3 iulie 2022

Siegfried Mureşan: Cerem Consiliului European să acorde statutul de ţară candidată Republicii Moldova şi Ucrainei

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL), preşedintele Delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu Republica Moldova, la dezbaterea din plenul Parlamentului European despre acordarea statutului de ţară candidată pentru Ucraina, Republica Moldova şi Georgia:

„Putem trăi în siguranţă şi securitate în interiorul graniţelor Uniunii Europene doar dacă în vecinătatea noastră imediată suntem înconjuraţi de ţări sigure şi stabile. De aceea, oferirea unei perspective europene cetăţenilor ucraineni, cetăţenilor moldoveni, cetăţenilor georgieni este, de asemenea, în interesul fundamental al tuturor cetăţenilor Uniunii Europene.

Asistăm acum la modul în care cetăţenii Ucrainei apără valorile europene. Ei luptă pentru democraţie, pentru libertate, pentru a-şi decide propriul viitor, cu armele în mână, dacă este nevoie.

De asemenea, vedem cum oamenii din Republica Moldova şi-au deschis casele refugiaţilor ucraineni. Republica Moldova este ţara europeană care a primit cei mai mulţi refugiaţi în raport cu populaţia sa. Cetăţenii moldoveni şi autorităţile au acţionat într-un spirit cu adevărat european în ultimele luni.

Doamnă preşedintă von der Leyen, aţi făcut ceea ce trebuie cerând Consiliului European să acorde statutul de ţară candidată Ucrainei şi Republicii Moldova.

Aceasta este şi poziţia Parlamentului European. Cerem Consiliului European să urmeze exemplul, să acorde statutul de ţară candidată Ucrainei şi Republicii Moldova şi să ofere Georgiei o perspectivă europeană.”

Sursa foto Facebook Siegfried Mureşan