Publicat: 22 August, 2017 - 19:14

Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, a primit marți, 22 august a.c., vizita E.S. Cord Meier-Klodt, ambasadorul Republicii Federale Germania.

În cadrul întâlnirii, viceprim-ministrul Shhaideh a arătat că relația cu Germania este de importanță strategică pentru România și că aprofundarea dialogului și a cooperării dintre cele două țări constituie o prioritate pentru noi. Ministrul dezvoltării și-a manifestat disponibilitatea pentru susținerea reciprocă pe teme de interes, atât în cadrul UE, cât și în plan regional și internațional.

Cooperarea între cele două țări are la bază preocuparea constantă de a menține o relație cât mai pragmatică și funcțională, pe toate planurile, bazată pe încredere reciprocă și predictibilitate.

Ambasadorul Meier-Klodt și-a exprimat mulțumirea față de excelentele relații bilaterale și de poziția Germaniei ca partenerul comercial numărul 1 al României. Domnia sa și-a manifestat interesul în domenii strategice de cooperare, în special infrastructura, educația și formarea profesională, domenii care pot oferi oportunități economice regiunilor mai puțin dezvoltate ale României și le pot face mai atractive pentru investiții. Ambasadorul Meier-Klodt și-a manifestat întreaga disponibilitate de a-și concentra eforturile în special către astfel de obiective strategice.

Anul 2017 are o încărcătură simbolică aparte pentru relația româno-germană — pe 21 aprilie s-au împlinit 25 de ani de la semnarea Tratatului bilateral privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa. De asemenea, tot anul acesta sărbătorim 50 de ani de la re-stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Germania, precum și 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană.

Cooperare economică (sursa: www.mae.ro)

Germania este primul partener comercial al României, cu care se derulează 1/5 din volumul comerțului exterior al României. De asemenea, Germania este al treilea investitor în economia românească, cu 4,557 mld. euro, respectiv 11,5% din totalul investițiilor. Pe parcursul ultimilor 5 ani se menține trendul ascendent al schimburilor comerciale bilaterale, cu o medie de creștere de circa 10-11%/an, în privința exporturilor românești realizându-se creșteri medii anuale similare (10-11% /an).