Publicat: 2 Septembrie, 2017 - 19:03
Share

A 29-a ediție a Campaniei "Prevenţie şi Educaţie pentru Sănătate" a avut loc, sambata, la baza de tratatement balneo-cliematerică Slănic ( județul Prahova). Încă de la primele ore ale dimineții, voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au oferit informații și sfaturi celor prezenți, aproximativ 100 de persoane, copii și adulți. Ediţia de astazi
a fost posibilă cu sprijinul directorului Bazei de Tratament, Liliana Manolescu, dar și a Valentinei Morcovescu.

Cei mici au asistat cu bucurie la jocurile inițiate de profesorii de actorie, împreună cu voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, au ascultat sfaturile medicilor voluntari ( medicul specialist de psihiatrie pediatrică, medicului specialist stomolog, medicului specialist în diabet și nutriție, dar și a unui asistent medical care le-a prezentat participanților noțiuni despre igiena generală și posturală ) și au adresat întrebări specialiştilor, iar la finalul acțiunii, au primit fiecare dintre cei prezenți câte un cadou. Aceştia au avut posibilitatea de a-și alege o jucărie favorită, din locul special amenajat de organizatori, alături de produse de igiena orală și corporală, iar adulții prezenți la acțiune au primit, de asemenea, produse de îngrijire personală ( geluri de dus, periuțe de dinți și pastă de dinți) oferite de Carrefour România. 

Programul artistic a fost oferit de către tinerii artiști Mihaela Triboi și Andrei Iordache sub îndrumarea profesorului dr. Silvia Ciobanu – Facultatea de Arte-Universitatea Hyperion. 
Actorul Andrei Iordache a declarat: ‘’Mă simt onorat să particip alături de echipa de voluntari la această campanie, împreună am reușit să aducem bucurie în sufletele acestor copii. Voi reveni cu drag de fiecare dată când voi fi invitat.’’ 

De asemenea, regizor/lector universitar dr. Mihaela Triboi a spus: ‘’Programul artistic de astăzi a fost gândit special pentru participanții la acțiunea filantropică a Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. Ne bucurăm că avem ocazia să participăm la acest tip de activități care apropie oamenii prin artă, deoarece arta este o prelungire a frumosului, iar frumosul vine de la Dumnezeu. M-a emoționat răspunsul unui copil la întrebarea mea: De unde vin jucăriile? Răspunsul: De la Dumnezeu!’’ .

În acelaşi context, dr. Tocaci Georgiana - Alina, medic specialist Psihiatrie pediatrică, a punctat: ‘’Azi am abordat cu copiii următoarele teme: timpul petrecut în fața televizorului/tabletei, managementul furiei prin intermediul unei povești terapeutice și ce responsabilități ar trebui să aibă copiii pe etape de vârstă. Copiii au fost receptivi, au răspuns la întrebări și au căutat soluții la probleme. Am fost impresionată de faptul că majoritatea copiilor au spus că aleg activitățile în aer liber în detrimentul tabletei/televizorului’’.   

‘’Azi le-am povestit despre importantă unei igiene bucale corecte pentru o sănătate orală optimă, despre consumul de alimente acide care pot afecta direct smalțul dinților, despre dezechilibrul continuu în procesul dinamic al remineralizării și demineralizării smalțului prin atacul acid rezultat în urma fermentării zaharurilor. Copiii au fost receptivi exprimându-și dorință de a învață și aplica tehnicile unei igiene orale eficiente’’, a adăugat dr. Irina Molnar - specialist stomatolog.  

La finalul evenimentului, coordonatorul echipei de voluntari Dan Prună a declarant că ‘’a fost o acțiune reușită, având un impact pozitiv asupra participanților care au venit într-un număr mare la eveniment. Această campanie a adunat în decurs de un an peste 6100 de beneficiari. De altfel, suntem pentru a două oară în orașul Slănic Prahova, întrucât am mai desfășurat aici și Campaia Sănătate pentru Sate unde am avut peste 200  de beneficiari. Cei prezenți la acțiune și-au manifestat sincer dorința de a participa și pe viitor la astfel de inițiative cultural educative. Aș dori să mulțumesc Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru Înalta Binecuvântare și pentru sprijinul oferit  voluntarilor pe parcursul desfășurării campaniilor: ‘’Sănătate pentru Sate’’ (Consultații medicale gratuite oferite celor peste 5000 de beneficiari din mediul rural ), ‘’Campania de donare de sânge’’(peste 12.000 de Litri colectați), ‘’Campania de prevenție și educație pentru sănatate’’(peste 6100 de beneficiari), dotarea spitalelor din mai multe județe cu aparatură medicală de specialitate în valore de 190.000 euro, precum și pentru multitudinea de acțiuni social filantropice’’.