6 decembrie 2021

Show-uri de video mapping şi concert SUBCARPAŢI la iMapp Bucharest 2021

concert stage on rock festival, music instruments silhouettes, colorful background with copy space

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Cel mai mare eveniment de new media art din România şi în top 3 concursuri de video mapping la nivel internaţional, IMAPP BUCHAREST – WINNERS LEAGUE, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin CREART, cu sprijinul Camerei Deputaţilor, are loc sâmbătă, 18 septembrie 2021, în Piaţa Constituţiei. Intrarea este liberă, iar accesul se face începând cu ora 17:00.

Lucrările artistice ale echipelor participante vor fi redate pe cea mai mare suprafaţă de proiecţie din lume – faţada Palatului Parlamentului de 23.000 mp, iar zeci de mii de inimi vor vibra la unison într-o seară electrizantă, la intersecţia dintre tehnologie şi muzică!

A VII-a ediţie a evenimentului iMapp Bucharest, câştigător al categoriei „AV IN ACTION” la Premiile AV AWARDS din Londra 2020, celebrează modul în care oamenii îşi reiau treptat viaţa, tema concursului de video mapping – „THE SHOW MUST GO ON” – prezentând domenii de impact în societatea contemporană (arta, muzica, sportul, educaţia şi turismul), care au capacitatea de a se reinventa şi de a asigura efervescenţa şi dinamismul unei vieţi care ne-a lipsit tuturor atât de mult.

Printr-un parteneriat cu cinci dintre cele mai importante festivaluri internaţionale de video mapping din lume, iMapp Bucharest va reuni, în Capitală, cei mai buni artişti de video mapping, câştigători ai evenimentelor partenere, care vor reinterpreta faţada Palatului Parlamentului prin lucrări artistice care utilizează lumina, tehnologia şi muzica pentru a reda viziunea proprie asupra temei: Borealis – a festival of light (S.U.A.) – câştigător FLIGHTGRAF, Genius Loci Weimar (Germania) – câştigător JONAS DENZEL, Kyiv Lights Festival (Ucraina) – câştigător FABIO VOLPI (a.k.a. Dies_), 1minute projection mapping competition (Japonia) – câştigător Li Cheng, Zsolnay Light Festival (Ungaria) – câştigător Ricardo Silveira Cancado. Celor cinci echipe li se va alătura în competiţie câştigătorul Premiului Juriului din cadrul ediţiei iMapp Bucharest 2019 – Michele Pusceddu.

În deschiderea evenimentului, pe scena iMapp Bucharest va concerta trupa SUBCARPAŢI, cea mai mare grupare muzicală independentă din România, care s-a născut în anul 2010, la iniţitiva lui Bean MC, fiind compusă dintr-un grup de prieteni mânaţi de pasiunea pentru muzică şi folclor. Din 2009 până în prezent, formaţia Subcarpaţi a lansat 7 materiale discografice prin care a cucerit inimi, reinterpretând folclorul în manieră proprie şi aducând în prim-plan ideea că este important să ne conectăm la originile noastre.

La iMapp Bucharest, pe 18 septembrie, în Piaţa Constituţiei, bucureştenii şi turiştii vor sărbători viaţa artistică a oraşului. Detalii pe paginile de Facebook şi Instagram iMapp Bucharest.

Facebook event: https://fb.me/e/2nDbZWFF5

*
În conformitate cu legislaţia în vigoare, accesul la evenimentul iMapp Bucharest este permis persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Organizatori: Primăria Municipiului Bucureşti, prin CREART
Cu sprijinul: Parlamentul României – Camera Deputaţilor