Publicat: 26 Mai, 2019 - 10:40

Nu avem prea multe posibilitàti sà stim deja dacà “Europa de maine” - adicà aceea dupà reformatarea Parlamentului European, sub presiunea unei ipotetice victorii a unei regrupàri informale a partidelor nationale suveraniste - va fi “mai bunà” (adicà mai acceptabilà pentru electoratul acelorasi suveranisti) decat “Europa de acum”, aceea dominatà timp de decenii de “dualismul”, schimbul de stafetà si chiar alianta deschisà sau tacità, de centru stanga, intre populari si social democrati. Este oricum de presupus cà “forma” si “contiunutul” activitàtilor de governance ale viitoarei Comisii U.E. si ale Consiliului sefilor de state si guverne ale acesteia vor fi deja modificate in sensul necesarei apropieri de “nevoile cetàtenilor”, slogan trambitat de altfel in campania actualà pentru “europee”, de de toate grupàrile politice - de la extrema dreaptà panà la extrema stangà - angajate in competitia de astàzi 26 mai 2019.

Unele semnale despre cum va aràta viitorul Parlament al U.E. sunt oarecum de descifrat atat in alegerile desfàsurate joi 23 mai in Olanda cat si in unele proiectii privind posibilele rezultate de azi din Franta. In Olanda, dacà dàm crezare unui exit-poll credibil al televiziunii nationale Nos din seara zilei indicate, partidul liberal, europenist, al primului ministru Mark Rutte  a obtinut 4 locuri de euro-deputati (din 26 cuvenite Olandei) cedand astfel intaietatea partidului laburist condus de Frans Timmermans (5 eurodeputati), pe locul trei situandu-se partidul eurosceptic, anti-euro si anti-imigratioanist al foarte tanàrului si dinamicului Thierry Henri Philippe Baudet, 36 de ani, ziarist de talent, sef al partidului Fvd, inventat de el in ultimii doi ani. Se credea cà vedeta zilei va fi Geert Vilders, sef al Partudului pentru Libertate, continuator al pozitiei islamofobe a  lui Pim Fortuny (n. 1948), asasinat de càtre extremistul ambientalist si animalist Volkert van der Graaf in 2002. Vilders - care se declarà antifascist. filosemit si anticomunist - a trimis in  PE un singur deputat.  Baudet desi il considerà pe italianul Salvini “un erou”, preferà sa dialogheze cu Marine Le Pen si cu Victor Orban. Dintr-o eroare evidentà de evaluare, la intalnirea partidelor suveraniste de la Milano din ziua de 17 mai, Salvini a invitat din partea “verisorilor” olandezi doar pe Vilders.  Baudet este impotriva monedei comune, admirà “operatia Brexit” si isi preparà electoratul pentru Nexit. Realitatea cifrelor votului olandez se vor cunoaste insà doar in seara zilei de 26 dupà inchiderea sediilor electorale din Italia.

In Franta sondajele din cele  trei zile anterioare alegerilor situeazà formatia “Rassemblement National” condusà de Marine Le Pen pe primul loc in competitia pentru P.E. cu 24% din voturi, in timp ce “La Republique en Marche” a presedintelui Macron se plaseazà pe locul al doilea cu 22,5& din voturi.

La votul de astàzi Uniunea Europeanà ajunge deci schiopatand. Din reuniunea de vineri 24 mai cu grupurile parlamentare ale conservatorilor doamna prim ministru Theresa May a iesit , ca sa folosim o expresie neortodoxà dar sugestivà, cu oasele rupte, adicà demisionarà. A constatat cà mandatul sàu a fost un faliment. Nu a reusit sa realizeze ceea ce isi promisese: propunerile de retragere “in ordine” din U.E. prin mijlocirea unui acord negociat i-au fost respinse de trei ori in Parlament.   Votul de astàzi se anuntà a fi dezastruoas pentru conservatori: ei vor fi invinsi probabil fàrà apel de Brexit Party al lui Nigel Farage. Alegerea de deputati pentru Europarlament de càtre britanici pare o farsà  din moment ce peste cateva luni - cand va expira “termenul de gratie” acordat de U.E. britanicilor pentru o iesire reglementatà - cei abia alesi vor trebui sa-si  pàràseascà birourile abia amenajate la Bruxelles.

