Publicat: 17 Noiembrie, 2020 - 16:45
Share

Directorul Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu, fostul prefect Cristian Roman, a anunţat, marţi, că este infectat cu virusul SARS-CoV-2.

"Dragi prieteni, de mai bine de o jumătate de an, în calitate de manager al unui spital suport Covid, am făcut tot posibilul ca împreună cu echipa pe care o coordonez la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu să ajutăm cât mai mulţi pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2. Începând de astăzi, trec de cealaltă parte a baricadei, fiind eu însumi în postura de pacient Covid. Să ne ajute Dumnezeu să depăşim cu bine această perioadă dificilă", a scris Cristian Roman, pe pagina personală de Facebook.

Spitalul Pneumoftiziologie are 60 de locuri pentru pacienţii COVID-19, toate fiind în prezent ocupate.

Judeţul Sibiu rămâne pe primul loc în România cu cea mai mare rată de infectare, de 9 la mia de locuitori, iar în municipiul Sibiu, care se află în a doua zi de când a intrat în vigoare carantina, rata a crescut la 13,63 la mia de locuitori, a informat Prefectura.

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: