20 octombrie 2021

Situaţia focarelor de Pestă Porcină Africană la nivelul judeţului Dâmboviţa în anul 2021

Distribuie pe rețelele tale sociale:

De la începutul acestui an, până în prezent, la nivelul judeţului Dâmboviţa au fost confirmate 28 de focare de pestă porcină africană la porcul domestic, 22 dintre acestea fiind active la acest moment, 6 focare fiind stinse în perioada 01.04.2021-17.08.2021.

Focarele de pestă porcină africană au fost confirmate la nivelul a 15 unităţi administrativ-teritoriale, respectiv: Brezoaele, Găeşti, Dragodana, Brăneşti, Perşinari, Bucşani, Ciocăneşti, Moroeni, Bilciureşti, Şelaru, Petreşti, Tărtăşeşti, Poiana, Râu Alb, Vulcana Pandele.

La momentul confirmării unui focar de PPA, se aprobă planul de măsuri pentru combaterea acestuia atât în zona de protecţie cât şi în zona de supraveghere, zone stabilite de către Direcţia Sanitară Veterinară şi Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa. Decizia de stingere a focarului se aprobă după aplicarea în totalitate a măsurilor dispuse într-un termen de minim 30 de zile de la confirmare, conform Regulamentului UE 2020/687/2019/CE.

Solicităm, şi de această dată, sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor dispuse, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele acesteia. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar din localitate, Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa şi autorităţilor locale. De asemenea, precizăm că proprietarii ai căror animale sunt ucise vor fi despăgubiţi de către stat, în baza HG 1214/2009.

Reamintim că pesta porcină africană (PPA) nu afectează oamenii, neexistând nici ce mai mic risc de îmbolnăvire , ea având un puternic impact la nivel economic şi social.