Sfidarea de astàzi 26 mai 2019 intre suveranisti si europenisti este o sfidare cu posibile consecinte geopolitice si istorice de neprevàzut. Iesirea Marii Britanii din UE slàbeste relativa coeziune economicà si politicà construità cu trudà in jurul catorva elemente fundamentale: piata comunà, moneda, apartenenta la NATO, organizatie care si-a excedat de mult ratiunea de a fi din timpul Ràzboiului Rece si care dintr-o aliantà defensivà a ajuns un instrument util al unor aventuri militare concepute pe alte tàrmuri decat cele europene.  In formula actualà NATO este o organizatie care oferà o iluzie de coeziune si Uniunii Europene prin intretinerea in randul guvernelor si populatiilor tàrile ce o compun a psihozei amenintàrii permanente din partea unor inamici care sunt insà mai mult competitorii economici sau de “sistem” si nu doar inamicii reali. Acestia din urmà sunt in principal bandele teroriste supranationale devenite armate si chiar State, de multe ori manevrate in scopuri obscure (in Afganistan, Irak, Siria) de pàpusarii politicii panà la pierderea definitivà a controlului situatiei din teren (precum s-a intamplat in Siria). Nu este clar astàzi si nu este sigur cà va fi mai clar maine,  dupà despuierea urnelor, ce fel de Europà Unità (sau Dezbinatà) vor sa promoveze Jaroslaw Kaczynski, danezul Kristian Thulesen Dahl (n. 1971), lider al Partidului Poporului sau italianul Matteo Salvini, liderul Ligii. Victor Orban, liderul Fidesz, formatiune membrà a Partidului Popular European, se fereste, de pildà, sà lanseze atacuri frontale la adresa UE: promoveazà in schimb politicile identitare si impotriva emigratiei, limitarea drepturilor de exprimare in numele unitàtii in jurul politicii guvernamentale etc.

Frontul “suveranistilor” de altfel nu este compactizat  in jurul unei strategii comune. Suveranismul lor este diferit de cel nationalist al lui Charles de Gaulle care era pentru colaborarea stabilità pe cale diplomaticà intre Patrii cu identitate proprie  si care chiar si fatà de colaborarea in cadrul NATO a avut rezerve de naturà strategicà. Care va fi pozitia Marii Britanii fatà de NATO se va vedea in curand; ea va depinde oricum de modul in care Statele Unite isi vor reorienta pozitia fatà de UE dupà ce “Planul Brexit” va fi fapt pe deplin implinit. Odatà iesità din UE, Marea Britanie nu va avea altà solutie pentru mentinerea unui statut politic si economic international pe màsura pretentiilor imperiale ale guvernantilor sài decat in promovarea unei legàturi si mai stranse cu Statele Unite, aceasta in contextul unor relatii intr-o primà etapà confuze, de reconstruit in bilateral,  cu tàrile de dincolo de Canalui Manecii.

Suveranistii  zilelor noastre nu pot oricum ignora elementele de noutate, pozitive, introduse progresiv si stabilizate in tesutul social-politic al Uniunii Europene. Nu-mi rezultà cà suveranistii au porniri autarhice, cà sunt impotriva pietii unice stabilità prin Actul Unic European din 1986, care a anticipat Tratatul de la Maastricht din 1992, prin care s-a formalizat adoptarea monedei comune europene si s-au fixat parametrii deficitului public anual, parametrii care au devenit sperietoarea tuturor politicienilor ce doresc sà-si mentinà popularitatea prin indatorarea guvernului pe cheltuiala generatiilor viitoare, in scopul ridicàrii cu mijloace artificiale, fàrà acoperire in valoarea muncii si productivitàtii, a nivelului de viatà al generatiilor actuale. Nu-mi rezultà nici faptul cà “pe continent” sunt lideri “de dreapta”, suveranisti, care sà viseze noaptea iesirea din UE, ràmanand totusi cu un picior in ea prin stabilirea unei uniuni doganale de genul celei din 1968. Acest gen de uniune era in programul doamnei May de mentinere a Marii Britanii intr-o “relatie specialà” cu UE, program esuat in urmà cu douà zile. Suveranistii cred cà piata unicà poate fi utilà economiilor din propriile tàri cu conditia ca acest fapt  sà nu aibà impact asupra capacitàtii guvernelor din propria tarà de a avea autonomie deplinà in ce priveste controlul politicilor identitare: cele legate de emigratie, ordinea internà, politicile constitutionale. In acest sens au mers unele evolutii politice recente din tàrile fostului Tratat de la Varsovia agregate mai intai in NATO si mai apoi in UE (Polonia, Ungaria).  O variatie pe aceastà temà au introdus in Italia suveranistii din Liga condusà de Matteo Salvini. Ei afirmà principiul intaietàtii dreptului national asupra celui european. Eurozona este insà, pentru motive evidente, legate de adotarea monedei comune, incompatibilà cu promovarea suveranismului deplin al statelor membre.

 Functionarea masinàriei birocratice a U.E. a generat si genereazà in randurile unor grupàri politice din statele membre destule nemultumiri. Cu ajutorul acestui aparat pletoric si costisitor s-au aliniat insà procedurile administrative ale Statelor, s-au elaborat acte normative comune acestora in domenii precum securitatea alimentarà, protectia sanitarà etc. Statele  membre au fost puse “in retea” prin incurajarea planificàrii dezvoltàrii infrastructurilor (autostràzi, cài ferate, telecomunicatii etc). In procesul unificator un rol insemnat l-a avut  Curtea de Justitie care asigurà interpretarea si aplicarea in acelasi mod a legislatiei UE in tàrile membre ale acesteia. In politicile de dezvoltare ale acestor tàri Comisia de la Bruxelles a intervenit activ, prin fondurile structurale, cele alocate dezvoltàrii regionale. A nemultumit desigur guverne si formatii poliitice din unele tàri, printre care si Romania, prin interventii inoportune, generate de necunoasterea corectà a realitàtilor nationale si de interpretarea “dupà ureche” a acestora. Din politicile economice si financiare ale UE, principalele beneficii le-au avut cele douà principale puteri economice si politice , Germania si Franta. Pe altarul “dezvoltàrii durabile” a Uniunii au fost sacrificate interesele dezvoltàrii teritoriilor subdezvoltate care au ràmas constant si mai in urma celor de nivelul de viata al càrora ar fi trebuit sa se apropie progresiv.  In cele douà mandate ale Comisiei Junker dominatia marelui capital si a multinationalelor in tàrile  incluse in ultimele valuri ale Uniunii au produs pagube enorme in tesuturile industriale, manufacturiere si agricole deja fragilizate de lunga “tranzitie” càtre prosperitate prin economie de piatà, transformatà rapid in tranzitie càtre emigratia de masà, precum in cazul Romaniei.  Remedierea discrepantelor intre gradele de dezvoltare ale diferitelor regiuni ale UE este calul de bàtaie al tuturor factorilor politici nationali care se situeazà pe pozitii critice in raport cu Comisia de la Bruxelles si in general cu politicile UE.

Procesul institutional de unificare al Europei a avut la originile sale ca obiectiv final crearea unui stat european federal  printr-un parcurs a càrui etapà intermediarà putea fi reprezentatà de un model interguvernamental de cooperare intre state nationale. Ne aflàm incà in plinà etapà intremediarà, in care elemente din viziunea lui Charles de Gaulle despre o Europà a Patriilor, adicà a Statelor cu obiective comune dar cu interese proprii, gàseste larg teren de manifestare in principiul unanimitàtii de decizii si al dreptului de veto al statelor membre, independent de consistenta lor demograficà sau de forta lor economicà.  Cat de departe ne aflàm,  sau cum eventual ne-am putea apropia, de un stat federal care ar putea àa fie o fortà economicà, politicà si militarà de interpunere intre cei trei giganti imperiali (SUA, China si Federatia Rusà) de care in mare màsurà vor depinde destinele umanitàtii in urmàtoarle decenii s-ar putea intrezàri probabil abia la ceva vreme dupà alegerile pentru Parlamentul European.

 

Format: