Publicat: 17 Septembrie, 2013 - 17:18

 

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidenţiale, 26 % dintre români l-ar vota pe liderul liberal Crin Antonescu, care-l devansează astfel cu doar două procente pe premierul Victor Ponta, care este creditat cu 24%.

Sondajul mai arată că românii și-au pierdut încrederea în direcția României și principalele lor probleme sunt locurile de muncă și problemele cu banii.

Potrivit barometrului, 67% dintre subiecți consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, 17% cred că direcția este bună, iar 16% spun că nu pot aprecia.

Principalele probleme indicate de cei chestionați sunt locurile de muncă (21%), problemele legate de venituri (17%), corupția (14%), problemele din sistemul sanitar (8%), problema câinilor vagabonzi (6%), clasa politică (5%), exploatarea de la Roșia Montană (4%).

Dacă duminică ar fi alegeri europarlamentare, PSD ar obține 38% din voturi, PNL - 22%, PDL - 16%, PP-DD - 7%, UDMR - 5%, Mișcarea Populară - 5%, Alianța D.A. (Forța Civică și PNȚCD) - 2,4%, PRM - 2,2%, iar 2,9% au indicat alte partide.

67% dintre subiecți cred că PSD și PNL ar trebui să candideze separat la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce 33% cred că ar fi mai bine ca partidele să meargă pe liste separate.

Cercetarea a fost realizată în perioada 8-15 septembrie, pe un eșantion de 1500 de persoane, la nivel național.