Publicat: 17 Ianuarie, 2013 - 09:19
Share

68% dintre participanţii la sondaj TVH 2.0 au declarat că sunt în mică măsură de acord cu introducerea unor cuvinte englezeşti în limba română, în timp ce 22% au afirmat că sunt în mare măsură de acord cu acest fenomen lingvistic. Nu au vrut sau nu au ştiut să răspundă la întrebare 10% dintre cei chestionaţi.
 
Analizând datele din punctul de vedere al palierului de studii ale repondenţilor reiese că:
- 61% dintre cei cu studii subliceale, 71% dintre absolvenţii de liceu şi 77% dintre cei care au absolvit o formă de învăţământ superior sunt în mică măsură de acord cu introducerea unor cuvinte englezeşti în limba română;
- 24% dintre absolvenţii învăţământului subliceal, 23% dintre absolvenţii de liceu şi 18% dintre posesorii unei diplome universitare se declară în mare măsură în favoarea introducerii unor cuvinte englezeşti în limba română;
- au bifat în dreptul rubricii nu ştiu/ nu răspund 15% dintre repondenţii cu instruire subliceală, 6% dintre absolvenţii de liceu şi 5% dintre absolvenţii de învăţământ superior.
Sondajul a fost realizat telefonic de Institutul Român de Studii Sociale în perioada 17-20 Decembrie 2012 pe un eşantion de 929 de persoane peste 18 ani, cu o marjă de eroare de ±3,2%.                                                                                                                                                                 ;                                                                                                                        
Specialişti ai IRSS abordează zilnic eşantioane din publicul ţintă, pe teme care nu ne lasă indiferenţi. Rezultatele, comentate de sociologi de prestigiu, contribuie la edificarea noastră despre ce şi cum ni se întâmplă, de ce şi, mai ales, cui foloseşte.                                                                         
Televiziunea TVH 2.0 face parte din proiectul "Romania 2.0", un proiect pe termen lung  care are la bază ideea de upgradare a României. TVH 2.0 se recepţionează în reţeaua UPC Digital şi pe platforma DTH Digi (RCS & RDS).

Autor: Călin Angheluţă