Publicat: 24 Martie, 2015 - 16:42

Sindicatul Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune (SNCSP) își manifestă adeziunea și sprijină demersul Serviciului de Probațiune ARAD, care prin scrisoarea deschisă ” De ce să construim închisori în loc să construim mentalități? Probatiunea – 18 ani - Mitul lui Sisif” realizează o analiză a gravelor probleme cu care se confruntă sistemul de probațiune din România.
Prezentăm comunicatul de presă al SNCSP pe acest subiect:
"În acest moment sistemul de probațiune este în pragul colapsului pe fondul creșterii volumului de activitate generat de intrarea în vigoare a noilor coduri, a deficitului de personal și a subfinanțării cronice. 

Trebuie avut în vedere faptul că la finele procesului penal, instanța de judecată poate dispune fie pedeapsa închisorii, fie suspendarea sub supravegherea serviciilor de probațiune. În ultima perioadă opțiunea pentru suspendarea pedepsei sub supraveghere a fost preponderentă, dovadă stând dublarea numărului de cazuri înregistrate în evidența noastră.  Mai mult decât atât, măsurile educative neprivative de libertate, aplicate minorului sunt în exclusivitate în sarcina serviciilor de probațiune.

Ca o dovadă că se impune luarea urgentă a unor măsuri precizăm că la finele anului 2014 în evidența serviciilor de probațiune exista un număr de 37.044 de persoane aflate în conflict cu legea penală (condamnate/inculpate), aceste cazuri fiind gestionate de 360 de consilieri de probațiune. 
SNCSP trage un semnal de alarmă și solicită factorilor decizionali să ia măsuri în vederea consolidării statutului profesional al consilierului de probațiune, al repoziționării sistemului de probațiune în cadrul sistemului de justiție, precum și al alocării de resurse materiale și umane în conformitate cu Memorandumul asumat de Guvernul României (2012)". 

Prezenta scrisoarea deschisă a SNCSP:

 

Ministerul Justiţiei                             Operator de date cu caracter personal nr. 7303
Direcţia Naţională de Probaţiune
Serviciul de Probaţiune Arad                                                                     Nr.1850/SPAR/17.03.2015

Domnului                Domnului                Doamnei
Klaus IOHANNIS            Robert Marius CAZANCIUC        Adina ANGHELESCU
Preşedintele României            Ministrul Justiţiei            redactor „Lumea Justiţiei”

Domnului                Domnului                Domnului 
Victor Viorel PONTA            Alin Lucian ANTOCHI            Răzvan SAVALIUC
Prim Ministru                Secretar de Stat             redactor „Lumea Justiţiei”

Doamnei Rovana PLUMB        Doamnei                Domnului
Ministrul Muncii            Iuliana CĂRBUNARU            Mihai GÂDEA
Director general            Director „Antena 3”
Domnului Darius VÂLCOV         Direcţia Naţională de Probaţiune
    Ministrul de Finanţe
                    Doamnei                Doamnei
Domnului                 Doina DOCOLINA            Crina MOCANU
Liviu POP                Preşedinte                Preşedinte
Ministru delegat             Asociaţia de Probaţiune România    Sindicatul Naţional al
pentru Dialog Social                                                                               Consilierilor de Probaţiune

Scrisoare deschisă 
„De ce să construim închisori  în loc să construim mentalităţi?”
Probaţiunea - 18 ani -  Mitul lui Sisif 

Data de 18 aprilie 1997 marchează un moment de maximă importanţă pentru biografia sistemului judiciar român, prin înfiinţarea la Arad a primului Centru Experimental de Probaţiune din România. În considerarea dezideratului dar şi a obligaţiei României de a-şi alinia justiţia la standardele europene, acel centru experimental avea menirea de a promova alternativele la închisoare, cunoscute sub denumirea de „sancţiuni neprivative de libertate”, precum şi incomensurabilele beneficii psiho-sociale, economice şi culturale pe care sancţionarea în comunitate a unei persoane care a săvârşit infracţiuni le aduce faţă de sancţionarea aceleiaşi persoane  cu pedeapsa închisorii.

În data de 18 aprilie 2015 se vor împlini 18 ani de la naşterea la Arad a acelui experiment-pilot în justiţie (prin O.M.J. nr. 510/c/18.04.1997).  Serviciul de Probaţiune Arad (care funcţionează în incinta Tribunalului Arad) este descendentul instituţional al acelui prim centru experimental şi unul dintre cele 42 de servicii de probaţiune din care este actualmente format sistemul de probaţiune din România coordonat de Ministerul Justiţiei - Direcţia Naţională de Probaţiune. 

Cei 18 ani de muncă în folos public ne dau îndrăzneala de a vorbi public despre frumuseţea, complexitatea şi dificultatea muncii noastre cu persoanele care au săvârşit infracţiuni şi pe care avem aptitudinea profesională de a le reda societăţii.

Recenta intrare în vigoare, la data de 01.02.2014, a noilor Coduri penal şi de procedură penală, a unor noi Legi de executare a sancţiunilor privative şi neprivative de libertate, a unei noi Legi de organizare şi funcţionare a sistemului de probaţiune din România, a adus cu sine noi şi profunde schimbări în filosofia pedepsei, orientând tot mai mult scopul pedepsei dinspre dimensiunea de puniţie, de extragere şi separare a persoanei de comunitate către dimensiunea de reintegrare socială şi de redare a persoanei către comunitate. 

