Publicat: 26 Septembrie, 2012 - 08:59

 Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au dispus, la data de 21.09.2012, prin rezoluţie, începerea urmăririi penale faţă de învinuitul ŞTEFĂNACHE GICĂ (ofiţer de poliţie judiciară al Poliţiei oraşului Otopeni) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi favorizarea infractorului, comise de învinuit în instrumentarea unui dosar penal înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Cauza investigată de învinuit avea ca obiect infracţiunile de viol, violare de domiciliu şi distrugere săvârşite de inculpatul VLAD NICOLAE împotriva părţii vătămate P.S., inculpat cercetat în prezent, în stare de arest preventiv şi în dosarul, cunoscut generic sub denumirea de „cazul studentei japoneze ucise” instrumentat de procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, învinuitul Ştefănache Gică a inserat în cuprinsul unui proces-verbal de consemnare a unei declaraţii orale a părţii vătămate P. S. (proces-verbal pe care ofiţerul de poliţie l-a întocmit şi semnat) menţiuni necorespunzătoare realităţii.

Totodată, în cuprinsul acestui proces-verbal, învinuitul ŞTEFĂNCAHE GICĂ a falsificat semnăturile de la rubricile „Martor asistent” şi „Persoana audiată”, după care a folosit acest înscris fals pentru a fundamenta propunerea de neîncepere a urmăririi penale pe care a făcut-o în cauza amintită.

În acest context, învinuitul a împiedicat tragerea la răspundere penală a inculpatului VLAD NICOLAE, autor al infracţiunilor de viol, violare de domiciliu şi distrugere.