17 aprilie 2021

Sindicalist METROREX: Vom elibera liniile

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Salariaţii Metrorex vor elibera liniile, însă circulaţia nu va fi reluată, probabil, în seara aceasta, deoarece trebuie făcute verificări şi nu are rost, pentru o jumătate de oră, să fie scoase trenurile şi să se consume energie, a declarat, vineri seara, un reprezentant al sindicaliştilor, la finalul discuţiilor cu prefectul Capitalei.

„Este regretabil că a trebuit ca salariaţii metroului să facă o formă de protest de un asemenea nivel ca să putem să regăsim în cadrul ministerului şi Metrorex o formă de dialog social care ar fi cea normală(…) Vom merge la Piaţa Unirii, vom anunţa salariaţii de ceea ce am obţinut aici şi imediat vom elibera… Nu cred că se va mai relua circulaţie (vineri n.r) pentru că trebuie verificări, nu are rost pentru o jumătate de oră să scot trenurile de metrou, să am consum de energie degeaba”, a spus sindicalistul.

Acesta a subliniat că în urma discuţiilor s-a stabilit ca săptămâna viitoare reprezentanţii sindicaliştilor şi ai autorităţilor să se vadă zilnic pentru a rezolva toate problemele ridicate de angajaţi.

„Revendicări…În primul rând, în sfârşit Drulă (ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă n.r) şi trimişii dumnealui au recunoscut că cel cu care trebuie să negocieze în cazul Metrorex este USLM – Unitatea Sindicatului Liber Metrou. Am obţinut ca săptămâna viitoare să ne vedem zi de zi pentru a rezolva toate problemele care s-au discutat, precum deficitul mare de personal. Nu are rost să disponibilizezi, pentru că tot scandalul a plecat de la disponibilizarea masivă salariaţilor…nu au fost numai 10 persoane. Deficitul acum… cred, numai săptămâna aceasta, am ajuns la un necesar de 1.200 de oameni. 1.200 de oameni înseamnă 25% din personal (…) Ajunsesem în poziţia în care să ne fie frică să ne mai facem treaba, să nu greşim din lipsa fondurilor şi din lipsa personalului, să nu ne ducem, Doamne fereşte, pe partea cealaltă, pe la puşcărie, sau unii să murim în accidente, pentru că nu se asigură acest buget”, a explicat sursa citată.