30 septembrie 2022

Societatea românească are nevoie de pace!

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Pe lângă sănătate, sunt convinsă că societatea românească de astăzi are mare nevoie şi de pace. Sufletească, spirituală, socială, chiar şi politică!

Ziua Internaţională a Păcii este sărbătorită în fiecare an pe 21 septembrie. Aceasta este dedicată păcii şi în special eliminării războiului şi a violenţei, fiind sărbătorită pentru prima oară în 1982. De atunci, este aniversată în fiecare an de naţiunile lumii, organizaţii politice, militare şi oameni, fiind dedicată consolidării idealurilor de pace, atât în interiorul naţiunilor şi popoarelor, cât şi între ele.

Pentru a celebra această zi, „Clopotul Păcii” este sunat la sediul ONU (în New York City). Acest clopot este turnat din monede donate de copii de pe toate continentele, cu excepţia Africii şi a fost un cadou de la Asociaţia Naţiunilor Unite din Japonia, ca „un memento al costului uman în război”. Pe inscripţia de pe o parte se poate citi, „Trăiască pacea absolută în lume”.

Pandemia abătută peste planeta noastră, precum şi războiul deja destul de îndelungat dintre Rusia şi Ucraina, dau un nou sens astăzi obiectivului de menţinere a păcii mondiale. Cred că acest deziderat trebuie intensificat, prin parteneriatele existente între guverne, societatea civilă, sectorul privat, grupurile religioase şi toţi cei care împărtăşesc ideea de pace. Toţi aceşti parteneri au un rol decisiv de jucat în promovarea progresului social, a protecţiei mediului şi crearea unei lumi stabile şi paşnice.

Consider că este extrem de important ca, prin mesajul dat în onoarea Zilei Internaţionale a Păcii, să fim alături de milioane de oameni din întreaga lume, care suferă din cauza impactului devastator al violenţei şi al conflictelor. Este nevoie să ne împărtăşim ideile şi planurile pentru a-i ajuta şi a-i sprijini pe cei care, în prezent, au mare nevoie. În acest context, România a dovedit cu prisosinţă că poate face faţă rigorilor impuse de criza refugiaţilor, în urma conflictului din ţara vecină.

Ar fi indicat ca toate părţile aflate în conflict, pe tot mapamondul, să depună armele şi să respecte o încetare a focului la nivel mondial, cel puţin pentru această zi.

În concluzie, Ziua Internaţională a Păcii, sărbătorită în fiecare an pe 21 septembrie, depăşeşte conotaţia iniţială de zi dedicată păcii, într-o lume în care, din păcate, războaiele şi violenţa sunt factori perturbatori în foarte multe zone ale lumii.

Deputat PSD Dâmboviţa,
GEORGETA-CARMEN HOLBAN

Sursa foto cdep