25 octombrie 2021

Solicitarea premierului Florin Cîțu către CCR pentru ‘soluţionarea conflictului dintre Parlamentul şi Guvernul României

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Guvernul României
Prim-ministru

Nr.5/6174/2021

DOMNULUI PROF. UNIV. DR. VALER DORNEANU
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

Având în vedere cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte şi Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de prim-ministru în temeiul art. 146 lit. e) şi ale art. 107 alin. (1) din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 11 alin.(1) pct. A lit. e), art. 34, art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României, republicată,

În conformitate cu dispoziţiile art.17 alin.(2) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vă transmitem punctul de vedere al Guvernului, în dosarul Curţii Constituţionale nr.2764E/2021, asupra conţinutului conflictului juridic de natură constituţională şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia, după cum urmează:

I. Situaţia de fapt

În data de 3 septembrie 2021, la Senatul României, sub nr.1/2824/03.09.2021, respectiv la Camera Deputaţilor, sub nr. 2/2491CP/03.09.2021 şi la Cabinetul Preşedintelui Camerei Deputaţilor, sub nr. 1/2775/LO/03.09.2021, a fost depusă moţiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!”, iniţiată de deputaţi şi senatori aparţinând Grupurilor parlamentare Uniunea Salvaţi România, denumită în continuare USR şi Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor, denumit în continuare AUR din Camera Deputaţilor şi Senat (înregistrată sub nr.2MC/3.09. 2021).

Precizăm că tabelele cu semnătura parlamentarilor iniţiatori nu conţin în mod expres titlul moţiunii de cenzură iniţiate la data de 3 septembrie 2021, astfel cum s-a procedat în cazul tuturor moţiunilor de cenzură depuse anterior, aspect care este de natură să creeze un dubiu cu privire la asumarea neechivocă a conţinutului respectiv a momentului depunerii acesteia.

În data de 6 septembrie 2021, respectiv în data de 7 septembrie 2021, sub semnătura liderilor Grupurilor parlamentare USR şi AUR din Camera Deputaţilor şi Senat, documentului iniţial i-au fost anexate alte tabele conţinând semnături ale parlamentarilor iniţiatori ai moţiunii de cenzură, după cum urmează: – Grupul parlamentar AUR – la Senat, la data de 6 septembrie 2021; la Camera Deputaţilor, la data de 7 septembrie 2021; – Grupul parlamentar USR – la Camera Deputaţilor, la data de 6 septembrie 2021.

În data de 7 septembrie 2021, Preşedintele Camerei Deputaţilor a comunicat prim-ministrului moţiunea de cenzură nr. 2 MC depusă în 3 septembrie 2021, însoţită atât de tabelele iniţiale, cât şi de noile înscrisuri. În plus, Preşedintele Camerei Deputaţilor a comunicat şi faptul că, pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin art.94 alin. 1 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Birourile Permanente ale celor două Camere au fost convocate în şedinţă comună în datele de 3, 4, 6 şi 7 septembrie 2021, însă nu s-a putut întruni cvorumul de şedinţă, astfel încât nu a putut fi stabilită data şedinţei comune a celor două Camere, şedinţă consacrată prezentării moţiunii de cenzură comunicate. Ulterior depunerii cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională de către prim-ministrul României, invocând art. 14 alin. 1 şi art. 94 din Regulamentul activităţilor comune ale celor două Camere, Preşedintele Senatului şi Preşedintele Camerei Deputaţilor au convocat de comun acord, Plenul reunit al Parlamentului în data de joi, 9 septembrie 2021, orele 16.00.

În acelaşi sens, Birourile permanente reunite au hotărât convocarea Plenului reunit al celor două Camere în data de joi, 9 septembrie 2021, stabilind la punctul 2 al proiectului ordinii de zi „prezentarea moţiunii de cenzură intitulate „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!”, iniţiate de senatori şi deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Uniunii Salvaţi România şi ale Alianţei pentru Unirea Românilor din Camera Deputaţilor şi Senat”. În ceea ce priveşte Adresa trimisă Guvernului României de Preşedintele Camerei Deputaţilor în data de 7 septembrie 2021, acesta este însoţită de trei documente:

– moţiunea de cenzură nr. 2MC din 3 septembrie 2021 împreună cu o listă de 124 de semnături care prezintă numeroase aspecte de neregularitate (unele semnături nu sunt prezentate în original, ci fotocopiate/scanate, neîndeplinind cerinţa de semnătură olografă original în dreptul numelui; unele semnături sunt redate cu ştersături ori corecturi direct pe text, prin suprapunerea unor linii/cuvinte corectoare; unele tabele cu semnături erau realizate în platforma Google Docs; unele semnături erau tăiate cu linie continuă; în plus, cu privire la unele semnături ale unor parlamentari există indicii că acestea nu corespund cu semnăturile aceloraşi parlamentari din listele de semnături pentru prezenţa la şedinţele de plen ale Camerelor);

– două adrese semnate în data de 6 septembrie 2021 de liderii grupurilor AUR, respectiv liderii grupurilor USR din Camera Deputaţilor şi Senat, însoţite de o listă cu 11 semnături olografe (adresa grupurilor parlamentare AUR), respectiv de o listă cu 23 de semnături olografe (adresa grupurilor parlamentare USR).

În raport cu cele 23 de semnături depuse la data de 6 septembrie 2021, liderii de grup ai USR din Camera Deputaţilor şi Senat nu indică în cuprinsul adresei de înaintare justificarea transmiterii semnăturilor respective la o dată ulterioară depunerii moţiunii de cenzură. În schimb, spre deosebire de USR, în raport cu cele 11 semnături depuse în data de 6 septembrie 2021, liderii grupurilor parlamentare ai AUR din Camera Deputaţilor şi Senat au recunoscut în mod expres în cuprinsul adresei de înaintare a semnăturilor că la data de 3 septembrie 2021 moţiunea de cenzură nu a fost însoţită de semnăturile olografe şi originale, ci semnăturile în fotocopie.
Astfel, în mod tacit, formaţiunea politică USR şi în mod expres formaţiunea politică AUR au confirmat în data de 6 septembrie a.c. că moţiunea de cenzură nu a fost depusă în data de 3 septembrie a.c. în conformitate cu prevederile legale sub aspectul validităţii semnăturilor, sens în care, la data de 6 septembrie 2021, au completat documentaţia moţiunii de cenzură, cu scopul de a acoperi viciul de neconstituţionalitate de la data depunerii moţiunii.

De asemenea, referitor la cele 23 de semnături, atragem atenţia că semnăturile depuse la data de 6 septembrie a.c. diferă în mod vădit de cele înregistrate la 3 septembrie 2021, atât sub aspect ortografic, cât şi al instrumentuum-ului. Ca atare, semnalăm faptul că, în măsura în care iniţiatorul ar fi urmărit să depună în original tabelele înregistrate în altă formă la data de 3 septembrie 2021, acestea nu ar fi trebuit să fie diferite. Aspectele privind regularitatea iniţierii moţiunii de cenzură menţionate din perspectiva îndeplinirii condiţiei de validate privind semnăturile iniţiatorilor au fost invocate în cadrul discuţiilor din Birourile permanente reunite, acesta fiind de fapt motivul pentru care s-a ajuns la depunerea unor noi liste de semnatari.

Prin raportare la conţinutul comunicării trimise prim-ministrului de către Preşedintele Camerei Deputaţilor în data de 7 septembrie 2021, rezultă că în data de 3 septembrie 2021, data iniţierii şi depunerii moţiunii de cenzură, 34 de semnături (11 ale parlamentarilor AUR şi 23 ale parlamentarilor USR) nu erau anexate în forma prevăzută de lege pentru a atesta în mod indubitabil voinţa expresă, individuală şi unilaterală a respectivilor parlamentari de a iniţia această moţiune de cenzură. Ca atare, dacă scădem din numărul total de semnături depuse în 3 septembrie 2021, respectiv, 124 de semnături, pe cele nevalide, adică 34, rezultă faptul că, la momentul iniţierii şi depunerii moţiunii de cenzură, aceasta nu a fost semnată în mod valid decât de 90 de parlamentari, ceea ce reprezintă mai puţin de o pătrime din numărul total al senatorilor şi deputaţilor (117). Astfel, listele cu semnături pentru moţiunea de cenzură depusă în data de 3 septembrie 2021 au fost modificate/completate, sub semnătura liderilor de grup de o manieră insidioasă, prin înlocuirea semnăturilor nevalide, ceea ce atestă fără nicio tăgadă faptul că moţiunea de cenzură depusă în data de 3 septembrie 2021 şi comunicată în data de 7 septembrie 2021 nu îndeplinea la data depunerii, condiţia numărului minim de parlamentari cerută de Constituţie în art. 113 alin. 2.

De asemenea, din analiza conţinutului documentaţiei comunicate de Preşedintele Camerei Deputaţilor în data de 7 septembrie 2021, documentului iniţial (moţiunea de cenzură nr. 2MC din 3 septembrie 2021) i-au fost anexate noi tabele care conţin semnături ale parlamentarilor. Ca atare, rezultă faptul că Guvernului i-a parvenit un document completat, deci, diferit faţă de cel depus de iniţiatori în data de 3 septembrie a.c..

II. Temeiul constituţional, legal şi regulamentar

1. Constituţia României

Art. 1
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

(…)

Art. 64
(1) Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în bugetele aprobate de acestea.

(2) Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului.

(3) Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei Camere.

(4) Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune.

(5) Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere.

(…)

Art. 67
Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa majorităţii membrilor.

(…)

Art. 109
(1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.

(…)

Art. 113
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. (2) Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. (3) Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. (4) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114. Art. 114 () (2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113.

2. Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului

Art. 14
(1) Convocarea Camerelor în şedinţă comună se face de preşedinţii acestora, de comun acord.

(…)

Art. 15

(1) Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se întrunesc în şedinţă comună, la convocarea preşedinţilor acestora, pentru:
a) adoptarea proiectului ordinii de zi şi a proiectului programului de lucru ale şedinţelor comune ale Parlamentului;
b) stabilirea datei şi locului desfăşurării şedinţelor comune;
c) pregătirea şi asigurarea desfăşurării în bune condiţii a lucrărilor şedinţelor comune;
d) îndeplinirea oricăror altor atribuţii prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de celelalte acte normative în vigoare incidente.

(…)

Art. 94 (1) Moţiunea de cenzură iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă. Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. (2) Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. (3) Data şi locul şedinţei comune, împreună cu invitaţia de participare, se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc. 3. Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor

Art. 14
(1) Deputaţii şi senatorii sunt obligaţi să respecte prevederile regulamentelor, să se supună normelor de conduită civilizată, de curtoazie şi de disciplină parlamentară şi să nu aibă atitudini sau să folosească expresii ori cuvinte injurioase, ofensatoare, discriminatorii sau calomnioase.

III. Cu privire la admisibilitatea cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională

1. Cu privire la autorul sesizării şi părţile implicate în conflict Sub aspectul titularului dreptului de a sesiza Curtea Constituţională cu soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională, precizăm faptul că, în conformitate cu art. 146 lit. e) din Constituţie, prim-ministrul este titular al acestui drept. Aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, „rezultă că pot fi părţi în conflictul juridic de natură constituţională prim-ministrul, atunci când îşi exercită o atribuţie proprie, Ministerul Justiţiei sau chiar prefectul” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2018, par. 57). Prin raportare la prezentul conflict juridic de natură constituţională, prim-ministrul este titular al sesizării, iar nu parte în conflictul juridic de natură constituţională, întrucât conflictul nu poartă asupra unor atribuţii constituţionale proprii ale prim-ministrului, ci asupra modului în care Parlamentul a înţeles să îşi îndeplinească competenţa constituţională de control politic asupra Guvernului prin iniţierea, depunerea şi comunicarea unei moţiuni de cenzură.

Sub aspectul părţilor aflate în conflict, cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională vizează existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, ca autorităţi publice aflate în conflict. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că, „textul constituţional al art. 146 lit. e) operează o distincţie între cele două categorii de subiecte de drept: titularii dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, enumeraţi expres de norma constituţională, respectiv, autorităţile publice care pot avea calitatea de parte în conflict şi are ca scop delimitarea calităţilor procesuale ale acestora în cauza dedusă judecăţii Curţii. Astfel, prima categorie, prin formularea cererii de sesizare a Curţii, acţionează în virtutea dreptului conferit de Constituţie, fără a dobândi calitatea procesuală de parte a conflictului, în vreme ce a doua categorie dobândeşte calitatea procesuală de parte a conflictului.” (Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, publicată în M. Of. al României nr. 473 din 7 iunie 2018). Tot potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, autorităţile publice care ar putea fi implicate într-un conflict juridic de natură constituţională sunt numai cele cuprinse în Titlul III din Constituţie, şi anume: Parlamentul, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, Preşedintele României, ca autoritate publică unipersonală, Guvernul, organele administraţiei publice centrale şi ale administraţiei publice locale, precum şi organele autorităţii judecătoreşti (Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017, paragraful 58), respectiv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii (Decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 24 noiembrie 2008). Prin urmare, raportat la cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională formulată de prim-ministrul României, atât Guvernul României, cât şi Parlamentul României, pot fi părţi într-un conflict juridic de natură constituţională.

2. Cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a stabilit că un conflict juridic de natură constituţională presupune acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor (Decizia nr. 53/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005). Curtea Constituţională a reţinut că instanţa de contencios constituţional „soluţionează sau aplanează litigii constituţionale între autorităţi. Aceste litigii pot privi conflicte între două sau mai multe autorităţi constituţionale cu privire la conţinutul ori întinderea atribuţiilor lor, decurgând din Constituţie. Aceasta este o măsură necesară, urmărind înlăturarea unor posibile blocaje instituţionale.” (pct.B.1 lit.a din Decizia Curţii Constituţionale nr. 148/2003 privind constituţionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României). Prin Decizia nr. 270/2008 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008), Curtea a statuat că textul art. 146 lit. e) din Constituţie „stabileşte competenţa Curţii de a soluţiona în fond orice conflict juridic de natură constituţională ivit între autorităţile publice, iar nu numai conflictele de competenţă născute între acestea”. Prin urmare, noţiunea de conflict juridic de natură constituţională „vizează orice situaţii juridice conflictuale a căror naştere rezidă în mod direct în textul Constituţiei” (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009). Guvernul României consideră că situaţia juridică conflictuală invocată de prim-ministru, în cererea sa, vizează, în esenţă, raporturi constituţionale de control parlamentar dintre Parlament, pe de o parte şi Guvern, pe de altă parte.

