9 august 2022

Servicii sociale şi socio-medicale pentru persoanele vârstnice din municipiul Constanţa

Distribuie pe rețelele tale sociale:

ANUNŢ

Direcţia Generală de Asistenţă Socială Constanţa anunţă continuarea etapei de selecţie a grupului ţintă în cadru Proiectului „SSM@160 – Servicii sociale şi socio-medicale pentru persoanele vârstnice din municipiul Constanţa”, POCU/436/4/4/125595.

Proiectul îşi propune ca grup ţintă un număr de 160 persoane vârstnice aflate în situaţii de dependenţă şi/sau în risc de excluziune socială in vederea furnizării de servicii integrate de îngrijire la domiciliu.

Condiţii de eligibilitate:
Poate deveni parte a grupului ţintă orice persoană care:
-are domiciliul sau reşedinţa în municipiului Constanţa;
– a împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege conform art.1, alin.4 din Legea nr.17/2000;
– datorită unor motive de natură economică sau fizică, nu are posibilitatea să-şi asigure satisfacerea nevoilor curente ale vieţii de zi cu zi;
– nu are nici o formă de venit sau totalitatea veniturilor nu depăşeşte valoarea aferentă salariul mediu nominal net/lună/persoană;
– nu are familie, sau nu se află în întreţinerea unor persoane obligate legal la aceasta;
– are susţinători însă aceştia nu pot să-şi îndeplinească obligaţiile familiale întrucât nu obţin nici un venit, au în întreţinere copii minori, realizează venituri insuficiente pentru asigurarea satisfacerii nevoilor curente ale vieţii, au stare de sănătate precară care necesită costuri mari de îngrijire.

În situaţia în care starea de sănătate a persoanei vârstnice nu permite obţinerea consimţământului acesteia (prin acte medicale justificative), acordarea serviciilor de îngrijire la domiciliu se realizează cu acceptul unui membru al familiei sau al reprezentantului legal/convenţional;

Persoana vârstnică care încheie acte juridice translative de proprietate, cu titlu oneros sau gratuit, în scopul întreţinerii şi îngrijirii personale nu va beneficia de servicii de îngrijire la domiciliu.

Persoanele interesate se pot adresa:
Expert Grup Tinta – Dragan Teodora
E-mail: teodoramaria.dragan@gmail.com
Manager Proiect – Oncescu Florina

Sursa foto Direcţia Generală de Asistenţă Socială Constanţa