Publicat: 29 Mai, 2012 - 09:29
Share
20 de olimpici au fost eliminati pentru tentativa de frauda!

Luni, 28 Mai, a avut loc prima probă scrisă din cadrul sesiunii speciale a examenului de  bacalaureat pentru participanţii la olimpiade şi competiţii internaţionale, proba de limba şi literatura română.

Conform datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, în cele două centre de examinare au fost prezenţi 878 din cei 880 de candidaţi înscrişi. Din totalul elevilor care au susţinut proba, 20 au fost eliminaţi din examen din cauza tentativelor de fraudă. Neregulile au fost descoperite atât cu ajutorul sistemului de camere de supraveghere din sălile de examen, cât şi cu ajutorul profesorilor supraveghetori care şi-au făcut datoria. 

 Marţi, 29 mai, va avea loc proba obligatorie a profilului. În următoarele zile, respectiv, miercuri 30 mai, şi joi, 31 mai se vor desfăşura proba la alegere a profilului şi specializării şi proba la limba şi literatura maternă.
 
Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 31 mai (până la ora 18.00), iar depunerea contestaţiilor va avea loc în cursul aceleiaşi zile, în intervalul orar 18.00 - 22.00. Vineri, 1 iunie, vor fi soluţionate contestaţiile şi vor fi afişate rezultatele finale.