Această situaţie juridică conflictuală s-a născut din aplicarea în mod direct şi defectuos a textului constituţional de la art. 113 alin. 2. În consecinţă, această situaţia juridică conflictuală nu urmează a se naşte în viitor printr-o eventuală adoptare a moţiunii de cenzură de către o eventuală majoritate parlamentară, ci s-a născut deja prin declanşarea de către forul legislativ a controlului parlamentar prin moţiune de cenzură asupra Guvernului, ca urmare a depunerii şi a comunicării acesteia cu încălcarea prevederilor constituţionale. În opinia noastră, considerăm că există o distincţie clară între situaţiile juridice conflictuale a căror naştere rezidă în mod direct în textul Constituţiei şi neconstituţionalitatea unui act juridic adoptat de Parlament. Astfel, pentru a evita finalizarea sau pentru a îndepărta efectele unor situaţii juridice conflictuale de rang constituţional între autorităţile publice, născute din aplicarea în mod direct a textelor constituţionale, care, prin natura lor, au condus sau pot conduce la blocaje instituţionale ca urmare a îndeplinirii sau neîndeplinirii cu încălcarea Constituţiei a competenţelor proprii, Legea fundamentală a prevăzut pentru Curtea Constituţională atribuţia expresă de a soluţiona conflicte juridice de natură constituţională, în temeiul art. 146 lit. e din Constituţie. Atunci când Curtea Constituţională constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională aceasta este chemată să stabilească şi soluţia de urmat pentru părţile aflate în conflict, totodată ordonând pentru viitor (ca urmare a caracterului general obligatoriu al considerentelor din deciziile Curţii) comportamentul loial faţă de normele constituţionale din partea autorităţii publice care a generat conflictul juridic de natură constituţională. În schimb, pentru a evita intrarea în vigoare sau, odată intrate în vigoare, pentru a elimina din ordinea juridică actele juridice neconstituţionale ale Parlamentului (legi, hotărâri, regulamente), Constituţia României şi Legea nr.47/1992 au prevăzut pentru Curtea Constituţională atribuţiile exprese de a soluţiona sesizările de neconstituţionalitate în temeiul art. 146 lit. a), b), c) şi d), respectiv art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, raportat la art. 146 lit. (l) din Constituţie.

Având în vedere cele expuse mai sus, considerăm că există un conflict în sensul art. 146 lit. e) din Constituţie, astfel:

– În primul rând, pentru că Parlamentul României, prin preşedinţii celor două Camere, a considerat depusă în mod valid în data de 3 septembrie 2021 moţiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!”.

– În al doilea rând, pentru că Parlamentul României, prin Preşedintele Camerei Deputaţilor, a comunicat Guvernului României o moţiune de cenzură cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 113 alin. (2) teza a doua din Constituţie.

Aceste fapte se constituie într-o conduită neconstituţională, deopotrivă neloială şi abuzivă, faţă de autoritatea executivă şi a generat o situaţie conflictuală a cărei origine rezultă chiar din textul constituţional. De asemenea, conflictul juridic de natură constituţională invocat de autorul sesizării s-a născut deja şi este în curs de desfăşurare. Situaţia juridică conflictuală a fost generată de modul neconstituţional în care Parlamentul a înţeles să declanşeze controlul parlamentar prin moţiune de cenzură cu consecinţe grave asupra bunei desfăşurări a activităţii Guvernului în planul politicii interne şi externe a ţării, respectiv a bunei funcţionări a administraţiei publice.

Într-un stat de drept în care principiul separaţiei puterilor în stat este respectat, controlul parlamentar prin moţiune de cenzură angajează un raport juridic între Parlament (puterea legislativă) şi Guvern (puterea executivă), control care trebuie însă subsumat principiului conformităţii derulării procedurilor parlamentare cu Legea fundamentală. În continuare, în susţinerea opiniei noastre conform căreia cererea formulată de prim-ministrul României este admisibilă, vom arăta că situaţia juridică conflictuală supusă judecăţii Curţii Constituţionale are un caracter juridic de natură constituţională. În primul rând, situaţia juridică conflictuală are un caracter juridic întrucât vizează aspectele procedurale de rang constituţional privind iniţierea, depunerea şi comunicarea moţiunii de cenzură.

Astfel, în derularea procedurilor prevăzute de art. 113 din Constituţie, Parlamentul prin reprezentanţii săi a adoptat o conduită neconstituţională, care nesocoteşte condiţiile de validitate necesar a fi întrunite pentru iniţierea, depunerea şi comunicarea unei moţiuni de cenzură, ceea ce are ca efect vicierea etapelor ulterioare ale procedurii moţiunii de cenzură: prezentarea, dezbaterea şi, eventual, adoptarea respectivei moţiuni de cenzură. În al doilea rând, situaţia juridică litigioasă are natură constituţională având în vedere că instituţia constituţională a moţiunii de cenzură ţine de domeniul dreptului constituţional şi reprezintă un instrument constituţional de realizare a controlului parlamentar asupra activităţii Guvernului, iar prezenta cerere vizează interpretarea de către Curtea Constituţională a dispoziţiilor art. 113 alin. (2) din Constituţie prin raportare la actele şi faptele realizate de Parlamentul României în cadrul controlului parlamentar, care, dacă se constată a fi contrare normelor constituţionale, generează un blocaj constituţional din perspectiva deplinei şi bunei desfăşurări a activităţii Guvernului.

Prin raportare la rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei şi în considerarea atribuţiei sale constituţionale de a soluţiona conflicte juridice de natură constituţională între autorităţile statului, exclusiv cu privire la procedura controlului parlamentar prin moţiune de cenzură, învederăm instanţei de contencios constituţional că singura soluţie constituţională pentru Guvernul în funcţie de a înlătura consecinţelor juridice ale unei moţiuni de cenzură iniţiate, depuse şi comunicate cu încălcarea Constituţiei este admiterea unei cereri privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională. Considerăm că cererea formulată de prim-ministrul României este admisibilă întrucât acesta este singurul remediu constituţional pentru salvgardarea principiului supremaţiei Constituţiei înainte de adoptarea de către Parlament a actului juridic prin care se retrage încrederea în Guvern.

În deplin acord cu argumentele invocate de prim-ministru în sesizarea adresată Curţii Constituţionale, considerăm că un guvern în funcţie poate învesti în temeiul dispoziţiilor art. 147 lit. l din Constituţie coroborat cu art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 instanţa de contencios constituţional cu verificarea unei situaţii juridice conflictuale de rang constituţional atunci când aceasta se fundamentează pe nerespectarea de către Parlament a prevederilor constituţionale care reglementează etapele procedurii moţiunii de cenzură, aşa cum sunt prevăzute în Legea fundamentală: iniţierea, depunerea, comunicarea, prezentarea, dezbaterea şi adoptarea unei moţiuni de cenzură (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 533/2017, publicată în M. Of. al României nr. 592 din 24 iulie 2017). Jurisprudenţa Curţii Constituţionale precitată recunoaşte că o moţiune adoptată de Parlament poate fi contestată la Curtea Constituţională. Însă, aceasta ar fi exclusiv o sesizare ex post, după adoptarea actului juridic care consemnează voinţa majorităţii absolute a parlamentarilor de a retrage încrederea în Guvern, deci după producerea efectelor juridice privind demiterea Guvernului. Totodată, această sesizare ex post poate fi realizată numai de alte subiecte de sezină, altele decât prim-ministrul în calitate de şef al Guvernului.

În consecinţă, dacă am accepta ca posibil doar un eventual control ex post pentru verificarea comportamentului neconstituţional al Parlamentului cu privire la modul în care şi-a realizat competenţa privind iniţierea, depunerea, prezentarea, dezbaterea şi adoptarea unei moţiuni de cenzură, am accepta practic posibilitatea ca Parlamentul să iniţieze, să comunice, să dezbată şi să adopte cu încălcarea prevederilor constituţionale o moţiune de cenzură, fără ca Guvernul să poată să se apere împotriva comportamentului neconstituţional al Parlamentului nici înainte, nici după adoptarea moţiunii de cenzură, aspect care afectează atât principiul supremaţiei Constituţiei, cât şi rolul Curţii Constituţionale de a garanta supremaţia Constituţiei, precum şi principiul loialităţii constituţionale în realizarea competenţelor şi în raporturile dintre autorităţile constituţionale. Argumentele de mai sus sunt formulate inclusiv prin luarea în considerare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1525/2010 publicată în M. Of. al României nr. 818 din 7 decembrie 2010. În opinia Curţii, „depunerea moţiunii de cenzură are semnificaţia declanşării controlului parlamentar asupra activităţii Guvernului şi mutatis mutandis constituie un act irevocabil în sensul iniţierii acestui control; este o armă pusă îndeobşte la îndemâna opoziţiei parlamentare şi nu în ultimul rând este o formă de exprimare a opoziţiei faţă de măsurile adoptate de Guvern. În consecinţă, împiedicarea prezentării şi refuzul de a dezbate o moţiune de cenzură deja depusă sunt contrare Constituţiei, întrucât acest lucru ar echivala cu eliminarea posibilităţii opoziţiei parlamentare de a cenzura şi controla deciziile guvernamentale de angajare a răspunderii”.

Fără a contesta validitatea argumentelor Curţii Constituţionale din Decizia precitată, formulate cu privire la o situaţie de fapt complet diferită de cea care a condus la formularea prezentei cereri, învederăm faptul că, în cazul dedus judecăţii Curţii acum, premisa esenţială care face imposibilă prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură este însăşi neconstituţionalitatea derulării etapelor procedurale stabilite direct în textul Constituţiei, prin raportare la condiţiile privind iniţierea, depunerea şi comunicarea moţiunii de cenzură.

Din acest motiv, considerăm că instanţa de contencios constituţional a fost sesizată cu o nouă situaţie juridică conflictuală de rang constituţional, asupra căreia nu a mai avut ocazia să se pronunţe în trecut. Considerăm că într-un stat de drept nu s-ar putea accepta ca o moţiune de cenzură care este iniţiată, depusă şi comunicată neconstituţional să devină în mod inevitabil şi un act irevocabil, care nu se poate finaliza decât cu supunerea acestuia spre dezbatere şi aprobare în Plenul reunit al celor două Camere. Ar însemna să se admită că o încălcare a Constituţiei ar putea să producă efecte juridice, deşi producerea de efecte juridice ar fi putut fi oprită prin admisibilitatea unei acţiuni în faţa Curţii Constituţionale.

Fie şi din acest motiv, decizia Birourilor permanente reunite din data de 9 septembrie 2021 (ulterior formulării cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională) prin care s-a hotărât amânarea dezbaterilor şi a votului asupra moţiunii de cenzură până când Curtea Constituţională se va pronunţa asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională formulat de prim-ministrul României reprezintă un gest de normalitate instituţională, care dă sens principiului cooperării loiale între autorităţile publice, consacrat de art. 1 alin. 3 din Constituţie.

În concluzie, fără a îngrădi cu nimic dreptul parlamentarilor de a iniţia şi depune moţiuni de cenzură împotriva Guvernului în conformitate cu propriile opţiuni politice, considerăm că o moţiune de cenzură iniţiată, depusă şi comunicată cu încălcarea prevederilor constituţionale nu poate să îşi continue în mod obligatoriu parcursul parlamentar, cu riscul de a fi dezbătută şi adoptată şi, pe cale de consecinţă, de a determina atât un blocaj al activităţii Guvernului, cât şi de a stabiliza în ordinea juridică efectele unui act născut neconstituţional.

O moţiune de cenzură iniţiată, depusă şi comunicată cu încălcarea Constituţiei nu se poate constitui prin voinţa politică ulterioară a majorităţii parlamentare într-un act al Parlamentului producător de efecte juridice în raporturile constituţionale cu Guvernul. Această sitaţie juridică conflictuală de rang constituţional ar afecta însuşi principiul separaţiei puterilor în stat, colaborarea loială dintre Parlament şi Guvern, având ca efect afectarea gravă a activităţii Guvernului, ca parte a autorităţii executive.

IV. Argumente cu privire la existenţa conflictului juridic de natură constituţională

1. Cu privire la controlul parlamentar prin moţiune de cenzură

Moţiunea de cenzură este o instituţie constituţională prin care se realizează controlul parlamentar asupra activităţii Guvernului. În sistemul nostru constituţional, Guvernul, parte a autorităţii executive, răspunde politic solidar doar în faţa Parlamentului, aceasta fiind o trăsătură specifică sistemelor de guvernare parlamentare. Totodată, răspunderea politică colectivă a Guvernului faţă de Parlament nu instituie o subordonare ierarhică între Parlament şi Guvern, ci, din contră, dă sens principiului separaţiei şi controlului între puterile statului.

Controlul parlamentar asupra activităţii Guvernului este mult mai larg decât controlul parlamentar prin moţiune de cenzură. Astfel, controlul parlamentar se poate realiza şi prin informări, întrebări, interpelări, moţiuni simple. Însă, forma cea mai gravă a controlului parlamentar este reprezentată de controlul parlamentar urmat de sancţiune, anume controlul parlamentar prin moţiunea de cenzură.

Sub aspectul soluţionării cererii formulate de prim-ministru, ceea ce este esenţial prin raportare la instituţia moţiunii de cenzură nu este calificarea acesteia doar ca o formă a controlului parlamentar din perspectiva raporturilor de putere dintre executiv şi legislativ în cadrul unei democraţii constituţionale, ci şi calificarea acesteia ca instituţie juridică de rang constituţional din perspectiva efectelor juridice de rang constituţional pe care le generează de la momentul declanşării procedurii până la momentul finalizării acesteia prin votul majorităţii parlamentare.

Nu este întâmplător faptul că în doctrină, imediat după adoptarea Constituţiei din 1991, s-a precizat că „Moţiunea de cenzură este simetric opusă votului de încredere, întrucât prin adoptarea ei Parlamentul retrage încrederea acordată Guvernului la învestitură. Prin adoptarea moţiunii de cenzură, mandatul de încredere acordat de Parlament încetează, iar Guvernul (…) este demis” (M. Constantinescu, I. Deleanu, A. Iorgovan, I. Muraru, F. Vasilescu, I. Vida, Constituţia României comentată şi adnotată, Ed. R. A. Monitorul Oficial, Bucureşti, p.249)

Aşadar, pentru a califica judicios natura juridică a instituţiei constituţionale a moţiunii de cenzură trebuie să avem în vedere raporturile constituţionale dintre Parlament şi Guvern.

Din aceste raporturi constituţionale rezultă faptul că sancţiunea cea mai severă care intervine în cazul răspunderii politice solidare a Guvernului în faţa Parlamentului este retragerea încrederii de către Parlament, consecinţa juridică imediată a sancţiunii retragerii încrederii fiind demiterea Guvernului. Pentru a putea ajunge la sancţiunea retragerii încrederii în Guvern, legiuitorul constituant a stabilit procedura constituţională a moţiunii de cenzură, procedură care trebuie respectată în integralitate.
Motivele pentru care legiuitorul constituant a stabilit direct în textul constituţional etapele procedurii moţiunii de cenzură reflectă necesitatea de a garanta principiul stabilităţii guvernamentale, principiu care se subsumează principiului colaborării loiale între autorităţile publice.

Astfel, etapele constituţionale ale procedurii moţiunii de cenzură nu pot fi calificate drept simple acte premergătoare ale dezbaterii şi votării moţiunii de cenzură. Ele nu sunt doar proceduri administrative necontencioase, prevăzute de legiuitor pentru naşterea validă a unui act juridic (hotărârea Parlamentului pentru retragerea încrederii Guvernului), proceduri a căror legalitate poate fi verificată doar împreună şi ulterior naşterii actul juridic final.

În realitate, etapele de rang constituţional ale procedurii moţiunii de cenzură sunt garanţii ale principiului stabilităţii guvernamentale şi ale bunei funcţionări a statului. Prin aceste etape ale procedurii moţiunii de cenzură legiuitorul constituant s-a asigurat că membrii parlamentului nu pot să iniţieze oricând şi oricum moţiuni de cenzură în scop şicanatoriu, doar cu scopul de a pune presiune pe Guvern, pe primul-ministru sau pe membrii Guvernului în vederea adoptării unei anumite conduite, a renunţării la o anumită conduită sau chiar a blocării activităţii Guvernului. În acest sens, trebuie citite şi înţelese condiţiile de validitate de rang constituţional ale procedurii moţiunii de cenzură: (i) numărul minim de o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, (ii) comunicarea moţiunii de cenzură către Guvern la data depunerii, (iii) prezentarea moţiunii de cenzură depuse şi comunicate Guvernului în şedinţa comună a celor două Camere, (iv) dezbaterea moţiunii de cenzură după 3 zile de la data prezentării, (v) majoritatea absolută necesară pentru a adopta moţiunea de cenzură şi, nu în ultimul rând, (vi) interdicţia pentru parlamentarii care au iniţiat o moţiune de cenzură respinsă de a mai iniţia încă o moţiune de cenzură în aceeaşi sesiune, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea.

