17 iunie 2021

Şofer oprit cu focuri de armă

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Azi dimineaţă, în jurul orei 03.20, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Vişeu de Sus au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control a unui autoturism marca Mitsubishi fără plăcuţe de înmatriculare, care circula pe un drum forestier, de la frontiera de stat spre interiorul ţării, pe direcţia localităţii Borşa, judeţul Maramureş.

Şoferul nu a oprit la semnalele regulamentare şi nici la somaţiile poliţiştilor de frontieră, continuându-şi deplasarea în mare viteză, fapt pentru care au fost trase trei focuri de avertisment în plan vertical. După câţiva kilometri o altă patrulă a poliţiei de frontieră a încercat sa-l oprească, dar nici de această dată conducătorul auto nu s-a oprit, fapt pentru care, in conformitate cu prevederile legale, lucrătorii noştri au tras un foc de arma spre pneurile maşinii. În acel moment, şoferul a virat brusc pe un drum lăturalnic, iar la puţin timp, la trecerea peste un pod, maşina s-a răsturnat.

Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un cetăţean român, în vârstă de 35 de ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureş. Acesta nu prezenta leziuni majore şi nu a dorit asistenţă medicală.

În urma unui control sumar asupra mijlocului de transport au fost observate în interiorul autoturismului păr de animal şi pete de sânge, indicii privind săvârşirea infracţiunii de braconaj cinegetic. Totodată, s-a mai constatat că persoana în cauză are dreptul de a conduce anulat.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Viseu de Sus, în cooperare cu reprezentanţi ai Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase al IPJ Maramureş.