Publicat: 9 Februarie, 2018 - 19:31

Coca-Cola, liderul pieței de băuturi răcoritoare din România, își reconfirmă angajamentul față de comunitățile locale, prin crearea și implementarea de programe relevante pentru acestea. Una dintre direcțiile strategice ale Sistemului Coca-Cola pentru zona de responsabilitate socială o reprezintă dezvoltarea profesională a tinerilor. În contextul unei dezbateri despre viitor și antreprenoriat, care a avut loc pe 8 februarie la Academia de Antreprenoriat, s-a lansat „Future Makers”, program de educație antreprenorială, implementat de Global Shapers Bucharest Hub și Social Innovation Solutions și finanțat de Fundația Coca-Cola. Acesta se alătură proiectului „La TINEri este Puterea”, inițiat și dezvoltat de Coca-Cola HBC România, aflat deja în al doilea an de implementare. 

Future Makers și viitorul antreprenoriatului
Implementat de Global Shapers Bucharest Hub și Social Innovation Solutions, cu finanțare din partea Fundației Coca-Cola, programul „Future Makers” se adresează persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 și 29 de ani, care vor să dobândească cunoștințele necesare începerii unei afaceri. 
Acesta are 2 componente de intervenție: 35 ateliere de antreprenoriat în 13 județe: București – Ilfov, Constanța, Prahova, Brașov, Sibiu, Dolj, Galați, Timiș, Cluj, Mureș, Bacău, Neamț și Iași, ce  vor avea loc în perioada februarie – mai 2018 și o competiție de inițiative antreprenoriale, cu premii totale de 20.000 de euro. 
Prin intermediul atelierelor de antreprenoriat, „Future Makers” va pune la dispoziția a 1.500 de tineri din România informațiile necesare și suportul unei comunități de profesioniști în afaceri. 
Competiția de afaceri va avea mai multe etape. În perioada februarie-mai, va avea loc înregistrarea online a inițiativelor antreprenoriale. La sfârșitul acestei perioade, vor fi alese 50 de echipe finaliste (inițiative antreprenoriale) care vor urma, timp de 3 luni, un program de pregătire și mentorat, în care vor lucra la dezvoltarea planurilor de afaceri. Programul se va încheia în noiembrie 2018, odată cu anunțarea și premierea câștigătorilor. 

„Coca-Cola este o companie care îmbrățișează schimbarea și inovația, care știe că succesul înseamnă învățare continuă și că spiritul antreprenorial, atât de esențial într-un mediu competitiv, este scânteia care anulează limitele și barierele. Și că toate acestea trebuie să se regăsească în oameni - oameni cu viziune și spirit antreprenorial: aceasta este cheia unui lider adevărat – fie el CEO, manager sau antreprenor. Mă bucur că ne putem implica în cultivarea lui în rândul tinerilor printr-un astfel de proiect, precum Future Makers, care are atât de multe beneficii pe termen lung, pentru întreaga societate”, spune Constantin Bratu, Public Affairs & Communication Manager Coca-Cola România.
 

Tag-uri Nume: