Publicat: 2 Noiembrie, 2019 - 12:34
CTP: „Popularul postac al pușcăriilor”

Sorin Ovidiu Vîntu îi dă o replică dură lui Cristian Tudor Popescu, fost angajat al său, în urma comentariilor făcute de jurnalist la Digi 24. Aflat în penitenciar, SOV scrie pe Facebook despre "starea de descompunere intelectuală" a lui CTP şi enumeră trei posibile cauze.

"Am avut aseară ocazia să vă văd din nou chipul imperial pe DIGI 24 și să vă aud glăsuindu-mi numele. Admit spășit că dacă nu mi-aș fi auzit numele chiar în momentul în care zapam în căutarea unui canal TV interesant, aș fi trecut, total dezinteresat, peste figura dumneavoastră. Auzindu-mi numele, am fost curios și am rămas să vă ascult. M-a mâhnit profund să constat că starea de descompunere intelectuală pe care am remarcat-o în altă împrejurare s-a accentuat. Am remarcat, de asemeni, cu tristețe, satisfacția și triumful din glasul și privirea dumneavoastră atunci când indicați locația nefericită în care mă aflu. După ce m-am zbătut toată noaptea încercând să descifrez ce vă apasă, am selectat trei posibile explicații:

 

1. Sindromul neghiobului - Acesta se manifestă când o persoană care a avut cândva mintea funcțională constată superioritatea totală al altui intelect în raport cu al său. Adică ați constatat că-mi sunteți inferior și, în loc să încercați a vă cățăra la înălțimea minții mele, faceți pe dracu-n-patru să mă coborâți pe mine în întunecimea dumneavoastră.

2. Exorcizarea (ceva gen “mă lepăd de Satana!”) - Încasând ani în șir leafa de la mine, apreciați că lumea vă consideră încă un slujbaș de al meu. Evident că acestă exorcizare este făcută doar de ochii lumii. În realitate, știți a dracului de bine că banii pe care i-ați primit sunt bani obținuți în mod legal, urmare a capacității mele de a genera profit înaintea altora, din domenii la a căror construcție am contribuit semnificativ. Dacă într-adevăr ați fi considerat că sunt bani furați, ați fi socotit cât ați încasat de la mine și, urmare a înaltei dumneavoastră moralități, mi i-ați arunca în față.

3. Regresia - Comportamentul dumnevoastră de primată care își folosește propriile-i fecale aruncându-le în cei care o hrănesc, m-au condus către această posibilă explicație. Dacă ea este cea corectă, atunci mâhnirea mea devine abisală. Acest proces este ireversibil!

Ar mai fi și o a patra posibilitate. Adică, atunci când v-ați născut, primul dumneavoastră urlet să nu fi fost cel freudian - de distrugere, ci cel de ură. O ură în stare pură, care a făcut ca dumneavoastră să deveniți, în timp, cel mai bătrân hater din România.

Luând în considerare oricare dintre aceste explicații, începând de astăzi, vă voi permite distinse domn să bateți câmpii la adresa mea, fără a mai reacționa în vreun fel", scrie Sorin Ovidiu Vîntu pe Facebook.

 

Replica lui CTP nu s-a lăsat așteptată: sub titlul ”Nobelul lui Vântu”, jurnalistul a făcut o serie de dezvăluiri despre epoca în care lucra la Realitatea TV, dar nu ca angajat, ci din postura de colaborator.

„Popularul postac al puşcăriilor, S.O. Vântu, îmi face onoarea de a arunca asupra mea un jet de insulte „literaturizate”, fecalo-flecar, cu damfuri freudiene. Pretextul: i-am citat zicerea „Întăriți-vă statul!” și am comunicat starea actuală a d-sale, prin expresia „domiciliat la pușcărie”. Atât.

În reveriile megalomane ale recluziunii sale, celebrul hoțoman vede „satisfacția și triumful din glasul și privirea dumneavoastră atunci când indicați locația nefericită în care mă aflu”. Ca și cum eu l-aș fi băgat unde este.

Puțin îmi pasă de ființarea dlui Vântu, c-o fi la răcoare, c-o fi liber. În egală măsură mă ating insultele sale contorsionate snob. Motivul pentru care scriu acest text sunt următoarele alegații ale individului:

„Încasând ani în șir leafa de la mine, apreciați că lumea vă consideră încă un slujbaș al meu. Evident că această exorcizare este făcută doar de ochii lumii. În realitate, știți a (sic!) dracului de bine că banii pe care i-ați primit sunt bani obținuți în mod legal, urmare a capacității mele de a genera profit înaintea altora. Dacă într-adevăr ați fi considerat că sunt bani furați, ați fi socotit cât ați încasat de la mine și, urmare a înaltei dumneavoastră moralități, mi i-ați arunca în față”.

Aceasta era metoda dlui Vântu cu slujbașii săi. Îi angaja și plătea ca să poată să-i insulte când avea chef, să-i umilească, așa cum demonstrează stenogramele date publicității în epocă. Satisfacția și triumful său maxim de complexat cultural era să vadă inși cu pretenții intelectuale preș în fața lui. Ceea ce încearcă acum, tardiv și cu tupeul disperării, să facă și cu mine.

Subsemnatul nu am fost niciodată „slujbașul” lui Vântu. Nu am fost angajat al televiziunii Realitatea, cum nu am fost angajat al niciunei televiziuni, niciodată. În calitate de colaborator extern, am realizat, împreună cu Emil Hurezeanu, o emisiune de marcă a postului, „Cap și Pajură”. Am apărut cu scurte comentarii la știri, când am fost invitat. În rest, nu am avut nicio treabă, nici cu redacția, nici cu conducerea postului. Cu Vântu nu am semnat nimic și nu l-am văzut vreodată la față în toți acei ani. El m-a sunat de două sau trei ori, ca să mă roage să revin la conducerea Clubului Român de Presă, „cu susținerea lui”, să-mi propună să fiu director editorial al trustului Realitatea și ca să-mi spună că sunt un scriitor de geniu. Tot atunci m-a întrebat ce părere am de gândul care-l bântuie, să lase tot și să se apuce să scrie un roman cu care să ia premiul Nobel.

Banii pe care i-am câștigat la Realitatea sunt banii mei, munciți, mult mai puțini decât luau „bătrâneii” și „bebelușii” de top ai lui Vântu. Cât am lucrat acolo, personajul nu avea nicio condamnare. Am rupt unilateral colaborarea în 2007, când Vântu și-a manifestat public admirația față de curvăsăriile politice ale lui Dan Voiculescu. La rugămintea lui Emil Hurezeanu, am reluat-o în toamna 2008. Am rupt-o din nou, definitiv, în primăvara lui 2009, an electoral, când târârea postului de către Vântu în manoperele lui politice a devenit țipătoare.

Nu, domnule Vântu, n-ați reușit niciodată să mă înfigeți în insectarul dvs de colecționar și știu că asta vă roade.

În finalul tangențelor noastre pe această lume, nu am a vă spune decât că nu puteți să luați Nobelul, deoarece, în ciuda cărților pe care vi le-ați vrăfuit în cap, nu sunteți nimic altceva decât un veleitar bombastic, fără pic de talent literar.”, scrie CTP.

Tag-uri Institutii: