22 septembrie 2021

Spaţiul creativ al pictorului Corneliu Baba se dezvăluie publicului la Palatul Suţu

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Muzeul Municipiului Bucureşti oferă publicului bucureştean o expoziţie inedită, care va încerca să reconstituie atmosfera magică şi creatoare din spaţiul propriu al marelui pictor Corneliu Baba, cel care a fost şi rămâne un reper important al artei româneşti contemporane. Integrate în scenografia de expunere se vor afla lucrări de pictură, artă grafică şi chiar obiecte din atelierul artistului ce vor putea fi admirate în spaţiul actual al Pinacotecii Bucureşti de la Palatul Suţu (Bdul Ion C. Brătianu, nr 2). Vernisajul expoziţiei „Corneliu Baba – Atelier” va avea loc pe data de 15 septembrie, începând cu ora 18.00 (intrarea la vernisaj fiind gratuită).

Din colecţia pictorului au fost selectate numeroase lucrări, din toate perioadele de creaţie ale lui Corneliu Baba. Conceptul expoziţional este elaborat de istoricul de artă Maria Muscalu Albani, în colaborare cu Secţia Artă a Muzeului Municipiului Bucureşti. Tema atelierului de creaţie a fost astfel aleasă încât să evoce pentru vizitatori întregul proces al elaborării unei opere plastice.

„Pictura lui Corneliu Baba este axată pe o analiză aprofundată a tehnicii de execuţie şi a culorii, dar are şi o puternică dimensiune antropocentristă, fiind ritmată de nenumărate motive şi teme, unele reluate, altele devenite adevărate obsesii. De la dramatica temă a ţăranilor, care se întinde pe o perioadă de câteva decenii, până la obsesiile finale ale „Spaimelor” şi „Regilor Nebuni”, toate sunt legate de chipul, prezenţa şi existenţa umană, iar portretele şi autoportretele sale sunt nu numai o componentă fundamentală a creaţiei, ci şi o nouă cheie de lectură a acesteia.

În ciuda imensului său talent şi a popularităţii sale, Corneliu Baba continuă să fie un artist controversat, uneori renegat, alteori considerat o mare personalitate, care a marcat generaţii întregi de pictori români. Prin această expoziţie care-i este dedicată, o nouă dimensiune a artei sale ni se va dezvălui şi prin încercarea de a observa mai atent procesul de creaţie şi atelierul său. Corneliu Baba vedea pictura ca pe un element de asumare artistică a vieţii, calea spirituală de pătrundere în realitate şi de situare faţă de ea.

Rămâne ca aceia care îi vor privi lucrările prezente în sălile Pinacotecii Bucureşti de la Palatul Suţu, simpli vizitatori sau istorici de artă, să opteze, în zilele ce vor veni, pentru aşezarea sa valorică în istoria artei româneşti, pentru că opera expusă are valoare şi de document confesiv” – a declarat dr. Elena OLARIU, director adjunct Artă, Restaurare, Conservare – Muzeul Municipiului Bucureşti.

Rezervarea la vernisaj este obligatorie şi se face printr-un email la adresa relatii.publice@muzeulbucurestiului.ro, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-16.00, până pe data de 14 septembrie 2021, ora 16.00, cu precizarea numelui şi a unui număr de telefon la care vizitatorul poate fi contactat.

Expoziţia va putea fi vizitată la Palatul Suţu în perioada 15 septembrie – 17 octombrie 2021.