Autorul sesizării nu invocă în cererea adresată Curţii Constituţionale neregularităţi care vizează aspectele extrinseci de neconstituţionalitate ale unei posibile hotărâri de retragere a încrederii în Guvern sau aspecte care ţin de nerespectarea procedurilor parlamentare stabilite prin Regulamentul activităţilor comune ale celor două Camere. Însă, în esenţă, invocă faptul că, în raporturile constituţionale dintre Parlament şi Guvern cu privire la controlul parlamentar prin moţiunea de cenzură, condiţiile de validitate prevăzute în mod expres de Constituţie cu privire la iniţierea, depunerea şi comunicarea moţiunii de cenzură nu au fost îndeplinite, aspect care nu poate fi acoperit/corectat/reglat prin derularea obligatorie a celorlalte etape ale procedurii moţiunii de cenzură. Ca atare, în cadrul acestei sesizări nu ne aflăm nici în situaţia de fapt şi de drept avută în vedere de către Curtea Constituţională în Decizia nr. 1525/2010, nici în situaţia de fapt şi de drept avută în vedere de Curtea Constituţională în Decizia nr. 609/2020.

Curtea Constituţională însăşi realizează o distincţie logică şi necesară între etapele procedurale ale instituţiei moţiunii de cenzură „între depunerea moţiunii de cenzură, pe de o parte, şi prezentarea/ dezbaterea/ votarea acesteia, pe de altă parte. Astfel cum s-a arătat, pentru depunerea moţiunii de cenzură cele două Camere trebuie să fie în sesiune ordinară sau extraordinară, însă pentru prezentarea/ dezbaterea/ votarea acesteia cele două Camere trebuie să lucreze în şedinţă comună. Dacă primul aspect (depunerea moţiunii de cenzură) ţine de voinţa politică a deputaţilor/ senatorilor, care trebuie să ţină seama de o precondiţie procedurală pentru depunerea moţiunii de cenzură, cel de-al doilea aspect (prezentarea / dezbaterea / votarea moţiunii de cenzură) ţine de procedura pe care Parlamentul trebuie să o urmeze odată ce moţiunea de cenzură a fost depusă” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 609/2020).

Având în vedere cererea formulată de prim-ministrul României, argumentele enunţate mai sus şi considerentele Curţii Constituţionale din Decizia nr. 609/2020 rezultă că premisa conflictului juridic de natură constituţională este realizarea de către Parlament cu încălcarea Constituţiei a primelor două etape constituţionale: depunerea moţiunii şi comunicarea moţiunii. Fără a nega considerentele Curţii Constituţionale care arată că moţiunea de cenzură nu poate să fie împiedicată de la a fi prezentată şi/sau de la a fi dezbătută, considerăm că premisa obligativităţii continuării procedurii aşa cum a fost gândită de Curtea Constituţională nu putea fi decât aceea că etapele constituţionale anterioare ale depunerii şi comunicării moţiunii de cenzură s-au derulat în conformitate cu prevederile constituţionale, în sensul urmărit de legiuitorul constituant.

Însă, dacă aceste două etape procedurale sunt realizate de Parlament cu încălcarea prevederilor constituţionale, mai putem argumenta că celelalte etape ale procedurii constituţionale privind moţiunea de cenzură trebuie să fie continuate în mod obligatoriu? Dacă răspunsul la această întrebare ar fi unul pozitiv, atunci am accepta faptul că o procedură de control parlamentar iniţiată cu încălcarea Constituţiei ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a obligaţiilor constituţionale de către Parlament ar putea să producă efecte juridice prin obligarea Parlamentului la continuarea acesteia, aspect care nu poate fi acceptat într-un stat de drept care garantează supremaţia Constituţiei.

Nu în ultimul rând, raportat la necesitatea de a asigura stabilitatea guvernamentală în detrimentul unor reacţii politice conjuncturale, precizăm că moţiunea de cenzură depusă în data de 3 septembrie apare ca fiind semnată inter alia de anumiţi membri ai partidului politic parlamentar USR, care, la data semnării, încă deţineau calitatea de membri ai Guvernului (ne referim aici la domnii miniştri Cătălin Drulă, Cristian Ghinea, Claudiu Iulius Gavril Năsui şi Ciprian-Sergiu Teleman, respectiv domnul viceprim-ministru Dan Ilie Barna).

Raportat la controlul parlamentar prin moţiune de cenzură, trebuie avut în vedere şi principiul loialităţii şi solidarităţii instituţionale, care rezultă din litera şi spiritul art. 109 alin. (1) teza a doua şi care impune membrilor Guvernului să se manifeste în spiritul afinităţii faţă de activitatea Guvernului atâta vreme cât aceştia sunt membri ai Guvernului. Astfel, în succesiunea logică miniştrii respectivi au opţiunea ca mai întâi să demisioneze, iar abia după pierderea calităţii de membri ai Guvernului să participe la iniţierea unei moţiuni de cenzură.

Din punct de vedere al interpretării logice a prevederilor constituţionale menţionate mai sus, nu este admisibilă o eventuală lipsă de loialitate şi solidaritate a unor membri ai Parlamentului care sunt în acelaşi timp şi membri ai Guvernului, în ceea ce priveşte eventuala iniţiativă sau participarea la votarea unei moţiuni simple împotriva unui ministru, coleg de cabinet, respectiv a unei moţiuni de cenzură împotriva cabinetului însuşi, deoarece în acest mod s-ar fractura logica prevederilor art. 109 alin. (1) teza a doua, coroborat cu art. 113 alin. (2) şi cu art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie.

Mai mult, o asemenea conduită ar produce inevitabil o încălcare a întregii construcţii constituţionale a organizării şi funcţionării puterii executive reprezentate de Guvern în cele expuse în prezenta cerere, precum şi o încălcare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

2. Cu privire la primul argument formulat în cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională Raportat la conţinutul cererii de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională, Guvernul României îşi însuşeşte argumentele expuse cu privire la neîndeplinirea de către moţiunea de cenzură a condiţiei de validitate de rang constituţional a numărului minim de o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor. Astfel, conform art. 113 alin. 2 din Constituţie, iniţierea moţiunii de cenzură se face de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi al senatorilor. Iniţierea unei moţiuni de cenzură presupune o manifestare de voinţă expresă, individuală, unilaterală şi neechivocă din partea parlamentarului, senator sau deputat, de a demara procedura controlului parlamentar prin moţiune de cenzură. Această manifestare de voinţă expresă, individuală şi unilaterală nu se poate exprima decât în forma cerută de lege (lato sensu), respectiv de regulamentele parlamentare.

Ca act juridic al Parlamentului, manifestarea de voinţă a unui parlamentar de a iniţia o moţiune de cenzură trebuie să fie neviciată şi exprimată în forma prevăzută de lege la momentul depunerii moţiunii de cenzură. Exprimarea manifestării de voinţă individuale în forma prevăzută de lege atestă că moţiunea de cenzură este însuşită de persoana semnatară, iar aceasta îşi poate asuma răspunderea pentru conţinutul documentului prin intermediul unei semnături valide, respectiv poate să decline răspunderea pentru conţinutul documentului în cazul unei semnături nevalide. Totodată, semnătura atestă că documentul semnat – în conţinutul lui – nu mai poate fi modificat ulterior semnării sale. Recent, ca urmare a pandemiei de COVID-19, regulamentele parlamentare au prevăzut posibilitatea exercitării dreptului de iniţiativă parlamentară prin mijloace electronice, atestate însă doar pe baza semnăturii electronice. Aşadar, în prezent, potrivit Regulamentelor parlamentare, actele circumscrise dreptului la iniţiativă parlamentară pot fi depuse fie sub semnătură în original, fie prin mijloace electronice, atestate prin semnătura electronică (a se vedea în acest sens art. 95 alin. 5 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Senatului).

Mai mult, în ceea ce priveşte comunicarea şi înregistrarea la distanţă a actelor care emană din sau care privesc activitatea deputaţilor şi senatorilor, procedurile parlamentare prevăzute de regulamentele fiecărei Camere cuprind remedii particulare în acest sens, respectiv transmiterea ordinii de zi pe suport electronic, votul şi dezbaterea prin mijloace electronice etc. Însă, este important de menţionat sub acest aspect că regula în materie o constituie îndeplinirea demersurilor într-o formă care să ateste fără echivoc manifestarea de voinţă a parlamentarului ori a organelor sale de conducere sau de lucru, iar aceasta este fie forma scrisă, fie una electronică, cu posibilitatea atestării. Prin urmare, procedurile parlamentare susceptibile de exercitare în formă electronică sunt reglementate în mod excepţional, excepţia fiind de strictă interpretare şi aplicare.

Ca atare, având în vedere că în cuprinsul secţiunii dedicate regimului juridic al moţiunii de cenzură din Regulamentul activităţilor comune ale celor două Camere nu se regăsesc menţiuni privitoare la posibilitatea asumării demersului şi în alte forme decât semnătura olografă originală, apreciem că manifestarea de voinţă trebuie să fie exprimată exclusiv în această modalitate. Inclusiv practica judiciară a arătat că o copie a semnăturii echivalează cu nemanifestarea voinţei juridice. Această copie nu poate produce efecte juridice, astfel că, demersul nu poate fi considerat conform din punct de vedere al condiţiilor de formă (a se vedea Decizia nr. 2050 din data de 31 mai 2017, pronunţată de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

De asemenea, referitor la forma moţiunii de cenzură comunicată Guvernului în data de 7 septembrie a.c., se poate constata că cele 34 de semnături (11 ale parlamentarilor AUR şi 24 ale parlamentarilor USR)- care au fost transmise în original la data de 6 septembrie 2021 Preşedintelui Camerei Deputaţilor şi comunicate de acesta Guvernului pe 7 septembrie 2021 – împreună cu moţiunea şi semnăturile iniţiale depuse la 3 septembrie 2021 nu întruneau la momentul depunerii moţiunii nici măcar condiţiile legale pentru a fi calificate drept semnături electronice/digitale. Însă, chiar şi în ipoteza în care moţiunea ar fi fost asumată de o parte din parlamentari prin semnătură electronică, semnătura electronică nu ar fi putut produce efecte cât timp moţiunea de cenzură (înscrisul asumat) a fost depusă în mod fizic. Aceasta întrucât semnătura electronică poate fi încorporată doar unui înscris în formă electronică, destinat a fi citit prin intermediul unui program, nefiind posibilă încorporarea unei semnături electronice unui alt înscris decât cel electronic (a se vedea în acest sens Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 6 din 16 februarie 2015).

În consecinţă, în condiţiile prevederilor art. 104 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, potrivit cărora dispoziţiile acestuia se completează cu prevederile aplicabile din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi Senatului, rezultă că atestarea manifestării de voinţă a unui parlamentar semnatar că doreşte să iniţieze şi să îşi însuşească conţinutul unei moţiuni de cenzură se realizează fie prin depunerea semnăturii acestuia în original, fie electronic, prin semnătură electronică, dar exclusiv la momentul depunerii acesteia. Orice altă modalitate de exprimare a manifestării de voinţă a unui parlamentar – fax, scanare, fotocopiere -, nefiind realizată în forma prevăzută de regulamentele parlamentare, nu poate fi considerată ca fiind făcută în forma cerută de lege.

Pentru a întări aceste argumente, facem trimitere şi la prevederile Legii nr. 189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care, la art. 6 reglementează înregistrarea propunerii legislative. În cuprinsul prevederii legale anterior menţionate, legiuitorul a stabilit că propunerea legislativă care face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor trebuie să fie însoţită de expunerea de motive şi de originalele listelor de susţinători, iar ulterior, Camera Parlamentului la care a fost înregistrată iniţiativa legislativă a cetăţenilor va trimite originalele listelor de susţinători la Curtea Constituţională, păstrându-şi o copie a acestora.

Or, în condiţiile în care pentru iniţierea unor iniţiative legislative de către cetăţeni sau de către parlamentari, legea şi regulamentele Camerelor prevăd ca semnăturile să fie date în mod valid, fie în original olograf, fie prin semnătură electronică, este de neacceptat ca în condiţiile depunerii unei moţiuni de cenzură, act cu profunde implicaţii politice, instituţionale şi juridice, semnarea respectivei moţiuni să se facă în mod nevalid, afectând condiţia de validitate de rang constituţional a numărului minim de parlamentari necesar pentru iniţierea moţiunii de cenzură. Nu în ultimul rând, considerăm că etapa iniţierii unei moţiuni de cenzură este una cu executare dintr-o dată, la momentul depunerii, iar nu cu executare succesivă, care să implice ori să permită complinirea condiţiei de validitate a unui asemenea act juridic prin completarea numărului de semnături sau înlocuirea semnăturilor după data/momentul depunerii moţiunii de cenzură.

Luând în considerare cele expuse mai sus, rezultă că textul moţiunii de cenzură face corp comun cu listele de semnături care atestă manifestarea de voinţă expresă, individuală şi unilaterală de însuşire a respectivului text. Îndeplinirea condiţiei de validitate cu privire la numărul minim de parlamentari necesar pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură nu se poate stabili decât prin raportare la momentul depunerii moţiunii, iar nu prin raportare la un moment ulterior, nedefinit în timp. O astfel de interpretare se justifică prin raţiunea însăşi a normei constituţionale. Dacă am accepta că o moţiune de cenzură se poate depune cu încălcarea condiţiei numărului minim de semnături sau a validităţii acestora, ar însemna că raţiunea pentru care a fost instituită această condiţie de rang constituţional nu îşi mai găseşte aplicarea.

Astfel, dacă acceptăm posibilitatea depunerii unei moţiuni de cenzură cu mai puţine semnături decât cele necesare sau cu semnături nevalide în speranţa că vor fi completate ulterior, ar însemna să acceptăm o fraudă la Constituţie şi o golire de conţinut a prevederilor art. 113 alin. 2 teza întâi, care ar putea conduce la iniţierea unor moţiuni de cenzură şicanatorii, utilizate doar cu scopul de a pune presiune pe Guvern, pe primul-ministru sau pe membrii Guvernului în vederea adoptării unei anumite conduite ori a renunţării la o anumită conduită. Acceptarea ideii că semnăturile nevalide de la data depunerii moţiunii pot fi acoperite la o dată ulterioară prin asumarea acestora sau, şi mai grav, prin trimiterea lor în forma validă, ar constitui o atitudine neloială a Parlamentului faţă de Guvern în sensul că afectează principiul colaborării loiale dintre autorităţile statului prin raportare la principiul asigurării stabilităţii guvernamentale. Viciul de procedură ar fi atât de grav încât etapele procedurale ulterioare (prezentarea, dezbaterea şi votarea nu ar putea să aibă loc).

