16 octombrie 2021

Simona Radiş şi-a scos la licitaţie tricoul cu autograf pentru a ajuta copiii cu deficienţe neurologice

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Campioană Olimpică în 2021, după ce a câştigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo alături de colega ei din barca de dublu vâsle feminin (W2-), Simona Radiş se implică în această perioadă în mai multe campanii umanitare. Una dintre acestea este realizată în colaborare cu Asociaţia Kinetobebe, care, din 2009, pune la dispoziţia copiilor cu deficienţe neurologice programe de recuperare pediatrică şi terapii complexe.

Simona Radiş este ambasador al evenimentului Cooking Charity organizat de Asociaţia Kinetobebe. Acesta va avea loc pe data de 26 septembrie 2021, ora 18:00, la Horeca School din Bucureşti. Va fi a 8-a ediţie a acestui eveniment în cadrul căruia invitaţii vor găti împreună, vor socializa, vor lega prietenii, se vor bucura de surprize, dar vor şi face donaţii pentru bursele copiilor sprijiniţi de Asociaţia Kinetobebe.

Cu această ocazie, Simona Radiş a scos la licitaţie, pe contul de Instagram şi Facebook al Federaţiei Române de Canotaj, un tricou de antrenament cu autograf. Doritorii pot licita în comentarii, iar persoana care va oferi suma cea mai mare, va câştiga acest tricou. Câştigătorul poate primi tricoul direct de la Simona Radiş în cadrul evenimentului de pe 26 septembrie sau prin curier dacă este din alt oraş şi nu poate ajunge.

‘Sunt foarte bucuroasă că mă pot alătura Asociaţiei Kinetobebe în aceste demersuri extraordinare. Ei sunt nişte oameni extrem de implicaţi care dezvoltă proiecte deosebite în sprijinul copiilor cu deficienţe neurologice. Copii care au într-adevăr nevoie de sprijin, de terapii complexe şi programe de recuperare extrem de costisitoare pe care majoritatea părinţilor nu şi le-ar putea altfel permite. Am scos la licitaţie un tricou de antrenament, cu autograful meu, şi sper că oamenii vor fi alături de mine şi vor licita pentru o cauză bună’, a declarat Simona Radiş.

Federaţia Română de Canotaj
sdutoiu@gmail.com