17 aprilie 2021

Soluționarea crizelor luării de ostatici

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Un conflict este real în măsura în care este perceput ca fiind adevărat; acest lucru conduce la o anumită subiectivitate în ceea ce înseamna souționarea lui. Cei mai mulți dintre cei care sunt implicați în astfel de crize și situații cu luare de ostatici il percep ca fiind o tensiune, o lupta, un dezechilibru. Conflictul interpersonal implică atitudini și comportamente antagonice. În ce privește atitudinile, persoanele aflate în conflict iși cultivă antipatia reciprocă și dezvoltă stereotipuri negative unii față de alții.

Astfel de situați pot avea aspecte negative cât și pozitive, adică distructive cât și constructive. Problema reală care trebuie pusă în discuție și din punct de vedere operațional trebuie rezolvată necondiționat nu este cea a conflictului în sine, ci a modului în care poate fi canalizat și gestionat. Gestionarea și canalizarea sunt cele care transformă conflictul în pozitiv sau negativ. Efectele negative, distructive sunt bine cunoscute și ele pot face ca agresorii să refuze cooperarea și să devină ostili, brutali și foarte violenți. Lucrul cel mai important în astfel de situaîii/crize cu luare de ostatici este eliberarea victimelor/ostaticilor în deplină siguranță și securitate. Acesta este scopul primordial al misiunii de salvare și detensionare a respectivei situații… Nu cum s-a intamplat cu cateva decenii in urma cand USLA (Unitatea Speciala de Luptă Antiteroristă) a deschis focul, ucigând atât răpitorii cât și pe ostaticii lor, în cazul AUTOBUZUL de pe aeroportul din Timișoara. Deci, asa NU! Nici ca în cazul binecunoscut de la Caracal, care a facut vâlvă în România și chiar în intreaga Europaă

Lipsa de competențe, de responsabilitate, de profesionalism, de pregătire, antrenament și instruire, de pricepere și de logici de acțiune a facut ca o chestiune critică, aparent domestică și nu foarte periculoasă, să se transforme într-o dramă cu două victime, două decese.

Și aici desigur că mă refer la cazul de la Onești, în care un individ devine răpitor, agresor și în final criminal după ce sechestrează, lipsește de libertate, ia ostatici și îi ucide în mod salbatic pentru ca:

  1. nu i se satisface o cerință simplă, chiar banală, de a i se aduce un document, care ar fi rezolvat situația de criză
  2. lipsa de coordonare operativă a celor cu obligații în astfel de problematici

Desigur că lucrurile pot fi analizate din multiple unghiuri și puncte de vedere care ar implica lipsa de profesionalism a tuturor factorilor implicați în rezolvarea situației respective, lipsa unui cadru legislativ simplu, coerent, eficient, bazat pe discernamântul unei comenzi unice din punct de vedere polițienesc și chiar militar.

Se constată din ce în ce mai mult eșecul acestor structuri ale Ministerului de Interne în a proteja, apăra și chiar elibera cetățenii nevinovați aflați în mâinile unor agresori, răpitori sau teroriști. Foarte multa lume se întreaba cum de a fost posibil un asemenea deznodămînt tragic și de ce nu s-a apelat în mod rapid la un comando militar?! Desigur ca multiplele aspecte negative care rezultă în urma acestor eșecuri ale structurilor abilitate să intervină vor face analiza la sânge (asa cum ar trebui) și eliminarea din procedurile complicate și ineficiente a tuturor personajelor cu grade și funcții care evident ca nu și-au facut datoria și obligațiile de serviciu.

Se mai constată un lucru, ca de cand Poliția a fost demilitarizată și s-a trecut la grade profesionale, nu militare, această structură cu un aparat imens, greoi și ineficient nu poate gestiona treburile curente ale societăți românești sub aspectul infracționalității și violenței. Toate acestea duc la concluzia ca politica guvernamentală, indiferent de orientare, se hrănește cu victime, pentru că orice proces evolutiv, de anvergură cere la rândul lui victime. Iar victimele sunt elementele esențiale ale progresului. Și progresul, se știe prea bine, cere sacrificii

Ca o concluzie, noi toți în ansamblu, avem o parte de răspundere în ceea ce ni se întamplî (și ni se pare nedrept acest lucru) pentru că nu avem curajul să spunem în mod clar lucrurilor pe nume. Și noi toți suntem responsabili de alegerile noastre care, fără să ne dam seama, ne determină viitorul. Așadar, mai putem spune ca lipsa rațiunii naște monștri și din acest motiv trebuie să acceptăm niște consecințe grave fără regrete, fără resemnare, cu seninătate și umilință.