30 septembrie 2022

Sesiunea de concerte Orgelsommer la Biserica Evanghelică „Sfânta Margareta” din Mediaş

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Primăria Municipiului Mediaş sprijină şi în acest an binecunoscuta sesiune de concerte „Orgelsommer”, ale cărei spectacole se vor desfăşura în Biserica Evanghelică „Sfânta Margareta”.

Organizatorii vor prezenta publicului interesat o serie de concerte, susţinute în fiecare zi de luni, de la ora 19:00, având drept protagonişti artişti naţionali şi internaţionali.

Sesiunea de spectacole din acest an a debutat la începutul lunii iunie şi se desfăşoară pe parcursul a patru luni, ultimul concert fiind programat pentru data de 19 septembrie 2022.

Persoanele interesate pot achiziţiona bilete pentru fiecare concert în parte, la preţul de 20 de lei, sau abonamente la preţul de 75 de lei. Copiii între 10 şi 18 ani, precum şi studenţii, beneficiază de reducere – 5 lei/bilet, iar pentru copiii sub 10 ani şi pentru persoanele cu nevoi speciale, intrarea este liberă.

Sursa foto Primăria Municipiului Mediaş