Astfel, dacă încarcerarea reprezintă costuri psihologice imense pentru individ şi costuri economice mari pentru Stat, lăsarea în libertate a persoanei sub supravegherea serviciului de probaţiune de la domiciliul acesteia reprezintă contrariul benefic, adică o şansă pentru persoană de a-şi valoriza propria libertate în mai multe sensuri, precum: reînscriere în circuitul şcolar, accesare a unui loc de muncă, menţinere a legăturii cu familia, prestare de muncă în folosul comunităţii, includere în programe de consiliere în vederea reintegrării sociale şi dezvoltării motivaţiei de schimbare, dobândire de abilităţi sociale, posibilitate de a munci şi de a se auto-responsabiliza în vederea achitării prejudiciilor cauzate prin infracţiunea săvârşită, posibilitatea de da ceva înapoi comunităţii a cărei ordine socială a dezechilibrat-o prin actul său infracţional. În mod automat şi sincron, această nouă perspectivă acordată persoanei reprezintă şi un beneficiu pe termen lung pentru societate, în sensul că rata infracţionalităţii / recidivei va scădea, închisorile nu vor mai fi suprapopulate inutil, prin urmare costurile pentru Stat vor scădea, în timp ce sentimentul de siguranţă pentru comunitate va creşte.

A construi noi locuri de deţinere în loc de a construi în mentalul colectiv soluţii alternative la pedeapsa închisorii, precum şi a trimite în penitenciare persoane care nu au ce căuta în penitenciare, înseamnă a prefera barbaria în locul civilizaţiei şi al eficienţei tratamentului penal. În termeni actuali, aceasta înseamnă a refuza contemporaneitatea cu alte state europene, cum ar fi de exemplu Suedia care, recent (februarie 2015), şi-a închis 4 penitenciare din lipsă de infractori (Suedia având 4.500 de deţinuţi la o populaţie de 9,5 milioane locuitori, în timp ce România are deja peste 30.000 de deţinuţi, adică de 7 ori mai mulţi raportat la o populaţie care este de doar 2 ori mai mare decât a Suediei). 

La sfârşitul anului 2014, sistemul penitenciar din România avea în evidenţa sa 30.156 deţinuţi (din care 43% erau recidivişti), în timp ce sistemul de probaţiune din România avea în evidenţa sa 37.044 persoane (dintre care 26.749 cazuri active aflate în supraveghere la data de 31.12.2014, alte 4.604 cazuri de supraveghere arhivate până la finalul anului şi 5.691 persoane pentru care s-au întocmit referate de evaluare în vederea individualizării judiciare a pedepsei).

O interpretare grosso modo a acestor cifre conduce spre concluzia că: ½ din efectivul persoanelor sancţionate penal pentru săvârşirea de infracţiuni - se află în evidenţa penitenciarelor, în timp ce cealaltă ½ - se află în evidenţa serviciilor de probaţiune. Marea diferenţă între cele două sisteme constă însă în faptul că penitenciarul este o structură arhicunoscută, formată din aproximativ 11.000 angajaţi, în timp ce probaţiunea este o structură aproape anonimă opiniei publice, formată din doar 360 de consilieri de probaţiune.

O altă mare diferenţă este aceea că Statul român investeşte sume colosale în penitenciare (dar oricum insuficiente, date fiind condiţiile de detenţie improprii, adesea mediatizate şi supuse oprobiului public), însă reciclează infractori (câtă vreme 43 % dintre deţinuţi sunt recidivişti), în timp ce sistemul de probaţiune din România încearcă de 18 ani încoace să recicleze o mentalitate, dispunând însă de un buget redus şi de o resursă umană extrem de modestă numeric, entuziastă şi bine pregătită profesional, însă nevăzută, neauzită, necunoscută şi nerecunoscută pe măsura complexităţii muncii depuse şi a beneficiilor pe care le aduce întregii societăţi. 

Pentru a sublinia şi mai mult disproporţia, semnalăm că întreg personalul de probaţiune din toate cele 42 de servicii de probaţiune din România (360 consilieri) reprezintă o cifră mai mică decât personalul unui singur penitenciar din cele 39 de penitenciare existente în ţară (de exemplu, doar Penitenciarul Arad are un număr de 468 angajaţi), precum şi faptul că bugetul alocat anual întregului sistem de probaţiune din România (format din 42 de servicii şi o structură centrală) este mai mic decât bugetul unui singur penitenciar.

De asemenea, dacă analizăm într-o manieră pur statistică volumul de activitate al lucrătorilor din cele două sisteme, prin împărţirea numărului de beneficiari la numărul de angajaţi, observăm că încărcătura medie în sistemul penitenciar este de 3 infractori per angajat, în timp ce încărcătura medie în sistemul de probaţiune este de 103 infractori per consilier. Intenţia noastră este aceea de sublinia disproporţia dintre cele două sisteme de executare a pedepsei, şi nicidecum de a aduce atingere angajaţilor din sistemul penitenciar, a căror muncă o apreciem ca fiind extrem de dificilă şi complexă, aceştia desfăşurându-şi activitatea într-un mediu periculos şi protejând societatea de persoane adesea periculoase.

Un alt element demn de semnalat factorilor de decizie şi opiniei publice este acela că resursa umană a sistemului naţional de probaţiune din România este extrem de valoroasă, toţi consilierii de probaţiune fiind foarte bine pregătiţi profesional  (toţi – licenţiaţi în ştiinţe juridice, psihologie, asistenţă socială, pedagogie sau sociologie; mulţi – absolvenţi de studii postuniversitare; majoritatea – specializaţi prin programe naţionale şi internaţionale de pregătire în lucrul cu infractorii, derulate de Direcţia Naţională de Probaţiune în parteneriat cu instituţii / organizaţii prestigioase din ţări cu tradiţie în domeniul probaţiunii, cum ar fi: Marea Britanie, S.U.A., Norvegia, Elveţia). 

