Publicat: 6 Februarie, 2012 - 07:30

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a centralizat situația furnizată de inspectoratele școlare județene. Potrivit raportărilor, se preconizează ca luni, 6 februarie, să funcţioneze toate școlile din 16 judeţe. În celelalte judeţe, situaţia se prezintă astfel: 12 inspectorate şcolare judeţene au raportat suspendarea cursurilor în mai puţin de 10 unităţi de învăţământ, în timp ce alte 14 judeţe înregistrează mai mult de 10 unităţi de învăţământ.

În judeţele Vrancea, Olt şi Ialomiţa inspectoratele şcolare județene au luat decizia suspendării cursurilor în toate unităţile de învăţământ. În județul Buzău, vor fi închise toate unitățile de învățământ în afara grădinițelor și școlilor generale din municipiul Buzău. În judeţul Calaraşi, vor funcţiona şcolile din Călăraşi, Lehliu Gară, Olteniţa, Fundulea, Budeşti. În judeţele Iaşi, Botoşani şi Galaţi sunt închise toate şcolile din mediul rural. La nivel naţional, pentru data de 6 februarie, se preconizează închiderea a 2.667 de unităţi de învăţământ.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a solicitat inspectorilor şcolari generali să ia toate măsurile care se impun pentru siguranţa şi confortul elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice.