22 ianuarie 2022

Sorin Mihai CÎMPEANU: S-au vaccinat 437.800 de elevi

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Informaţii privind funcţionarea şcolilor şi grădiniţelor, conform raportărilor inspectoratelor şcolare judeţene

1. Luni, 6 decembrie 2021, la nivel naţional, 17.677 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică sau structuri arondate (dintr-un total de 17.915) funcţionează cu prezenţă fizică, incluzând şi unităţile conexe. Aşadar, peste 99% din numărul total de elevi şi preşcolari pot fi prezenţi fizic la cursuri. Un număr de 238 de unităţi de învăţământ continuă cursurile în sistem online – cele mai multe în judeţele Bihor (52), Arad (36) şi Hunedoara (20).

2. În 13.728 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică sau structuri arondate, procentul de vaccinare în rândul personalului angajat este de cel puţin 60%, în 2.697 dintre acestea procentul de vaccinare fiind de 100%.

3. În total, s-au vaccinat 437.800 de elevi (130.000 de elevi în categoria de vârstă 12-15 ani, respectiv 307.800 de elevi cu vârsta peste 16 ani), număr echivalent cu
peste 35% din numărul total al elevilor eligibili pentru vaccinare.

4. În ceea ce priveşte modalitatea de utilizare a testelor rapide antigen noninvazive efectuate din proba de salivă, conducerea a 16.956 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică sau structuri arondate a decis ca acestea să fie administrate la domiciliu. În 216 unităţi de învăţământ testele se vor administra la şcoală, iar în cazul a 467 de unităţi de învăţământ vor fi administrate fie la domiciliu, fie la şcoală, diferenţiat, pe niveluri de studiu. (Nu sunt incluse în aceste statistici unităţile conexe, elevii şi preşcolarii acestora provenind din unităţi de învăţământ).

5. Vineri, 3 decembrie, 1.831 de elevi/preşcolari (circa 0,6/1.000) şi 499 de angajaţi erau infectaţi cu Covid-19 (circa 1,8/1.000).

6. În cursul zilei de luni, 6 decembrie, până la ora 19:00, în urma utilizării testelor rapide antigen noninvazive efectuate din proba de salivă, au fost raportate 86 de
cazuri detectate pozitiv.

Sorin Mihai CÎMPEANU,
Ministrul Educaţiei