De asemenea, subliniem faptul că, dintre cei 360 de consilieri de probaţiune, majoritatea covârşitoare este reprezentată de femei (307, adică 85%) în timp ce majoritatea covârşitoare a infractorilor cu care acestea lucrează sunt bărbaţi (80%), ceea ce nu reprezintă un amănunt nesemnificativ, ci reflectă un alt autentic element de dificultate a muncii prestate.

Precizăm că toate sistemele judiciare ale statelor europene promovează sancţiunile neprivative de libertate administrate de serviciile de probaţiune, numai că, în timp ce ţări precum Polonia, Ungaria, Republica Cehă, Spania, Italia, Franţa, lucrează cu o medie ponderată de 25 infractori per consilier, un consilier de probaţiune din România lucrează în medie cu 103 infractori, ceea ce înseamnă un grad de încărcare profesională de 4 ori mai mare. Relevăm în plus faptul că, dintre cele 42 de servicii de probaţiune din România, cel puţin 7 servicii – au un volum de activitate de peste 150 cazuri per consilier de probaţiune (cf. anexă), ceea ce înseamnă o încărcătură profesională de 6 ori mai mare decât media ponderată a altor ţări europene. Serviciul de Probaţiune Arad face parte din această ultimă categorie, înregistrând la sfârşitul anului 2014 o încărcătură de 155 de cazuri per consilier de probaţiune.  

Cei 18 ani de probaţiune în România însumează progrese remarcabile dar şi disfuncţii răsunătoare, care – dacă vor continua să fie ţinute sub tăcere, ignorate sau bagatelizate – nu vor avea şansa de a fi cunoscute şi promovate (progresele) sau recunoscute şi soluţionate (disfuncţiile). Prezenta scrisoare deschisă are scopul de a readuce aceste progrese şi disfuncţii, cu obiectivitate şi consecvenţă, în atenţia factorilor decizionali şi a opiniei publice, ca o acţiune-pilot pornită de pe plan local (similară experimentului-pilot din urmă cu 18 ani), ce se doreşte a fi complementară eforturilor pe care Direcţia Naţională de Probaţiune din Ministerul Justiţiei le-a depus şi continuă să le depună, pe plan central.

Sistemul de probaţiune din România împlineşte aşadar 18 ani – vârsta majoratului, ceea ce înseamnă indubitabil maturizare profesională, dar şi aclamare firească de drepturi corelative cu obligaţiile ce i-au fost impuse prin lege. După cum am arătat mai sus, actualmente, în evidenţa serviciilor de probaţiune, se află peste 30.000 de persoane care au săvârşit infracţiuni. Acestea au vârste cuprinse între 14-80 ani, au statut socio-profesional divers (de la analfabet până la profesor sau doctor, de la muncitor necalificat până la director de firmă sau demnitar politic), au grade diferite de severitate a infracţiunii comise (de la furt simplu la ucidere din culpă, de la evaziune fiscală la trafic de droguri) şi grade diferite de motivaţie de schimbare, astfel încât intervenţia este una individualizată de la caz la caz. Sunt persoane în privinţa cărora instanţele de judecată au dispus una dintre următoarele sancţiuni penale: 
-    în cazul adulţilor: amânarea aplicării pedepsei; suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei (însoţită de obligativitatea de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii); înlocuirea pedepsei amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii; liberarea condiţionată, 
-    în cazul minorilor, măsuri educative neprivative de libertate precum: stagiul de formare civică; supravegherea; asistarea zilnică; consemnarea la sfârşit de săptămână.

Subintitulăm această scrisoare deschisă „Probaţiunea - 18 ani - Mitul lui Sisif” întrucât sistemul de probaţiune din România, cu fiecare nouă etapă din evoluţia sa, cu fiecare asumare de noi atribuţii, cu fiecare piatră pe care a urnit-o din loc de-a lungul celor 18 ani, seamănă izbitor cu Sisif, care se încăpăţâna să împingă bolovanul la deal în timp ce bolovanul se încăpăţâna să se prăvale peste el la vale. Albert Camus defineşte „absurdul” ca fiind „întâlnirea dintre nevoile oamenilor şi muţenia iraţională a lumii”. Această definiţie, de asemenea satisface starea de spirit actuală a celor 360 de consilieri de probaţiune, toţi de o calitate umană şi profesională extraordinară, toţi disponibili spre efort supradimensionat, însă copleşiţi obiectiv de povară, rutinizaţi de aşteptare şi continuând să împingă la deal bolovanul.

Întrucât dificultăţile cu care se confruntă Serviciul de Probaţiune Arad sunt similare / identice cu dificultăţile ce se regăsesc în majoritatea celor 42 de servicii de probaţiune din ţară, reamintim solicitările repetate pe care serviciul nostru le-a adresat conducerilor succesive ale Ministerului Justiţiei (2005, 2007, 2009, 2014) în sensul:
-    stabilirii unui case-load (înţeles ca „încărcătură maximă de cazuri şi atribuţii per consilier”),
-    suplimentării numărului de posturi de consilieri de probaţiune, 
-    instituirii unor drepturi salariale şi nesalariale care să fie corelative cu obligaţiile multiple şi complexe pe care această categorie profesională le are deja stabilite prin lege şi asumate prin conştiinţă profesională. 

De asemenea, reamintim factorilor decizionali că, în perioada 10-12 decembrie 2014, întreg personalul Serviciului de probaţiune Arad s-a aflat în greva foamei timp de 3 zile – ca o formă simbolică şi extremă de protest, care să tragă un semnal de alarmă asupra nevoilor sistemului de probaţiune. Cu ocazia fiecărei întrevederi cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei, am primit asigurări că se fac demersuri în vederea soluţionării cererilor noastre, care de altfel nu pornesc de la revendicări pretenţioase, ci de la nevoi acute. Au trecut 3 luni de la protestul serviciului nostru, la care au aderat şi alte   servicii de probaţiune din ţară, preluând „Ştafeta Demnităţii şi Epuizării” în mod formal sau informal, fără însă ca această perioadă să aducă soluţii concrete sau măcar un plan etapizat de soluţionare.

În prezent, Serviciul de probaţiune Arad îşi desfăşoară activitatea cu 4 consilieri, case-load-ul din data de 31.12.2014 fiind de 155 cazuri per consilier (423 supravegheri active + 74 cazuri arhivate + 123 referate întocmite = 620 cazuri). Pentru a semnala cât de rapidă este creşterea volumului de activitate, vă informăm că doar în primele două luni ale anului 2015, serviciul nostru a înregistrat, adiţional la cazurile aflate în lucru, alte 120 de cazuri noi (90 de supraveghere şi 30 de referate), resursa umană fiind aceeaşi: adică 4 consilieri de probaţiune. 

Tragem un nou semnal de alarmă adresat de data aceasta tuturor factorilor decizionali, precum şi presei ca formator de opinie şi atitudine, că, odată cu intrarea în vigoare a noii legislaţii penale (februarie 2014), afluxul de cazuri noi care intră lunar în evidenţa serviciilor de probaţiune este mult prea mare faţă de capacitatea fizică şi profesională a personalului de probaţiune de a pune în aplicare noile prevederi legislative, iar creşterea lunară de cazuri noi se situează într-o alarmantă progresie geometrică. La această creştere îngrijorătoare şi ne-stopabilă a volumului de muncă pe activităţi specifice (management de caz), se adaugă participarea consilierilor de probaţiune la lucrările Comisiilor de liberare condiţionată din penitenciare şi de acordare a liberării anticipate din centrele de detenţie, precum şi multitudinea de activităţi administrative pe care consilierii de probaţiune trebuie să le îndeplinească în virtutea noii organizări a sistemului român de probaţiune (serviciile de probaţiune neavând la această dată nici o altă categorie de personal care să uşureze activitatea consilierilor de probaţiune, cum ar fi de exemplu: personal auxiliar, secretar, dactilograf, agent de pază, contabil, femeie de serviciu etc.).

În acest context al cărui nefiresc se perpetuează de la an la an, nesuplimentarea urgentă a schemelor de personal,  nereglementarea unor drepturi salariale şi nesalariale, precum şi lipsa de preocupare în privinţa stabilirii unui case-load,  sunt elemente ce ne adâncesc zi după zi disfuncţionalitatea, în următorii termeni:
-    creştere progresivă şi abruptă a volumului de muncă, mult peste capacitatea de asimilare, ceea ce conduce inevitabil la întârzieri în depunerea referatelor la instanţă (ceea ce înseamnă întârzieri în durata proceselor penale), precum şi întârzieri în punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile în care numărul „intrărilor” este de până la de 10 ori mai mare decât numărul „ieşirilor” din evidenţă (dăm ca exemplu, cazul serviciului nostru care, doar în primele două luni ale anului 2015, a înregistrat 90 de cazuri de supraveghere nou intrate şi doar 9 cazuri arhivate);
-    prestare a unui număr imens de ore suplimentare neremunerate de către consilierii de probaţiune, pentru a gestiona un volum de activitate de 4 - 6 ori mai mare decât media europeană, în condiţiile în care săptămâna de lucru are aceleaşi 40 de ore în toată Europa;
-    imposibilitate de recuperare a orelor suplimentare prestate, pentru că aceasta ar însemna o supraîncărcare a colegilor rămaşi în activitate; 
-    imposibilitate de efectuare integrală de către majoritatea consilierilor şi a şefilor serviciilor de probaţiune din ţară a concediului legal de odihnă în anul 2014 şi reportarea acestuia pentru anul 2015, ceea ce înseamnă pe de o parte, conştiinţă şi vocaţie profesională iar pe de altă parte suprasolicitare, surmenaj, stres profesional cronicizat; 
-    rabat dureros de la calitatea muncii în numele cantităţii; senzaţie de compromis profesional, în sensul că vom ajunge să nu mai muncim cu oameni ci cu numere, iar intervenţia va risca să nu mai fie una individualizată; 
-    îndepărtare de standardele profesionale de calitate la care am fost pregătiţi să lucrăm; conflict valoric, în condiţiile în care am respectat mereu termenele şi am promovat standardele de calitate iar volumul de muncă exacerbat din prezent ne condiţionează spre compromisuri în dezacord cu formarea şi conştiinţa noastră profesională;
-    imposibilitate de a derula / organiza întâlniri de lucru cu partenerii comunitari în vederea accesării de resurse pentru punerea în executare a obligaţiilor de supraveghere şi imposibilitate a cultivării relaţiei profesionale cu aceşti parteneri (ex. AJOFM, Inspectoratele Şcolare, Inspectoratele de Poliţie, DGASP, CPECA, ONG-uri etc.); 
-    imposibilitate de a derula programe de consiliere pentru reintegrarea socială a persoanelor care au săvârşit infracţiuni (în condiţiile în care majoritatea persoanelor intrate în supraveghere, sub imperiul noului Cod penal, au stabilită de instanţă o astfel de obligaţie);
-    lipsă de timp pentru analizare şi soluţionare aspecte metodologice şi speţe complicate generate de noile Coduri;
-    prioritizări, re-planificări, răsturnări de agende, frustrare, senzaţie de lipsă de control asupra circumstanţelor;
-    periclitare a stării de sănătate a personalului de probaţiune pe fondul surmenajului, scădere a randamentului profesional, afectare a vieţii private, creştere a gradului de irascibilitate pentru că ne ducem acasă cu gândul la sutele de dosare care ne aşteaptă pe birou – în spatele lor fiind tot atâtea sute de persoane care au săvârşit infracţiuni şi care trebuie redate societăţii, adică sute de „poveşti de viaţă”;
-    inexistenţă a oricărui mecanism psihologic sau financiar compensator; astfel, în condiţiile în care volumul de muncă se află în continuă creştere iar dreptul consilierilor la muncă normală şi normată se află în continuă ignorare, riscăm să ne dispară inclusiv satisfacţia şi siguranţa lucrului bine făcut.

