţei eliberate de către administratorul parcării.

Poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală, împreună cu reprezentanţii Confort Urban desfăşoară în această perioadă o campanie de dezafectare a dispozitivelor neconforme ce pun in pericol circulaţia rutieră şi pietonală şi de informare a proprietarilor asupra riscurilor la care se expun dacă utilizează aceste mijloace de semnalizare.

Ocuparea domeniului public cu diverse obiecte pentru semnalizarea locului de parcare constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500-1000 lei pentru persoane fizice şi între 1000 şi 2500 lei pentru persoanele juridice.

Facem apel la constănţeni ca în cazul în care sunt martorii unor astfel de fapte să sesizeze Direcţia Generală Poliţia Locală la numerele de telefon: 0241.484.205 şi 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro.