9 august 2022

SNSPA salută decizia Consiliului European de a acorda Republicii Moldova şi Ucrainei statutul de ţări candidate la aderarea la Uniunea Europeană

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) salută decizia istorică luată joi, 23 iunie 2022, de liderii Uniunii Europene, de a acorda Republicii Moldova şi Ucrainei statutul de ţări candidate la aderare. Pentru Ucraina, decizia reprezintă o recunoaştere a orientării sale pro-occidentale şi încă un semn de susţinere în faţa agresiunii Rusiei.

Pentru Republica Moldova, este un moment extrem de important, rezultat nu doar al unui context regional complicat, dar şi al unor demersuri politice consistente, iniţiate şi susţinute pe ambele maluri ale Prutului.

Prezenţa la Chişinău a unui guvern pro-european, hotărât să ofere Republicii Moldova perspective reale şi sustenabile de dezvoltare, şi mai ales adeziunea cetăţenilor moldoveni la valorile europene şi dorinţa acestora de a fi, împreună cu România, în familia europeană, au fost elementele care au fundamentat decizia Consiliului European.

„Este important ca factorii politici de la Chişinău, dar şi întreaga societate moldovenească să trateze acest moment ca pe un succes de etapă. Eforturile în direcţia aderării trebuie amplificate, iar colaborarea cu autorităţile de la Bruxelles şi de la Bucureşti trebuie întărită.

În acelaşi timp, acest succes al Republicii Moldova este şi rezultatul politicii coerente a statului român şi a colaborării foarte bune cu autorităţile de la Chişinău. Poziţia fermă exprimată în repetate rânduri de Preşedintele României în cadrul Consiliului European şi eforturile diplomaţiei româneşti îşi arată acum rezultatele.”, a susţinut prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA.

SNSPA a contribuit la promovarea politicii statului român în relaţie cu Republica Moldova, prin formarea, timp de trei decenii, a înalţilor funcţionari publici, diplomaţilor şi politicienilor moldoveni. În calitate de Şcoală de guvernare, SNSPA îşi asumă în continuare această misiune şi, de asemenea, contribuie, prin alianţa academică Bucureşti-Chişinău (Aa.B-C), lansată la finalul lunii iulie 2021, alături de două instituţii de învăţământ superior de prestigiu din Republica Moldova, Universitatea de Stat din Moldova şi Academia de Administraţie Publică din Chişinău, la dezvoltarea capacităţii administrative şi a resurselor umane, în vederea implementării de proiecte strategice, de cercetare şi formare, cu finanţare europeană, pentru a deschide noi oportunităţi tinerilor din Republica Moldova.

Sursa foto SNSPA