Cu doi ani înaintea intrării în vigoare a noilor Coduri, respectiv la data de 26.09.2012, Guvernul României şi-a asumat, prin Memorandum, un Plan de măsuri în vederea pregătirii sistemului judiciar pentru intrarea în vigoare a noilor Coduri. Noi am înţeles acea asumare ca pe un angajament ferm şi necesar, mai cu seamă că Primul Ministru afirma în presa vremii că „pentru sumele şi schemele de personal prevăzute pe perioada 2013-2015 nu va mai fi nevoie de nici o aprobare din partea Finanţelor, sumele prevăzute fiind ca şi garantate” (cf. anexă extras presă, Lumea Justiţiei, 26.09.2012). Deşi s-a spus despre acest Memorandum că reprezintă „prima asumare din partea unui guvern postdecembrist a angajamentului de a trata Justiţia ca pe o prioritate”, actualmente suntem forţaţi de împrejurări să ne revenim din naivitate şi să înţelegem că acel Memorandum a fost un simplu angajament politic, un fel de glumă cu gust amar, în condiţiile în care conţinutul Memorandumului din 2012 nu se regăseşte defel în realitatea serviciilor de probaţiune din 2015. 

Astfel, potrivit Memorandumului din 2012, suplimentarea schemelor de personal ale serviciilor de probaţiune din România ar fi trebui să se realizeze astfel:
-    în anul 2013: suplimentare cu 86 posturi
-    în anul 2014: suplimentare cu 293 posturi
-    în anul 2015: suplimentare cu 282 posturi
-    în anul 2016: suplimentare cu 232 posturi

Totuşi, în anul 2015, discrepanţa dintre nevoia acută şi realitatea absurdă îmbracă cel puţin următoarele forme:

(1)    în anul 2015, peste 30.000 de infractori care nu reprezintă un pericol public crescut se află în evidenţa serviciilor de probaţiune; dacă serviciile de probaţiune nu ar exista sau dacă nu vor fi sprijinite să funcţioneze corespunzător, aceste peste 30.000 de persoane s-ar afla acum sau se vor afla în viitorul apropiat în custodia penitenciarelor,  adică suprapuse până la asfixiere peste populaţia penitenciară formată deja din peste 30.000 de deţinuţi. Aceasta s-ar înscrie într-o logică nefirească şi nechibzuită (în sensul că, de exemplu, o persoană care a furat 5 lalele, în loc să fie preluată de un serviciu de probaţiune şi să presteze muncă în folosul comunităţii sădind alte 50 de lalele într-un parc public, ar sta vreo 5 ani în aceeaşi celulă cu o altă persoană care a dat spargeri la 5 bănci sau cu o altă persoană care a luat 5 vieţi, această coabitare încrâncenând-o sau dezabilitând-o social atât pe durata detenţiei cât şi după liberare şi făcând din ea un nou protagonist al „ştirilor de la ora 5”). Serviciile de probaţiune promovează alternativele la închisoare şi pot servi în mod remarcabil interesului comunitar, însă nu pot funcţiona corespunzător fără resurse umane şi bugetare corespunzătoare; 

(2)    în anul 2015, pe lângă cele 30.000 de persoane care sunt deja încredinţate de instanţe în supravegherea serviciilor de probaţiune în mod direct (adică sub forma uneia dintre sancţiunile penale neprivative de libertate, alternative la pedeapsa închisorii, adică fără ca aceste persoane să fi trecut prin penitenciar), în supravegherea aceloraşi servicii de probaţiune vor începe să intre şi o parte dintre persoanele liberate condiţionat din penitenciare (aceste persoane urmând a fi obligate, în baza noului Cod penal, ca, după liberare, să respecte anumite obligaţii de supraveghere pe durata fracţiei rămase neexecutate din pedeapsa închisorii). Această noutate legislativă este extrem de utilă din prisma facilitării re-absorbţiei sociale a persoanelor care se liberează din penitenciare, cunoscut fiind faptul că „şocul liberării” este adesea la fel de destabilizator ca şi „şocul depunerii în penitenciar”. Subliniem însă faptul că această literă de lege riscă să rămână doar o frumoasă figură literară de stil, dacă serviciile de probaţiune nu vor avea asigurată resursa umană şi materială aptă să asimileze această nouă categorie de beneficiari;

(3)    în anul 2015, potrivit Memorandumului, la nivel de ţară ar fi trebuit să existe 935 de consilieri de probaţiune pentru a face faţă volumului de muncă adus de noua legislaţie penală ori realitatea arată că suntem aceiaşi 360 de oameni care lucrează deja cu 30.000 infractori şi îşi pregăteşte paginile albe ale Registrelor de intrări în evidenţă, pentru valurile de nou-intraţi; 

(4)    salariile consilierilor de probaţiune nu au mai crescut din anul 2009, în timp ce volumul de muncă a crescut de  cel puţin 4 ori (statisticile arată că, dacă analizăm doar cazurile aflate în supraveghere, în anul 2008 – în evidenţa serviciilor de probaţiune se aflau aproximativ 7.000 de persoane iar în anul 2015 – numărul lor a ajuns la 30.000 de persoane);

(5)    demersurile repetate din perioada 2013-2015  ale Direcţiei Naţionale de Probaţiune de a promova un nou Statut al personalului de probaţiune au întâmpinat în mod repetat blocaje / rezistenţe la Ministerul de Finanţe şi Ministerul Muncii, pe motiv că aceşti factori decizionali nu sunt de acord cu drepturile salariale şi nesalariale solicitate pentru personalul de probaţiune, în condiţiile în care probabil aceşti factori decizionali nu sunt încă suficient informaţi cu privire la complexitatea şi volumul de activitate prin prisma obligaţiilor pe care această categorie profesională (personalul de probaţiune) le are în a contribui la reforma sistemului judiciar din România;

(6)    apreciem ca inadmisibil faptul că bugetul alocat în anul 2015 întregului sistem naţional de probaţiune (format din 42 de servicii de probaţiune şi o structură centrală) poate rămâne mai mic decât bugetul alocat unui singur penitenciar. Este adevărat că sistemul penitenciar are nevoie de fonduri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie şi că pedeapsa închisorii nu trebuie să aducă prejudicii demnităţii şi integrităţii umane, prin condiţii improprii de detenţie, însă adresăm întrebarea: „De ce Statul român este dispus să cheltuiască sume mari pentru un rezultat mic, când ar putea cheltui sume judicios repartizate pentru rezultate sănătoase?” urmată de întrebarea: „De ce Statul român este dispus să construiască noi închisori în care să trimită noi persoane pentru care să cheltuiască noi sume de bani, când, în penitenciare – ar trebui să fie trimise exclusiv acele persoane care au săvârşit infracţiuni extrem de grave şi care prezintă un risc crescut pentru comunitate, în timp ce în probaţiune – ar trebui să ajungă toate celelalte persoane care au săvârşit infracţiuni şi care satisfac condiţiile de eligibilitate reglementate de lege pentru a fi sancţionate într-o manieră neprivativă de libertate, reintegrarea lor socială fiind un proces derulat în comunitate, cu beneficii mult mai mari pentru individ şi societate şi cu costuri mult mai mici?” Un micro-studiu realizat de serviciul nostru pe un eşantion de 10 servicii de probaţiune în decembrie 2014 releva că, pentru un beneficiar din probaţiune, Statul a cheltuit aproximativ 30 lei / lună, în timp ce cheltuielile pe care Statul le face cu un deţinut din penitenciar sunt de aproape 3000 lei / lună, adică de 100 de ori mai mult. Actualmente, dacă analizăm Bugetul alocat pe anul 2015 întregului sistem de probaţiune – exclusiv pe dimensiunea consumabile – se constată că fiecărui beneficiar îi va reveni suma infimă de 2,7 lei / lună (buget DNP de 100.000 lei împărţit la 37.044 beneficiari aflaţi în evidenţa celor 42 de servicii de probaţiune). Predicţia noastră firească şi alarmantă pentru anul 2015 este că NU se va mai putea face probaţiune cu astfel de sume situate între 3 - 30 lei / beneficiar, în absenţa unor soluţii concrete pentru lărgirea schemelor de personal şi gestionarea volumului de muncă al consilierilor de probaţiune, cu suprasolicitarea acestora pe fondul nerecunoaşterii drepturilor salariale şi nesalariale, şi nici cu lipsa de preocupare pentru a face vizibile utilitatea publică şi rezultatele  spectaculoase înregistrate până acum de serviciile de probaţiune;

(7)    Cu aceste resurse infime, la care au adăugat „TVA-ul” de 100% al propriului lor entuziasm şi profesionalism, cei 360 de consilieri de probaţiune din România au făcut minuni în anii trecuţi, redând societăţii peste 30.000 de persoane reintegrate social, la adăpost de tentaţia săvârşirii de noi infracţiuni, adică au contribuit la restabilirea ordinii de drept, la împlinirea scopului educativ al pedepsei, la protecţia şi sănătatea pe termen lung a societăţii româneşti. Menţionăm ca ilustrativ faptul că, din cele peste 30.000 de persoane aflate în supravegherea serviciilor de probaţiune în anul 2014, doar 600 de persoane au săvârşit alte infracţiuni sau au încălcat condiţiile supravegherii impuse de instanţă, ceea ce înseamnă un „procent de eşec” al probaţiunii de 2%, în condiţiile în care populaţia actuală a penitenciarelor din România include 43 % recidivişti. 

Supunem analizei tuturor factorilor decizionali şi presei atât input-urile (resursele umane şi materiale) cât şi output-urile (rezultatele, eficienţa, utilitatea) sistemului de probaţiune din România, ca o întâmpinare abruptă a întrebărilor retorice: „De ce nu se alocă atenţia cuvenită şi resursele necesare sistemului de probaţiune?”, „De ce ne complacem în a fi un Stat nechibzuit şi nepreocupat de rezultate sănătoase pe termen lung?”, „De ce nu ne armonizăm gândirea şi eforturile pentru a sparge bolovanul din Mitul lui Sisif?”, „De ce preferăm să fim orbi, în loc să fim clarvăzători?”

În acest context, solicităm respectuos, prin prezenta Scrisoare deschisă, ca, în considerarea datei de 18 aprilie 2015, când se vor împlini 18 ani de probaţiune în România, fiecare dintre destinatarii acestei Scrisori deschise, să ne ofere răspunsul său concret ori / şi să iniţieze demersurile necesare pentru soluţionarea dificultăţilor obiective semnalate mai sus, în acord cu următoarele noastre aşteptări fireşti: 

Preşedintele României    Ştim că, dintre dezideratele dumneavoastră principiale, face parte independenţa justiţiei. 

Ne aşteptăm ca, principial şi strategic, să încurajaţi şi reforma sistemului judiciar, sprijinind sistemul naţional de probaţiune şi să ne comunicaţi modalitatea în care intenţionaţi să promovaţi această reformă, indiferent de culoarea politică a Guvernelor cu care veţi colabora în mandatul dumneavoastră.

Primul Ministru
Guvernul României
    În anul 2012, v-aţi asumat, prin Memorandum, pregătirea sistemului judiciar pentru intrarea în vigoare a noilor Coduri penal şi de procedură penală, implicit pregătirea sistemului de probaţiune pentru asimilarea noilor prevederi legislative. 

Ne aşteptăm să utilizaţi şi să ne comunicaţi instrumentele guvernamentale prin care intenţionaţi să interveniţi pentru a asigura dreptul la muncă normală şi normată al consilierilor de probaţiune din România anului 2015, în conformitate cu angajamentul politic pe care vi l-aţi asumat prin Memorandum.

Ne aşteptăm să abordaţi în mod judicios reforma sistemului judiciar, prin promovarea intereselor tuturor categoriilor profesionale ce contribuie la această reformă (aşadar inclusiv personalul de probaţiune),  precum şi prin instrumente guvernamentale de asigurare a unor condiţii de muncă adecvate personalului de probaţiune (prin lărgirea schemelor de personal, prin ajustări legislative pentru gestionarea volumului de muncă al consilierilor de probaţiune pe noile Coduri, prin promovarea drepturilor salariale şi nesalariale, prin alocări de resurse suplimentare odată cu rectificarea bugetului pe anul 2015 – aşa cum de exemplu, în luna februarie a.c. aţi înţeles nevoile acute ale sistemului penitenciar şi aţi găsit instrumentul guvernamental de suplimentare a bugetului acestuia din Fondul de rezervă bugetară pus la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2015). 

Ministrul Muncii

Ministrul de Finanţe

Ministrul de Dialog Social    Vă rugăm să solicitaţi şi să valorificaţi informaţiile oficiale furnizate de Ministerul Justiţiei – Direcţia Naţională de Probaţiune (structura centrală ce coordonează activitatea celor 42 de servicii de probaţiune judeţene), în procesul de recunoaştere a volumului, dificultăţii, complexităţii şi diversităţii activităţilor desfăşurate de consilierii de probaţiune în lucrul direct cu infractorii. 

Ne aşteptăm să beneficiem de deschiderea dumneavoastră în promovarea drepturilor salariale şi nesalariale ale consilierilor de probaţiune, atât sub forma avizelor pentru noul Statut al personalului de probaţiune, cât şi sub forma poziţionării corespunzătoare a acestei categorii profesionale în noua Lege de salarizare a personalului bugetar (ţinând cont inclusiv de nivelul înalt de pregătire profesională şi de incompatibilităţile pe care consilierii de probaţiune le au identice cu ale magistraţilor), sens în care vă rugăm să ne comunicaţi modalitatea în care înţelegeţi să ne fie recunoscute drepturile corelative cu obligaţiile. 

În subsidiar, propunem doamnei Ministru Rovana Plumb, promotorul Pactului pentru Demnitatea Femeii, să includă şi categoria profesională a consilierilor de probaţiune în prevederile acestui Pact, ţinând cont de structura de personal (85% reprezentată de femei care lucrează cu persoane care au săvârşit infracţiuni – în majoritatea lor bărbaţi).

Ministrul Justiţiei

Secretar de Stat

Direcţia Naţională 
de Probaţiune    Această Scrisoare deschisă se doreşte complementară eforturilor pe care le depuneţi pentru ca sistemul de probaţiune să se desprindă de regimul de avarie în care funcţionează în prezent şi să se îndrepte mai întâi spre normalitate, apoi spre eficienţă funcţională.

Ne aşteptăm să identificaţi şi să ne comunicaţi câteva soluţii concrete pe termen scurt, până la construirea celor de care avem nevoie pe termen mediu şi lung, pentru depăşirea etapei de blocaj în care ne aflăm în prezent, aceea de a nu mai putea asimila noi beneficiari în evidenţa Serviciului de probaţiune Arad (situaţie pe care o apreciem ca fiind similară cu a multor altor servicii de probaţiune din ţară). Vă propunem spre analiză următoarele soluţii:
-    detaşarea / delegarea de urgenţă a 1-2 consilieri de probaţiune din alte servicii de probaţiune mai puţin încărcate în acest moment, cu acordul acestora;
-    remunerarea suplimentară a consilierilor de probaţiune care desfăşoară aproape zilnic ore suplimentare, prin încheierea adiţională, a unor Contracte individuale de muncă pe durată determinată (cf. art. 83 lit. b Codul Muncii) ori a unor Contracte individuale de muncă cu timp parţial (cf. art. 103 şi urm. Codul Muncii); astfel, în condiţiile în care serviciul nostru are 2 posturi vacante bugetate în schemă, credem că salariile celor 2 consilieri care au părăsit sistemul ar putea fi transformate în ¼ sau ½ de normă în plus faţă de norma curentă pentru ceilalţi 4 consilieri rămaşi în activitate, cu acordul acestora; cunoaştem că această măsură se aplică de exemplu în sistemul public de sănătate, şi el sub-dimensionat ca personal medical;
-    elaborarea unei Circulare sau a unui Act intern de asumare a realităţii obiective că un consilier de probaţiune nu poate lucra la standarde de calitate, de sănătate şi securitate a muncii cu un număr mai mare de 100 de beneficiari (ori media actuală de 103 beneficiari a serviciilor din ţară deja depăşeşte acest maxim realist iar serviciul nostru, alături de alte 6 servicii, are deja o încărcătură de peste 150 de beneficiari per consilier).

Asociaţia de Probaţiune din România

Sindicatul Naţional  
al Consilierilor de Probaţiune    Cunoaştem demersurile iniţiate de-a lungul timpului pentru promovarea drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor consilierilor de probaţiune din România (membrii sau nemembrii), preţul acestora ca timp şi efort situat peste timpul efectiv de lucru cu beneficiarii, precum şi frustrarea şi deznădejdea ce au urmat rezultatelor inconsistente înregistrate în urma acestor eforturi.

Ne aşteptăm să construiţi şi să comunicaţi în spaţiul public noi pârghii motivaţionale prin care consilierii de probaţiune din ţară să se unească şi să lupte împreună pentru o mai bună vizibilitate a beneficiilor pe care le aduce probaţiunea şi pentru o mai puternică aclamare a drepturilor personalului de probaţiune corelative în mod firesc cu obligaţiile sale profesionale

Publicaţia 
„Lumea Justiţiei” 

Postul TV „Antena 3”    Salutăm toate demersurile dumneavoastră jurnalistice în spaţiul justiţiei, apreciem echilibrul  cu care trataţi atât progrese cât şi disfuncţii din spaţiul judiciar şi felicităm modul în care vă exersaţi rolul de formator de opinie şi atitudine.

Ne aşteptăm să contribuiţi la promovarea alternativelor la pedeapsa închisorii întrucât, în absenţa unei campanii de presă favorabilă acestor alternative, riscăm ca o frumoasă biografie instituţională cum este cea a sistemului de probaţiune din România să rămână în anonimat, o mentalitate publică privind pedeapsa să rămână deformată, o categorie profesională extrem de valoroasă să se epuizeze şi să se demotiveze, precum şi o sumedenie de persoane care au săvârşit infracţiuni dar care nu reprezintă un pericol mare pentru comunitate să fie trimise în penitenciare, deşi locul cel mai potrivit al ispăşirii sancţiunii lor penale şi al redresării lor comportamentale este în comunitate. Vă supunem analizei următoarele propuneri:
-    să monitorizaţi jurnalistic stadiul angajamentului Guvernului privind implementarea noilor Coduri, având în vedere că Memorandumul a fost promovat mediatic şi salutat public prin numărul din 26.09.2012 al publicaţiei „Lumea Justiţiei”; 
-    să dedicaţi, poate chiar în ediţia din 18 aprilie 2015, o emisiune „Sinteza Zilei” acestei teme de interes public a alternativelor la detenţie promovate de sistemul de probaţiune din România, în care să invitaţi la dialog toţi factorii decizionali destinatari ai acestei Scrisori deschise;
-    să includeţi în cursul anului 2015, printre temele extrem de interesante şi educative ale emisiunii „În premieră”, şi pe aceasta a paralelismului „Închisoare / Alternativă la închisoare”, prin prisma unor studii de caz din sistemul penitenciar şi sistemul de probaţiune, a unor mărturii personale ale beneficiarilor, a unor beneficii ale muncii în folosul comunităţii, a unor modele de bune practici desprinse din activitatea serviciilor de probaţiune, apte să re-configureze mentalul colectiv privind pedeapsa. 

… şi poate că Sisif nu a reuşit cu bolovanul său, doar pentru că a fost singur…

De aceea, finalizăm această Scrisoare deschisă cu o întrebare la care aşteptăm răspunsuri care să spargă bolovanul din Mitul lui Sisif, şi anume: De ce să devenim o societate închisă în prejudecăţi şi neputinţe, când am putea să devenim o ţară cu mintea descătuşată, cu privirea limpede şi cu mâinile libere pentru exersarea gesturilor şi atitudinilor ce reflectă crezul că „împreună, se pot muta munţi din loc”?   

Echipa Serviciului de Probaţiune Arad prin

Dalina GROZA
Şef serviciu