În consecinţă, prin raportare la argumentele enunţate mai sus, considerăm că instanţa de contencios constituţional ar trebui să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte şi Guvern, pe de altă parte, rezultat din faptul că procedura de control parlamentar prin moţiune de cenzură a fost iniţiată cu încălcarea prevederilor art. 113 alin. 2 teza întâi din Constituţie, prin depunerea în data de 3 septembrie 2021 la cele două Camere a unei moţiuni de cenzură care nu îndeplinea condiţia constituţională a numărului minim de parlamentari necesar pentru a fi iniţiată. Acest aspect rezultă din faptul că 34 de semnături dintr-un total de 127 (117 fiind numărul minim necesar pentru iniţierea moţiunii de cenzură) nu respectau condiţiile de validitate pentru a atesta voinţa individuală, neechivocă şi unilaterală a parlamentarilor respectivi de a-şi asuma în data de 3 septembrie 2021 textul respectivei moţiuni, precum şi intenţia de a depune respectiva moţiune la data respectivă.

3. Cu privire la al doilea argument formulat în cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională Guvernul României îşi însuşeşte argumentele enunţate de prim-ministru în cererea de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională, în sensul că iniţierea şi depunerea unei moţiuni de cenzură presupun în mod obligatoriu atât verificarea îndeplinirii condiţiei constituţionale a numărului minim de iniţiatori, cât şi verificarea corolarului logic al acesteia, anume respectarea condiţiei de validitate a semnăturilor acordate în vederea iniţierii moţiunii de cenzură. Această competenţă nu este atribuită în mod expres de Constituţie sau de Regulamentul activităţilor comune ale celor două Camere niciunei structuri parlamentare, fie de conducere, fie de lucru. În schimb, Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prevede în art. 94 alin. 1 că moţiunea de cenzură iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către Preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă.

De asemenea, conform art. 15 alin. 1 lit. c din acelaşi Regulament, birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se întrunesc în şedinţă comună, la convocarea preşedinţilor acestora, pentru pregătirea şi asigurarea desfăşurării în bune condiţii a lucrărilor şedinţelor comune. Din interpretarea sistematică a acestor prevederi rezultă că verificarea condiţiilor de validitate atât cu privire la numărul minim de parlamentari, cât şi a semnăturilor acestora pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură nu se poate realiza decât de către birourile permanente ale celor două Camere, în scopul pregătirii şi asigurării desfăşurării în bune condiţii a lucrărilor şedinţelor comune.

În acest sens se exprimă şi doctrina de specialitate. Astfel, se arată că „Textul moţiunii însoţit de lista iniţiatorilor este transmis Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. O condiţie prealabilă a prezentării moţiunii în şedinţa comună a celor două Birouri permanente este verificarea de către acestea a listei iniţiatorilor, pentru a se constata veridicitatea semnăturilor, apartenenţa politică a semnatarilor şi, îndeosebi, întrunirea numărului de parlamentari semnatari prevăzuţi în Constituţie şi în Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru ca introducerea moţiunii de cenzură să fie valabilă. Cerinţa întrunirii numărului legal de semnături de susţinere a depunerii moţiunii de cenzură este o condiţie de fond a promovării sale. Nerespectarea acestei condiţii de către iniţiatorii moţiunii de cenzură duce la invalidarea acestui demers parlamentar.

Dacă numărul deputaţilor şi senatorilor semnatari este insuficient pentru depunerea moţiunii de cenzură, Birourile permanente vor constata această iregularitate procedurală hotărând, de la sine, inadmisibilitatea acesteia şi întreruperea procedurii ca atare” (Cristian Ionescu, Corina Adriana Dumitrescu, Constituţia României. Comentarii şi explicaţii, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2017, p. 1.183). Mai mult, tot în doctrina de specialitate se arată că „Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor. Este o condiţie de validitate. În cazul în care moţiunea nu a fost iniţiată de un număr de parlamentari care să satisfacă această cerinţă, ea nu poate, în mod legal, să fie luată în discuţie şi nici, bineînţeles, supusă votului. Este o cerinţă de natură să prevină iniţierea de moţiuni nereprezentative, făcute în scop şicanator, numai din dorinţa de a destabiliza încrederea în Guvern şi sprijinul de care se bucură ca urmare a acestei încrederi” (M. Constantinescu, I. Deleanu, A. Iorgovan, I. Muraru, F. Vasilescu, I. Vida, Constituţia României comentată şi adnotată, Ed. R. A. Monitorul Oficial, Bucureşti, p. 250).

Or, raportat la speţa dedusă judecăţii Curţii Constituţionale, această verificare nu a avut niciodată loc cu privire la cele 124 de semnături depuse în data de 3 septembrie 2021 şi nici cu privire la cele 34 de semnături depuse în data de 6 septembrie 2021, care vizau tot moţiunea de cenzură depusă în 3 septembrie 2021. Toate aceste semnături, împreună cu moţiunea de cenzură au fost comunicate in corpore Guvernului de către Preşedintele Camerei Deputaţilor în data de 7 septembrie 2021. Mai mult, deşi verificarea condiţiilor de validitate pentru iniţierea moţiunii de cenzură nu s-au realizat la momentul depunerii moţiunii de către structurile parlamentare cu atribuţii în acest sens, conform Regulamentului activităţilor comune ale celor două Camere, ulterior, depunerii cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională formulat de prim-ministru, moţiunea de cenzură depusă în 3 septembrie a.c., comunicată în 7 septembrie a.c., a fost citită în Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului în data de 9 septembrie a.c.

În consecinţă, prin raportare la argumentele enunţate mai sus, considerăm că instanţa de contencios constituţional ar trebui să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte şi Guvern, pe de altă parte, rezultat din faptul că Parlamentul României nu a verificat la momentul depunerii moţiunii de cenzură condiţiile de validitate pentru iniţierea respectivei moţiuni (veridicitatea semnăturilor, apartenenţa politică a semnatarilor şi, îndeosebi, întrunirea numărului de parlamentari semnatari prevăzuţi în Constituţie), însă a continuat procedura constituţională a moţiunii de cenzură prin prezentarea acesteia în Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului în absenţa unei confirmări a validităţii moţiunii de cenzură la momentul depunerii acesteia, în data de 3 septembrie 2021. Continuarea procedurii moţiunii de cenzură în condiţiile în care nu a fost validată prin verificare condiţia constituţională a numărului minim de parlamentari necesar pentru a depune moţiunea reprezintă un comportament neloial al Parlamentului faţă de Guvern în raporturile constituţionale dintre cele două autorităţi publice, de natură să afecteze activitatea Guvernului şi să conducă chiar la demiterea acestuia.

4. Cu privire la al treilea argument formulat în cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională Guvernul României îşi însuşeşte şi cel de-al treilea argument expus de autorul cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională. Astfel, prin raportare la textul constituţional din art. 113 alin. 2 teza a doua, rezultă că moţiunea de cenzură iniţiată se comunică Guvernului României la data depunerii. Prezentarea moţiunii de cenzură depusă Birourilor permanente ale celor două Camere nu este o condiţie procedurală de rang constituţional, ci una de rang regulamentar. Ca atare, exclusiv prin raportare la textul constituţional, rezultă că o moţiune de cenzură depusă la cele două Camere ale Parlamentului se comunică Guvernului la data depunerii. Constituţia nu face nicio altă precizare. De altfel, interpretarea sistematică a art. 113 alin. 2 ne arată că respectivul articol cuprinde două teze distincte: pe de o parte cuprinde condiţia numărului minim necesar pentru a putea iniţia o moţiune de cenzură, pe de altă parte cuprinde condiţia comunicării moţiunii de cenzură Guvernului la data depunerii. Prima teză instituie o competenţă discreţionară pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură (parlamentarii aleg dacă şi când iniţiază o moţiune de cenzură în condiţiile prevăzute de ipoteza normei), iar a doua teză instituie o competenţă legată pentru Parlament prin reprezentanţii săi (în speţă Preşedintele Camerei Deputaţilor) de a comunica moţiunea de cenzură la data depunerii sale la Parlament.

