Publicat: 7 Mai, 2019 - 08:49

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră din cauza aluviunilor traficul este blocat, în judeţul Bacău, pe DN2F Secuieni -Dragomireşti, la kilometrul 38+865 metri.

Pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 36, pe podul peste râul Argeş, în zona localităţii Căscioarele, judeţul Giurgiu, din cauza lucrărilor de reparaţii la sistemul rutier, care se vor derula până la sfârşitul lunii august, traficul este deviat de pe calea 2 (sensul de mers către Bucureşti) pe calea 1 (sensul către Piteşti), unde se desfăşoară dirijat, pe câte o bandă, în ambele sensuri.

Totodată, şi pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa circulaţia rutieră este deviată de pe calea 1 (Bucureşti - Constanţa) pe calea 2 (Constanţa - Bucureşti), pe tronsonul kilometric 74+350 - 84+100 de metri, între localităţile Dor Mărunt şi Dragoş Vodă, judeţul Călăraşi, unde se desfăşoară dirijat, pe câte o bandă, în ambele sensuri. Devierea va fi valabilă până la jumătatea lunii iunie, fiind impusă pentru efectuarea de reparaţii la sistemul rutier.

Se menţin cele 4 drumuri naţionale cu circulaţia întreruptă, respectiv:

1. DN 2L, în Soveja, judeţul Vrancea, la kilometrul 59+900, ca urmare a precipitaţiilor abundente din cursul verii 2018, care au dus la prăbuşirea dalei de beton a podului, pe toată lăţimea căii de rulare;

2. DN 7C (Transfăgărăşan), de la kilometrul 104 (Piscu Negru, judeţul Argeş) până la kilometrul 130+800 de metri (Bâlea Cascadă, judeţul Sibiu), conform regulamentului de funcţionare;

3. DN 12B, în Slănic Moldova, judeţul Bacău, pe tronsonul kilometric 16+450-17+500, unde, la intrarea în localitate s-a produs o cedare a terasamentului de drum, ce a dus la surparea acestuia pe o lungime de 3 metri. Traficul rutier se desfăşoară pe urmatoarea rută ocolitoare: DN12B km 16+450 - str. Vasile Alecsandri - DN12B km 17+500 şi retur, cu o restricţie de tonaj de 7,5 tone. Şi tot pe acest drum, dar pe tronsonul 0+452 - 0+487, din cauza unei alunecări de teren ce a dus la tasarea platformei carosabilului, circulaţia se desfăşoară pe ruta ocolitoare: DN12A km 103+000 - str. 1 Mai - str. Răducanu - str. Podu de Fier - str. Tiseşti - str. Semicercului - str. Bradului - intersecţie cu DN12B km 2+000 şi retur;

4. DN 67C (Transalpina), închis pentru toate categoriile de autovehicule, pe tronsonul Rânca (Gorj) - Obârşia Lotrului (Vâlcea), între kilometrii 34+800 de metri şi 59+800 de metri.