Publicat: 29 Mai, 2019 - 17:17
Share

Comisia Juridică a Senatului a decis să recomande senatorilor ridicarea imunităţii lui Călin Popescu Tăriceanu, acuzat de DNA că a primit mită, indirect, 800.000 de dolari.

Pe 7 noiembrie 2018, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu-Tăriceanu.

Între 2007-2008, pe când era premier, Tăriceanu ar fi primit indirect 800.000 de dolari, adică 10% din valoarea unui contract cu o firmă din Austria, intermediarul companiei Microsoft.

Mita s-ar fi dat pentru semnarea mai multor acte adiționale la contractul din 2004, încheiat de guvernul Năstase. Banii ar fi fost folosiți în campania electorală, susțin procurorii.

Președintele Senatului a respins acuzațiile.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.

În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunea de luare de mită în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu este condiționată de obținerea unui aviz din partea Senatului.

Plenul Senatului va vota propunerea Comisiei juridice.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: