19 august 2022

Soprana Valentina Naforniţă şi dirijorul Daniel Jinga, invitaţi de onoare la festivalul‘’DescOperă’’, pe 17 iunie

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Unicul și cel mai așteptat festival de muzică clasică în aer liber din Republica Moldova, ‘’DescOperă’’, revine în perioada 17-19 iunie, în Rezervația Cultural-Naturală ”Orheiului Vechi”, unde iubitorii de muzică de calitate se vor putea bucura de o atmosferă de nedescris și spectacole de zile mari cu participarea mai multor artiști de operă faimoși atât din țară, cât și de peste hotare, la cea de-a a V-a ediție a festivalului.
Atmosfera rustică de la Butuceni, mâncarea tradițională, vinurile de calitate de la cei mai buni producători în combinație cu muzica clasică ascultată în sânul naturii printre stâncile Rezervației Cultural-Naturale ”Orheiului Vechi”, vor crea o atmosferă specială.
Festivalul are trei seri de spectacol, cel de deschidere, programat în seara de 17 iunie, de la ora 19, avându-l ca oaspete de onoare pe dirijorul Daniel Jinga, director general al Operei Naţionale din Bucureşti, care se va afla la pupitrul Orchestrei Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, solişti Valentina Naforniţă, Natalia Tanasiiciuc şi Andrei Jelihovschi.

PROGRAM
Locația: Butuceni
17 iunie, ora 19.00
Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”
Dirijor:
Daniel Jinga – director al Operei Române din București
Invitați speciali:
soprana Valentina Nafornița
soprana Natalia Tanasiiciuc
baritonul Andrei Jelihovschi
Regizorul concertului: Aglaia Mudrea
Scenografie: Iurie Matei, Artist al Poporului
Prezentator: Roxana Caraiman

18 iunie, ora 19:00
Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”
Georges Bizet
„CARMEN” – Crossover
Concertino Accordion Band, director artistic – Eugen Negruța
Capela Corală Academică „Doina”, director artistic și prim-dirijor – Ilona Stepan
Corul de copii al TNOB „Maria Bieșu”
Carmen – Ljubica Vraneš (mezzo-soprano), Serbia
Escamillo – Dragoljub Bajic (bariton), Serbia
Narator – Nicolae Jelescu

19 iunie 2022, ora 19:00
Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”
„BATUMI” – Georgian Polyphonic Singing
Vocal Ensemble „Batumi”, Georgia

***********

Anotimpul pasiunii…
Latino simfonic cu OrchestraSimfonică a Filarmonicii Naționale,
director artistic și prim-dirijor – Mihail Agafița.
Invitat special – Rusanda Panfili (vioară), Austria
Soliști: Cristina Scarlat, Geta Burlacu, Ksenya Nikora, Eugen Negruța (acordeon), Petru Haruța(trompetă), Show balet „REPEDE”
În program: Astor Piazzolla, Alberto Ginastera, Carlos Gardel, Arturo
Márquez, Osvaldo Farrés, Consuelo Velázquez, Lucho Bermúdez ș. a.

Evenimentul este organizat sub egida Ministerului Culturii al Republicii Moldova în parteneriat cu Asociația Națională pentru Turism Receptor din Moldova (ANTRIM), cu suportul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernul Suediei.
Partener general: Radacini
Sponsor: Orange Moldova

DETALII BILETE:
Bilet concert – 400 de lei
Bilet abonament pentru 3 zile – 900 de lei
Bilete pentru transport într-o direcție – 75 de lei
Copiii de până la 12 ani – gratuit
Biletul CONCERT – oferă unei persoane acces pe teritoriul festivalului pentru un concert DescOperă
Biletul ABONAMENT – oferă unei persoane acces pe teritoriul festivalului pentru trei concerte DescOperă.
Transportul va porni de la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” între orele 14 – 16 cu întoarcere după concert între ora 22:00 și 00:00.

Sursa foto Manfred Baumann