21 ianuarie 2022

Sold out pentru Gala Ştefan Luchian şi filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc

Clapper board and film tape with dark background, 3d rendering. Computer digital drawing.

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR) a deschis marele ecran de la Iaşi cu o conferinţă de presă – dialog cu invitaţii SFR 12, autorităţile locale, partenerii & prietenii festivalului.

Anul acesta, organizatorii au conturat peste 50 de evenimente speciale, în jurul a peste 50 de personalităţi marcante din cinematografia românească.

„Organizaţi unul din cele mai frumoase evenimente pe timp de vară la care putem participa în municipiul nostru. Reprezintă, din punctul meu de vedere, o poveste de dragoste, nu vorbim despre asfinţitul filmului, nici măcar, o şcoală a memoriei faţă de actorii trecuţi sau prezenţi spre asfinţitul carierei lor. Cred că este un motiv de răsărit pentru filmul românesc. E o datorie pe care o avem faţă de şcoala cinematografică românească, faţă de actori, în general, faţă de institutele superioare de actorie pe care România le-a avut şi le are, le cultivă, inclusiv la Iaşi şi o datorie faţă de cultura românească”, a declarat primarul Iaşului, Mihai Chirica.

„Îi felicit pe organizatori fiindcă au reuşit să aducă, din nou, în faţa publicului din capitala Moldovei, personalităţi marcante din lumea filmului românesc şi pentru că le vor oferi cinefililor de toate vârstele cinci zile de încântare în faţa marelui ecran, precum şi întâlniri de suflet cu artiştii îndrăgiţi. Serile Filmului Românesc reprezintă unul dintre brandurile populare pe care le are Iaşul. Iubesc filmul românesc şi sunt convins ca şi generaţia şi mai tânăra decât mine ar trebui să preţuiască şi să aprecieze talentul şi mai ales rodul muncii dumneavoastră”, a declarat Costel Alexe, Preşedintele Consiliul Judeţean.

Anul acesta, Consiliul Judeţean şi instituţiile din subordine, Aeroportul din Iaşi, Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi şi Şcoala de Arte Iaşi susţin evenimentele SFR.

Prezentă la Iaşi, pentru proiecţia filmului Ştefan Luchian şi lansarea cărţii „Maria Ploae – Viaţa pe scene” (Claudiu Târziu), actriţa Maria Ploae a declarat că locurile de aici, din Iaşi, îi sunt dragi „asemenea oamenilor”, fiind onorată pentru invitaţia în capitala Moldovei. „Filmul „Ştefan Luchian” a venit ca o recompensă pentru mine. Sunt bucuroasă şi fericită pentru că suntem împreună”.

Filmul de deschidere, de la Ateneul Naţional din Iaşi, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc a fost sold out la ora începerii proiecţiei. Ursul de aur a fost prezentat la Iaşi de actriţa Katia Pascariu.

Full house în Piaţa Unirii

Gala de deschidere a adus primele nume de pe covorul roşu la proiecţia specială Ştefan Luchian: 40 de ani de la lansare, o producţie din 1981, care poartă semnătura regizorului Nicolae Mărgineanu, în care Ion Caramitru interpretează rolul său de suflet.

La proiecţie au participat actriţa Maria Ploae, ambasadoarea SFR, Irina-Margareta Nistor, şi regizorul Nicolae Mărgineanu care au discutat despre filmările de acum 40 de ani. Alături de aceştia au fost şi autorităţile locale şi partenerii SFR care au transmis un gând ieşenilor.
În cadrul Galei au avut loc şi două lansări de carte: „Luchian. Ochii, sufletul, mâna” (Veronica D. Niculescu), prezentată de Cristina Hermeziu şi „Maria Ploae – Viaţa pe scene” (Claudiu Târziu), prezentată de actriţa Maria Ploae.

Din păcate, marele absent al festivalului este invitatul special, Ion Caramitru. La SFR 12, toate filmele, toate momentele şi toate emoţiile vor fi adunate într-un sigur gând: ………….‚ – şi ……., care-i vor transmite la Bucureşti cât de iubit şi cât de aşteptat este la Iaşi.

„Domnul Caramitru, din păcate, nu vreau să cred că suntem năpăstuiţi de soartă, nu va putea face deplasarea la Iaşi. () Este internat la spital în acest moment, la Bucureşti. () E în revenire, e în investigaţii medicale. () Îi pare foarte rău de ceea ce se întâmplă. Toată lumea este optimistă şi bucuroasă pentru că nu este ceva grav. Festivalul merge mai departe. Suntem alături de domnul Caramitru. Cu siguranţă, dacă va putea va intra în legătură directă cu noi în perioada următoare. Vom face în fiecare seară acest lucru pentru a vă transmite gândurile lui bune. Pentru noi, ca organizatori, este complicat să munceşti un an de zile în jurul unui personaj şi, la un moment dat, să se întâmple ce s-a întâmplat, dar mă bucur că domnul Caramitru este bine”, a declarat directorul SFR, Andrei Giurgia.