18 septembrie 2021

Sorin Mihai Cîmpeanu va participa la deschiderea festivă a cursurilor noului an școlar în județul Prahova și în Municipiul București

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Programul ministrului Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, pentru ziua de luni, 13 septembrie (începerea cursurilor din anul școlar 2021 – 2022)

Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, va participa luni, 13 septembrie, la deschiderea festivă a cursurilor noului an școlar în județul Prahova și în Municipiul București.

Agenda include unități de învățământ din mediul rural și din mediul urban și are următoarele repere orare:

ora 10:00: Liceul Tehnologic „Carol I” Valea Doftanei, județul Prahova: participare alături de Președintele României, Klaus Iohannis, la ceremonia de deschidere a anului școlar 2021 – 2022;

ora 12:00: Școala Gimnazială „Constantin Stere” din Bucov, județul Prahova, unde va fi inaugurat SmartLab Bucov, primul laborator cu tehnologie de ultimă generație ce va funcționa într-o școală rurală (împreună cu președintele Asociației INACO, Andreea Paul Vass, președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu și inspectorul școlar al județului Prahova, Ilona Rizea);

ora 13:30: Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București (alături de Premierul României, Florin Cîțu și conducerea ISMB)

ora 15:00: Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” din București (împreună cu David Popovici – elev participant la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 și conducerea ISMB)

ora 16:30: Școala Gimnazială nr. 190 din București – Sectorul 4 (împreună cu David Popovici – elev participant la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 și conducerea ISMB).