27 noiembrie 2021

Sesiunea de deschidere a celui de-al IX-lea Forum Eurosfat „Europa este Viitorul”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Secretarul de stat pentru afaceri europene Iulia Matei a participat luni, 25 octombrie a.c., la sesiunea de deschidere a celui de-al IX-lea Forum Eurosfat „Europa este Viitorul”, organizat de Europuls, sub patronajul instituţiilor europene.

Dezbaterea a oferit prilejul unui schimb de opinii cu privire la provocările la adresa Uniunii Europene în contextul generat de pandemia de COVID-19, oportunităţile de transformare a „lecţiilor învăţate” din această experienţă în soluţii pentru consolidarea Uniunii, dar şi cu privire la aşteptările de la Conferinţa privind viitorul Europei, în acest nou context.

În intervenţia sa, secretarul de stat Iulia Matei a arătat că pandemia de COVID-19 a condus la o revalorizare a importanţei solidarităţii europene, a acţiunii coordonate pentru gestionarea situaţiilor de criză, evidenţiind, totodată, nevoia de creare a unei veritabile Uniuni a Sănătăţii care să permită un răspuns mai eficient din partea Uniunii şi a statelor sale membre la eventuale situaţii neprevăzute în viitor. S-a referit la obiectivul general de creştere a rezilienţei UE şi la rolul pe care tranziţia verde şi cea digitală îl deţin în îndeplinirea acestui obiectiv şi consolidarea unei Uniuni mai pregătite pentru provocări viitoare.

Cu referire la dezbaterile din cadrul Conferinţei privind viitorul Europei, secretarul de stat Iulia Matei a arătat că acest proces de reflecţie nu trebuie să pre-seteze opinii cu privire la modalităţile de avansare a acţiunii în plan european în anumite domenii, ci să permită înţelegerea viziunii cetăţenilor legată de modul în care aceştia văd evoluţia proiectului european. De asemenea, secretarul de stat a subliniat că succesul acestui proces de consultare depinde şi de maniera în care reuşeşte să determine implicarea inclusiv a cetăţenilor care nu sunt neapărat cunoscători ai politicilor şi mecanismelor de funcţionare ale Uniunii. Demnitarul român a mai arătat că este important ca dezbaterile să vizeze tendinţele generale de dezvoltare ale UE şi modalităţile în care se poate asigura conjuncţia acestora cu aşteptările de la nivel naţional.

În context, secretarul de stat Iulia Matei a încurajat cetăţenii români să îşi facă auzită vocea şi să îşi aducă contribuţia în formularea recomandărilor ce vor fi generate în cadrul Conferinţei privind viitorul Europei. Iulia Matei a insistat asupra importanţa implicării tinerilor în această dezbatere despre viitor şi a confirmat interesul pentru creşterea rolului universităţilor în dezbaterile naţionale sub egida Conferinţei privind viitorul Europei.