Analizând amendamentele depuse în Adunarea Constituantă cu privire la proiectul de Constituţie şi motivarea Comisiei pentru redactarea proiectului de Constituţie în sensul admiterii sau respingerii amendamentelor formulate, am identificat cu privire la art. 111 din proiectul de Constituţie (care se referea la procedura moţiunii de cenzură) motivarea respingerii amendamentului nr. 798 care prevedea că „Moţiunea de cenzură se dezbate după trei zile de la data când a fost depusă în şedinţa comună a celor două Camere”. Astfel, Comisia de redactare a proiectului de Constituţia a respins acest amendament motivând, printre altele, că „Textul alineatului 2 precizează că moţiunea de cenzură se comunică Guvernului la data depunerii, adică la data înregistrării ei la Secretariatul general al Camerei Deputaţilor sau, după caz, al Senatului care o comunică Guvernului” (a se vedea Dumitru Ioncică (coord.), Geneza Constituţiei României 1991. Lucrările Adunării Constituante, Ed. R.A. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1998, p. 654).

Având în vedere toate argumentele de mai sus, precum şi scopul normei constituţionale de a asigura stabilitatea guvernamentală, considerăm că intenţia legiuitorului constituant a fost una neechivocă, în sensul comunicării imediat după înregistrarea la cele două Camere a moţiunii de cenzură, indiferent de rezultatul verificării condiţiilor de validitate privind iniţierea acesteia. Verificarea condiţiilor de validitate cu privire la iniţierea moţiunii de cenzură conform art. 113 alin. 2 teza întâi din Constituţie prezintă relevanţă pentru continuarea etapelor constituţionale ulterioare ale procedurii moţiunii de cenzură (citirea, dezbaterea şi votarea). În schimb, condiţia comunicării moţiunii de cenzură la data depunerii conform art. 113 alin. 2 teza a doua din Constituţie prezintă relevanţă din perspectiva raporturilor constituţionale dintre Parlament şi Guvern, în sensul că depunerea moţiunii de cenzură, indiferent de soarta viitoare a acesteia în cadrul forului legislativ este o situaţie de fapt care vizează funcţionarea Guvernului şi, pe cale de consecinţă, trebuie adusă la cunoştinţa Guvernului de îndată.

Or, aşa cum rezultă din situaţia de fapt, moţiunea de cenzură depusă în data de 3 septembrie 2021 a fost comunicată de Preşedintele Camerei Deputaţilor abia în data de 7 septembrie 2021, cu încălcarea prevederilor art. 113 alin. 2 teza a doua din Constituţie. De asemenea, dacă analizăm sistematic şi prevederile art. 94 alin. 1 din Regulamentul activităţilor comune ale celor două Camere, nu rezultă cu necesitate faptul că prezentarea moţiunii de cenzură trebuie să se facă în birourile permanente în aceeaşi zi în care a fost depusă în Parlament, însă comunicarea moţiunii către Parlament trebuie să se realizeze în aceeaşi zi în care moţiunea a fost depusă. Această interpretare sistematică este fundamentată şi de o logică instituţională.

Astfel, condiţia regulamentară a prezentării moţiunii de cenzură în Birourile permanente are menirea de a asigura verificarea condiţiilor de valididate pentru iniţierea moţiunii de cenzură (existenţa numărului minim de parlamentari prevăzut de Constituţie, respectiv a voinţei exprese, individuale şi unilaterale a acestora de a susţine respectiva moţiune de cenzură, prin semnătură olografă în original), având relevanţă din perspectiva activităţii interne viitoare a celor două Camere raportat la moţiunea de cenzură (stabilirea şedinţelor de plen pentru citirea şi dezbaterea moţiunii). În schimb, comunicarea moţiunii de cenzură în aceeaşi zi cu depunerea acesteia este o condiţie prevăzută atât la nivel constituţional, cât şi la nivel regulamentar pentru că vizează raporturile de putere dintre Parlament (unde s-a iniţiat o moţiune de cenzură) şi Guvern (autoritatea împotriva căreia s-a iniţiat moţiunea de cenzură).

Prin depunerea moţiunii de cenzură s-a declanşat controlul parlamentar împotriva Guvernului. Prin comunicarea moţiunii de cenzură depuse, Parlamentul atenţionează încă dintr-o fază incipientă Guvernul că există o moţiune de cenzură îndreptată împotriva sa, pentru ca acesta din urmă să-şi reconsidere comportamentul instituţional în faţa unui pericol de pierdere a mandatului.

Dacă am accepta ideea că Parlamentul poate comunica moţiunea de cenzură Guvernului oricând după depunerea acesteia, am putea ajunge la abuzuri din partea Parlamentului, inclusiv prin comunicarea moţiunii de cenzură cu o zi înainte de a se dezbate sau chiar în ziua dezbaterii. Chiar dacă am utilizat un argument de tipul reductio ad absurdum, acesta este util pentru a înţelege de ce comunicarea moţiunii de cenzură Guvernului în ziua în care aceasta a fost depusă este o condiţie constituţională care nu poate fi încălcată şi, dacă a fost încălcată, nu poate fi acoperită ulterior.

Comportamentul neconstituţional şi neloial al Parlamentului prin Preşedintele Camerei Deputaţilor nu poate fi justificat prin argumentul că Birourile permanente ale celor două Camere nu s-au putut întruni din lipsă cvorum în şedinţele convocate în datele de 3, 4, 6 şi 7 septembrie 2021. Aspectele legate de modul de funcţionare şi de organizare a celor două Camere vizează exclusiv o activitate internă, care nu reflectă raporturile constituţionale dintre Parlament şi Guvern. În schimb, comunicarea moţiunii de cenzură iniţiate şi depuse de parlamentari este o activitate de rang constituţional, care trebuie respectată în spiritul şi litera sa, ceea ce nu s-a întâmplat în speţa dedusă judecăţii Curţii Constituţionale.

Raţiunea pentru care legiuitorul constituant a instituit acest moment temporal al comunicării a fost tocmai aceea de a nu se permite complinirea lipsurilor cererii introductive. Or, în speţa dedusă judecăţii, comunicarea către Guvern a moţiunii de cenzură depuse în data de 3 septembrie a.c. peste termenul constituţional a permis iniţiatorilor înlocuirea semnăturilor neregular depuse şi completarea în acest mod a numărului minim de semnatari cerut de Legea fundamentală. Această conduită abuzivă în exercitarea unei competenţe constituţionale plasează Parlamentul în afara cadrului constituţional.

În concluzie, prin raportare la situaţia de fapt solicităm Curţii Constituţionale să constate existenţa unei situaţii juridice conflictuale de rang constituţional care s-a născut din încălcarea de către Parlament a dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a fost iniţiată şi depusă moţiunea de cenzură (nerespectarea condiţiei numărului minim de parlamentari necesar pentru a iniţia o moţiune şi lipsa verificării condiţiilor de validitate necesare pentru iniţierea moţiunii), respectiv din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care moţiunea de cenzură iniţiată şi depusă contrar Constituţiei a fost comunicată Guvernului ulterior datei depunerii.

Considerăm că depăşirea prezentului conflict juridic de natură constituţională poate fi realizată numai prin sancţionarea de către Curtea Constituţională a Parlamentului, care şi-a realizat în mod abuziv competenţa prevăzută la art. 113 alin. 2 din Constituţie. În consecinţă, solicităm Curţii Constituţionale să constate că nerespectarea prevederilor art. 113 alin. 2 din Constituţie atât sub aspectul condiţiilor de validitate pentru iniţierea moţiunii de cenzură, cât şi sub cel al obligaţiei comunicării acesteia către Guvern la data depunerii, împiedică continuarea derulării procedurii parlamentare prin trecerea la etapa dezbaterii şi votării moţiunii de cenzură depusă în data de 3 septembrie a.c. şi comunicată Guvernului în data de 7 septembrie a.c.

Cu deosebită consideraţie,

PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎŢU